vineri, 3 iunie 2011

"Visul" dupa William Shakespeare, regia Marius Gilea

S-a dovedit ştiinţific, nu-s hominidă rupestrofilă în întregime, mă mai dezlipesc din când în când de glue-ul netestat deontologic care mă leagă de ecranul laptopului cel frumos curgător de spasmodisme, sadisme sinofile şi cinematici seductive pentru a-l înlocui cu o doză vividă, cu o piesă de teatru. 


Recunosc, nu-l prea am la corason pe nea Shakespeare, lupa epocii în a care a vieţuit şi elucubrat pusă dinaintea unui sor ideologic în loc să îmi bronzeze sfumato dermul, mă arde cu lumina lui, cu metafora sa deontic-fabulatorie. Însă nu pot decât îmbrăţişa un opaiţ postmodern aţâţat cu vreascuri medievale. A pune vrac pe scenă un tom de versuri narcotice ca Visul unei nopţie de vară e dovadă de ambiţ frate cu frenezia nevrotică. Piesa în cauză însă face un lucru binevenit, inovativ şi ludic, aduce pârghii neaoşe în sprijinul unui text poate cam prea vetust pentru papilele gustative ale unei epoci aflate într-un proces de regresie infantilă cum bine zicea  Bruckner.


Obiectele simbol, sketch-urile, vecinătatea cu filmicul, mimica şi nonverbalul resuscitatorii, minimalismul decorului, arhisuficient sieşi, muzichia complementară, toate ţinute în frâu de un liant umoristic consistent, converg la conglomerarea unei adaptări reuşite care în ciuda prospeţimii sale cultivă reverenţios rădăcinile palimsestului original, punându-l în alveola potrivită. 


Şi cum vâltoarea lirismului shakespearian nu pare a se supune principiului vaselor comunicante ce-şi răstoarnă fluidele universale dintr-o epocă în alta, iată că totuşi aceeastă viziune se dovedeşte a fi un receptacul primitor, suficient de suprarealist olărit încât să fie înţeles şi atât cât trebuie de fidel mâinilor creatoare primordiale încât să nu le sfideze dibăcia. O piesă revigorantă mamă-purtătoare de cvadrupleţi văratec spinţari, 


hrăniţi cu placenta oniricului. Astă mamă vă dă întâlnire Duminică, 5 iunie, la Godot Cafe Teatru, pe Lipscani, de la 20:00, so aviz stalkerilor, am să fiu acolo :))

PS: mulţumesc celor care au votat, de acum încolo scriu numa cu diacritice :P 
ANUNŢ IMPORTANT: cineva a căutat zilele trecute pe google următoarea expresie abracadabrantă şi a ajuns pe ăst blog: hibridismul reflectat în idealuri, cum expresia a făcut subiectul mai multor discuţii cu diverşi amici, rog pe cel care a iniţiat search-ul, dacă vreodată mai trece pe aici, să ne lumineze, cam ce-o vrea să însemne expresia şi unde în numele lui baphomet a gasit-o :D 

2 comentarii:

  1. Ce tinuta sa abordez maine seara ca in unele momente cheie sa-mi mai scapi o mana pe picior, baby draga mea???

    RăspundețiȘtergere
  2. :)))) baby nush, incearca si u ceva mai vintage si prinde-ti parul intr-un coc...asimetric, doar ti-am mai zis ca asa mi te portretizez :P

    RăspundețiȘtergere