duminică, 21 noiembrie 2010

Portretul luptătorului la tinereţe

Se poate domne, iacătă cinematografia românească explorează poteci neumblate, după atâtea pelicule realist-autohtone filmate plictisit din unghiuri confortabile, îşi face apariţia un film care pune sub lupă evenimente poate nu atât de cunoscute publicului puber ronţăitor de popcorn. Pe lângă factualităţi, lentila focusează feţe, mărunţişuri, avem parte de o înşiruire lirică de gros-palnuri şi plan-detalii, luminate apoape pictural, deci la capitolul imagine filmul stă excelent, zic eu. O grupare revoluţionară închegată prin anii 50 îşi poartă raniţele şi bocancii ferfeniţiţi prin creierii munţilor ascunzându-se de hidra comunistă, complotând în acelaşi timp, cu resurse minime însă, la eradicarea ei.

Înşiruirea narativă şi punctarea exactă a toposului de genul text scris în stânga jos şopronul lui nea Vasile, martie 1950 e usor saturată, oricat de mare ar fi efortul mental, puzzle-irea atâtor informaţii e cam laborioasă, însă toată această documentare obsesivă trădează la modul plăcut pasiune şi interes acordate subiectului, ca să nu zic îndrăgosteală iremediabilă. Regizorul nu numai că s-a ataşat de personaje, dar şi de peisaje, parcă nu-i mai vine să iasă din păduri, din lanurile de grâu, dovadă stând lungimea filmului, 2 ore juma’. :D

Apropo de peisaje…absolut fabuloase, ţară frumoasă mai avem. Deşi are câteva scene-extensie ce par şi mai lungi în absenţa coloanei sonore, există un real caleidoscop turat destul de dinamic undeva în prima jumătate a filmului, plus ploi de gloanţe şi ceva scene de tortură, gândul m-a dus cumva deplasat către Inglorius Bastards :D, avem domne şi noi bastarzii noştrii… Interpretarea actorilor, majoritatea feţe proaspete, e foarte reuşită, replicile bune, limbajul colţuros de partea securităţii, mioritic de partea revoluţionarilor, e studiat şi potrivit situaţiilor. Filmul ăsta e un fenomen unicat în cinematografia românească a ultimilor ani şi, în ciuda hibelor de montaj, timp, resurse, recunocute cinstit de regizorul Constantin Popescu, peste care poţi trece cu uşurinţă, asişti la o mişcarea browniană analitic-socială a poveştii reale încadrată atent într-un registru compoziţional-vizual de un lirism aparte.

12 comentarii:

  1. Ma bucur mult faptul ca cinematografia romaneasca si-a varat captul pentru o gura de inspiratie si intr-o alta galeata decat cea plina de securisti abuzatori. trebuie sa vad filmul!
    Stiu ca nu ar trebui fac recomandari, dar poate unii regizori romani ar trebui sa caute inspiratie si prin perioada anilor '27-39. Cred ca ar iesi ceva frumos.

    RăspundețiȘtergere
  2. securisti abuzatori sunt si in galeata asta da' perspectiva e cu totul alta, extrem de...fresh o sa vezi u;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu astept filmul asta decat de un an.. si cred ca o sa mai astept ceva. Cinema City de la noi nu-l va prelua asa ca ramane in seama singurului cinema de stat activ. in conditiile astea cum sa nu vrei torenti :(. Si cand te gandesti ca o sa fie trilogie :D Ah, asta ar putea fi o epopee revolutionara de colectat.

    RăspundețiȘtergere
  4. richie mama muta-te in capitala :)) glumesc, nu e mai nimic pe aici (in afar' de filme si covrigi :P)...cat curaj pe romanasu asta patriot sa faca o trilogie, cinste lui, d'abia astept sa vad si femeiusti revolutionare cu lupa sa :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Am fost, de asemenea, impresionat de ceea ce a dorit regizorul, a realizat si va realiza: o trilogie a rezistentei romanesti din munti.
    Un subiect greu de abordat, despre care s-au scris multe carti, insa in acelasi timp delicat, pentru ca suntem singura tara fosta comunista unde a existat o rezistenta organizata, lunga ca perioada si cu multe consecinte pentru comunisti.
    Din pacate, putina lume cunoaste povestea lui Ogoranu sau a Elisabetei Rizea.

    RăspundețiȘtergere
  6. din fericire exista oameni de bine care ne-au facut-o cunoscuta :)

    RăspundețiȘtergere
  7. hm, iar sint in contratimp/decalaj/whatever...
    e un film pe care l-am avut si pe dvd, ink de-acu un an - l-am tot mutat dintr-o parte intr-alta, pina la urma nu l-am vz.
    nu ma tenteaza deloc povestea, sorry!
    (mai degraba cea din urm. film al lui tik popescu - 'principii de viata', poveste de actualitate scenarizata (tot) de radulescu & baciu)
    iar 'lirismul aparte' e kiar ULTIMU lucru pe care vreau sa-l vad, in filmu ro! am avut destul - pina la ingretosare - in filmu ro pre-89...
    ps ce inseamna 'unghiuri confortabile'?

    RăspundețiȘtergere
  8. normal ca principiile de viata o sa fie mai pe gustul tau :P, eh eu n-am traitt vremurile alea asa ca pe mine ma tenteaza lirismu si genu' asta de romanism...unghiuri confortabile, pey senzatia aia de filmat de la nivelul statului in fund pe o canapea, miscarea camerei tinde spre zero, plan general, plan intreg saturat, chestii d'astea :P doar stii ca sunt obsedata de gros-plan-macrameic :))

    RăspundețiȘtergere
  9. aaaah, pai inseamna k alde bresson, dreyer & mai ales ozu n-au nici o sansa la mataluta :P

    RăspundețiȘtergere
  10. e doar o predilectie, nu un gros-plan cabalinic :P

    RăspundețiȘtergere
  11. am apreciat ideea de a face un film despre grupul Ogoranu' şi rezistenţa din Făgăraş, însă rezultatul cam şchioapătă. e cam romanţat şi cam stereotipal. scena cu ei ascultând blues la radio (de la americani)în buncărul lor, e cam trasă de păr. să nu mai vorbesc de imaginile clişeu cu brutele de la securitate ş.a. aş fi fost cuios să văd o versiune mai nuanţată, ceva de genul "Das Leben der Anderen" în care este surprins diabolismul statului totalitar comunist, aparatul represiv, rezistenţa, însă fără a cădea în şabloane şi stereotipuri. cred că tocmai lipsa asta de "umanitate" acordată personajelor face din film o poveste romanţată, neverosimilă şi, din păcate, clişeistă.
    totuşi, mă bucur că regizorul a asumat aceste lipsuri (într-o prezentare a filmului la Cluj), promiţând ca în viitoarele producţii să fie mai preocupat de nuanţe.

    RăspundețiȘtergere
  12. Mie nu mi se pare că ar șchiopăta, am asistat de curând la câteva conferințe pe tema asta, am ascultat relatări chiar de la rudele celor care au...rezistat alături de Ogoranu și pot confirma faptul că filmul este destul de concordant chiar și la nivel de aspecte minuscule (cum ar fi pălăria aceea dată de cioban), cu excepția finalului destul de distinct de realitate. Referitor la umanitate, băieții din munți sunt chiar foarte umani, iar "organul" coercitiv este reprezentat destul de bine, respectând desigur câteva cutume cinematografice pe care m-aș feri să le numesc în cazul acestui film: clișee. Ele sunt mai degrabă niște ajustări estetice, niște indici indispensabili. Am asistat și eu la o conferință în prezența regizorului care este un om extraordinar de rezonabil și chiar modest și care poate că ar trebui să își susțină chiar mai tare filmul pentru că este...foarte bun. Iar Das Leben der Anderen e poate chiar mai romanțat din punctul meu de vedere, e mai brainwash dacă vrei, dar foarte bun. Orice film se raportează subiectiv la realitatea pe care o relatează, e redundant să spun, dar necesar să susțin acest lucru.

    RăspundețiȘtergere