miercuri, 13 aprilie 2011

The Dark Side of the Heart

preludiu:

"I don't give a damn
if women's breasts are like magnolias
or like dried figs;
a complexion like a peach
or like sandpaper.
I give a importance equal to zero
to whether they awake with an aphrodisiac breath
or a breath like insecticide.
I am perfectly capable of bearing a nose
that would take first prize at a carrot show;
but one thing is for sure!
and in this I am intransigent.
Under no pretext whatsoever will I forgive them
for not knowing how to fly.
(în spaniolă sună înzecit mai mirific :D)
The dark side of the heart
      Záhrada
          The mirror

Lirismul filmului ăstuia se încolăcește ca styxu pe după gâtul erosului și mi-l sugrumă până ce-și dă duhu în brațele thanatosului. Entitățile astea două, Erosu 


și Thanatosu 


sunt la fel de consistent întrupate, personificate, persiflate, coborâte de pe tronu unei suzeranități exacerbat de ideologizată și reîncoronate cu încrengătura de spini a imediatului. Poetul e prins în menghina ăstor doi luciferi,


nu-l deranjează florile de mucigai adunate ciorchine la geamul odăii sărăcăcioase, n-are nicio problemă cu zvâcul creator, el e prolific, nativ, ocrotit demiurgic, nici angoasa sartriană nu-i e vecină de palier, ci el, poetul, ăsta e în asentimentul mundanului, soarbe din el nesățios și se lasă absorbit în mixul teluricului pântecos. Și bine face căci își țese în juru-i un cocon de umanitate fermecătoar haloidă ce-mi aduce aminte de pupa enciclopedică a lui Henry Miller. Conceptele-pilon ale lumii (iubirea, moartea, eul) sunt dezabiate cu lejeritate
și pricepere de amorez



într-un cadru aproape suprearealist, zic aproape deoarece la mijloc nu e vorba chiar de o transfigurare simbolică, de un joc secund, de o morganizare a sensului, ci mai degrabă de o augmentare și de o hiperbolizare a lui în mare parte sculpturală:

  

Interlocutorii nu sunt niciodată neutri în raport cu amoru și cu amoru artei, ei împart aceeași complicitate creatoare oarecum naivă,  iar dialogurile-strofă sunt dirijate de un picior metric dansant, rimat de un cod lingvistic cu aromă de cuminecătură sacră. Gâlceavă dulceag-zeflemitore cu lumea, joie de vivre de sorginte argentiniană, optimism bitter, ce să mai o fursecăreală ontologică întinsă cu deferențe glucoide de majordom pe tipsie argintată așa cum numa poezia în cârdășie cu cinamaul pot servi. 


                        Starry Night Over Rhone, Van Gogh

8 comentarii:

  1. Il venerez pe Tarkovkii. Chiar si aici, cea mai frumoasa poza pare sa fie cea din Зеркало (Oglinda). MARE regizor, a trait o viata de martir si totusi, ce a putut sa creeze...

    RăspundețiȘtergere
  2. :) pe care nici nu l-am vazut, dar stiam de celebra scena, o sa ma uit, o sa ma uit :P

    RăspundețiȘtergere
  3. ce frumos preludiu :)
    Ca tot veni vorba de rusi am vazut aseara o minunatie plina de spiritualitate si simbolism : Ostrov :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, dar Ostrov-ul e cel mai tare... L-am vazut de 20 de ori, mereu descoper ceva nou in film. Doar ca tre sa stii putina teologie ortodoxa, altfel unele lucruri par fara logica... Daca apar intrebari, va explic eu cum stau lucrurile...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Kot - maine public recenzia poate ma lamuresti mai bine :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Adina, eu am filmul Ostrov pe DVD dar am gasit o varianta on-line tradusa binisor-
    http://filmeortodoxe.blogspot.com/2010/02/ostrovul-insula.html
    Iti mai recomand Stalker(Calauza) lui Tarkovskii
    Bineinteles gusturile nu se discuta dar poate iti place ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. multam :) eh, la calauza m-am uitat de vreo doua trei ori doar pan la jumate :)), m-a parasit calauza in jumatea potecii, dar am sa-l reiau :P

    RăspundețiȘtergere