sâmbătă, 7 mai 2011

Te tau, te tau

Cum Marian a adunat de prin filme o colecție de săbii șmechere cu lama cam prea americana pentru gustu meu, zic domne, te provoc la duel și nu așa oricum ci ia-ți desaga și învățătura de la nentu miyagi și în Asia cu noi. Așa că ne duelarăm în tăișuri după cum urmează: 

A frozen flower  - Pretext al masculinității, etichetă menită să sublinieze o virilitate aparentă, sabia asta se răsucește în așternuturi, taie mai degrabă pânzeturi decât cărne vrăjmașă, căci purtătorii ei nutresc unul pentru celălalt pasiuni vitrege moralității. (Adina)


The Warrior’s way – Aici sabia e un monstru, un instrument care a gustat atâta sânge încât acum poate fi detectata chiar dacă este scoasă din teacă. Mânuită de un asasin pe măsură, această sabie taie tot ce o înconjoară şi chiar devine mai eficientă ca o vestă antiglonţ. (Marian)


Zatoichi  - Nu știu cât de mult cântărește sabia ca atare, însă mânuirea ei e vitală și din manevrarea asta ies mișcări abracadabrante, se scrie în aer o poezie rapidă, tăioasă, menită să-ți joace feste, să te pironească locului și să asiști mut la un măcel liric. (Adina)


Ninja Assasin – această sabie readuce în prim plan măreţia unei clase de asasini prezente în lume de secole. Fără nicio urmă de regrete sabia asasinului ninja se identifică cu stapânul, cu temperamental acestuia şi cu dorinţa de răzbunare.(Marian)


Curse of the Golden Flower -  Martoră a intrigilor de curte, sabia asta nu cunoaște morală, teaca nu o acoperă niciodată complet, e mereu gata să iasă și să facă prăpăd în calea sa, nu tine cont de grade de rudenie, de autorități încoronate, de eternul feminin, ea atacă mișelește, în conformitate cu un complot draconic. (Adina)


Reign of assasins – Refuzată şi ascunsă pentru ca mânuitorul să aibă o şansă la viaţa normală, la iubire sinceră şi devotată, sabia de aici este oglinda trecutului, un fel de blestem de care nu poţi să scapi decât dacă te transformi în ceea ce ai evitat. (Marian)


The Banquet  - Sabia este aici un element de legătură între prezent și trecut,  între masculin și feminin, e mistică, embrionară, ca o memorie pierdută și regăsită, e obiectul catarsisului, reînvierii și comemorării, un obiect de cult ce să mai :D  (Adina)


 Hero  - Filmul ăsta e o enciclopedie, un glosar al săbiilor, o apologie, un haiku închinat lor, o odă adusă tăișului. Ele sunt simboluri ale autorității și personalității luptătorului, sunt extensii ale acestuia, deposedate de trupul luptătorului devin trofee, dovezi ale înfrângerii. Ele mai beneficiază și de  măiestrie estetică, de muzeu. (Adina)  


Crounching tigger, Hidden Dragon – Aş zice ca şi Adina că filmul e o enciclopedie a tăişurilor, a artelor marţiale. Cu toate acestea, sabia e aici declanşator de acţiuni răzbunătoare şi de sentimente. Măreţia şi strălucirea Dragonului verde nu contează ci modul în care este mânuită, arcuită şi capacitiatea ei de a completa o poveste plină de sensibilitate. (Marian)


House of flying Daggers – Măreţia săbiilor este întrecută aici doar de măreţia festinului vizual, auditiv şi de o poveste de dragoste unică. Fără să strălucească, sabia e martorul unei poveşti de dragoste ce trebuie oprită pentru că încalcă ceea ce tăişul autorităţilor a stabilit. Mânuită cu uşurinţă şi uşoară ca aerul, sabia apără şi distruge în acelaşi timp o poveste de dragoste imposibilă. (Marian)



5 comentarii:

  1. Sabia cavalerilor Jedi taie tot. Garantat. Si nu rugineste.

    RăspundețiȘtergere
  2. trebuie sa vad Zatoichi ca tare-mi place cum taie sabia aia :P

    RăspundețiȘtergere
  3. @ kot mie nu-mi plac domne sabiile fictive
    dar in locul sabiilor prefer metodele fatucii aleia din Audition :)))
    @ marian :)) da, cred ca ninja assasin a imprumutat de la zatoichi genul ala de sange fictiv tasnind in toate partile, numa ca in Zatoichi lucrurile sunt facute elegant si cu stil, si da, mi-am permis sa mai adaug inca o poza pt demonstratie :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Un film interesant despre traditiile samurailor.

    RăspundețiȘtergere