George Clooney, în calitate de regizor, pare să fie un perpetuu progresist, filmele sale sunt (sau par a fi) un soi de experimente statornice așa cum e cazul bizarului Good night and good luck. De data aceasta Clooney experimentează pe masa vetustă de operație a clasicilor și umblă prin măruntaiele unui subiect sensibil, alegerile pentru președenția Statelor Unite (sinonim cu alegerea pretendentului pefect pentru stăpânirea simbolică a lumii cunoscute și palpabile).
Aproape că e improprie și redundantă sintagma subiect sensibil căci trâmbițarea pe marginea ei laolaltă cu producțiile ce îi sunt dedicate, când incisive (Wag the dog) când romantic facile (The American President), a cam corodat acest înveliș sensibil și acea post-indignare post-vizionare a maselor (alegătoare), poate că nici măcar alde Michael Moore n-ar mai putea fi în stare să exorcizeze astfel de sensibilități și poate numai alternativa mokumentaristică cum e cazul lui Death of a president (un fals documentar despre inchipuita asasinare a lui George W. Bush) ar mai putea clinti un fir de păr din capul cetățeanului, dar am să mă opresc aici cu apologia nepăsării și apoliticului căci mi-e că ajung la mormântul istoriei. The Ides of March încearcă să reusciteze indignarea de altădată, vrea să zgâlțâie nepăsarea lui zoon apolitikon și îl invită să arunce o ocheadă dincolo de cortină. Revitalizarea clasicilor este ușor recognoscibilă și în cadrul bucătariei interne a scenariului, sloganul lui Mike Morris (candidatul interpretat de George Clooney) amintind de campania politică a lui Eisenhower din 1952.
Aproape că e improprie și redundantă sintagma subiect sensibil căci trâmbițarea pe marginea ei laolaltă cu producțiile ce îi sunt dedicate, când incisive (Wag the dog) când romantic facile (The American President), a cam corodat acest înveliș sensibil și acea post-indignare post-vizionare a maselor (alegătoare), poate că nici măcar alde Michael Moore n-ar mai putea fi în stare să exorcizeze astfel de sensibilități și poate numai alternativa mokumentaristică cum e cazul lui Death of a president (un fals documentar despre inchipuita asasinare a lui George W. Bush) ar mai putea clinti un fir de păr din capul cetățeanului, dar am să mă opresc aici cu apologia nepăsării și apoliticului căci mi-e că ajung la mormântul istoriei. The Ides of March încearcă să reusciteze indignarea de altădată, vrea să zgâlțâie nepăsarea lui zoon apolitikon și îl invită să arunce o ocheadă dincolo de cortină. Revitalizarea clasicilor este ușor recognoscibilă și în cadrul bucătariei interne a scenariului, sloganul lui Mike Morris (candidatul interpretat de George Clooney) amintind de campania politică a lui Eisenhower din 1952.
Însă dezvăluirea mecanismului ce se ascunde în spatele campaniilor politice nu reprezintă o noutate, îi bănuim scripeții și pârghiile deși nu le cunoaștem schița în amănunt, nu e nici vreun act de trezire a conștiinței, nici vreo fentă justițiară, poate mai degrabă o lecție de PR, una ferchezuită entre les murs. Dacă tot este vorba despre această machina a alegerilor dosită în spatele spectacolului grandios din exterior și al mulțimii ardent-aderente atunci s-a avut grijă ca filmul să fie turnat aproape exclusiv entre les murs, există deci o coerență subiect-spațiu. De asemenea există și o simbioză, o coerență între montaj, încadraturi și dialog, personajele care participă la dialog apar de cele mai multe ori în același cadru. Loialitatea ca laitmotiv al poveștii se poate citi și printre rândurile/taieturile montajului. Carisma obligatorie a candidatului (interpretat de George Clooney) devine la un alt nivel carisma imperioasă a actorilor (Ryan Gosling, Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti, Evan Rachel Wood, Max Minghella, Jeffrey Wright) cea mai revigorantă apariție îmi pare a fi personajul Marisei Tomei.
Însă în ciuda acestei carisme colective (fără de care filmul ar fi fost cu mult mai moderat spre sec) filmul este aproape clișeic și asta se datorează realității evenimentului relatat care de cele mai multe ori el însuși este clișeic. Trecerea dintr-o tabară în alta, problema loialității, idele și idilele inerente, scandalul sexual par a face parte dintr-un abecedar freudist indipensabil unui astfel de mediu electiv (în speță american, o întreagă cultură media ne-a educat simțurile în acest sens), indipensabil este și filmului de față. Încercând o serie de twist-uri dramatice și mizând pe un soi de raport actoricesc seducător, The Ides of March e un film puțin politizat, este un film spactacol ce oferă privitorului atâta îmbucătură politică câtă are nevoie, restul fiind completat de intrigă, principii și pseudo-valori. Jucat destul de curat, având norocul unei distibuții reușite, Ides of March este nominalizat anul acesta la Golden Globes la categoria Best Drama, iar George Clooney este și el nominalizat la categoria cel mai bun regizor.
Însă în ciuda acestei carisme colective (fără de care filmul ar fi fost cu mult mai moderat spre sec) filmul este aproape clișeic și asta se datorează realității evenimentului relatat care de cele mai multe ori el însuși este clișeic. Trecerea dintr-o tabară în alta, problema loialității, idele și idilele inerente, scandalul sexual par a face parte dintr-un abecedar freudist indipensabil unui astfel de mediu electiv (în speță american, o întreagă cultură media ne-a educat simțurile în acest sens), indipensabil este și filmului de față. Încercând o serie de twist-uri dramatice și mizând pe un soi de raport actoricesc seducător, The Ides of March e un film puțin politizat, este un film spactacol ce oferă privitorului atâta îmbucătură politică câtă are nevoie, restul fiind completat de intrigă, principii și pseudo-valori. Jucat destul de curat, având norocul unei distibuții reușite, Ides of March este nominalizat anul acesta la Golden Globes la categoria Best Drama, iar George Clooney este și el nominalizat la categoria cel mai bun regizor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu