Bedevilled

a bedevilliza, timp vindicativ- a se răzbuna legitim, a ucide domestic, sistematic o mircoaşezare sătească malignă, atemporală şi amorală

Nu ştiu dacă există studii de sondare pshiho-socio-filmică pe tema răzbunării în cinemaul coreean, cert e că în mai toate formele, formulările sale vindicativul e mai mult decât laitmotiv, e un fundament a priori, o poezie cu formă fixă, un haiku-tăiş în pulpa epicului. Morala clasică nu s-a înecat mut în valuri postmoderne, ea se mai zbate încă plină de ambiţ, apucă pluta alternativului cu braţele-i vânjoase carbohidrate istoric,

se târăşte până la timonă şi fără de astrolabi, busole şi crustă dermică sensibilă la roza vânturilor ea ştie precis înspre ce orizont s-o apuce. Morala, fată pioasă, se ridică de pe pluta putrezită, îşi duce o mână sărată la frunte ferindu-se de-un soare chitros, zefiri îi joacă printre falduri făcând din rochia-i albă stindard împăciuitor, la orizont zărit-a o itacă odioasă unde prinde-va rădăcini. Timpul insular e autofagocitar, suspendat, logica insulară sfidează bunul simţ, iar masochismul ontologic, condiţia, condiţionarea femeii crescute la sânul otrăvit al ăstui microunivers meschin înjunghie mişeleşte deontul.

 

Acestea toate ar fi rămas neperturbate, perpetuue şi complezente dacă nu ar fi apărut la orizont morala urbană, mai bine zis morala pur şi simplu, căci în raport cu ea tot ce se întâmplă pe insula asta e abatare de la regulă. Morala ia formă personificat-umană,

se integrează în peisajul primordial-rudimentar şi îi plac atât de mult cociobele şi pădurile sale încât se afundă tot mai în adâncul lor

până ce dă de altarul, de fântâna fetidului păzită de-un cerber căruia numa un cântec de flaut îi trebuie şi simţurile i se trezesc,

ba nu, ci bunul simţ se deşteaptă adânc îngropat sub straturi groase de resemnări şi supraindulgenţe. Trezirea fiarei, a copilei, a mamei, a nevestei oprimate, maltratate, absurd-abrutizate, entităţi convergente în sipetul unei singure femei legitim răzbunătoare, e apoteotică, longitudinală, nebulatorie, e un exemplu de trezie liric-patologică materializată într-un epic exacerbat de sadic, exemplar şi repet, legitim.

Tweet