vineri, 10 iunie 2011

Bedevilled

a bedevilliza, timp vindicativ- a se răzbuna legitim, a ucide domestic, sistematic o mircoaşezare sătească malignă, atemporală şi amorală

Nu ştiu dacă există studii de sondare pshiho-socio-filmică pe tema răzbunării în cinemaul coreean, cert e că în mai toate formele, formulările sale vindicativul e mai mult decât laitmotiv, e un fundament a priori, o poezie cu formă fixă, un haiku-tăiş în pulpa epicului. Morala clasică nu s-a înecat mut în valuri postmoderne, ea se mai zbate încă plină de ambiţ, apucă pluta alternativului cu braţele-i vânjoase carbohidrate istoric,


se târăşte până la timonă şi fără de astrolabi, busole şi crustă dermică sensibilă la roza vânturilor ea ştie precis înspre ce orizont s-o apuce. Morala, fată pioasă, se ridică de pe pluta putrezită, îşi duce o mână sărată la frunte ferindu-se de-un soare chitros, zefiri îi joacă printre falduri făcând din rochia-i albă stindard împăciuitor, la orizont zărit-a o itacă odioasă unde prinde-va rădăcini. Timpul insular e autofagocitar, suspendat, logica insulară sfidează bunul simţ, iar masochismul ontologic, condiţia, condiţionarea femeii crescute la sânul otrăvit al ăstui microunivers meschin înjunghie mişeleşte deontul.

 


Acestea toate ar fi rămas neperturbate, perpetuue şi complezente dacă nu ar fi apărut la orizont morala urbană, mai bine zis morala pur şi simplu, căci în raport cu ea tot ce se întâmplă pe insula asta e abatare de la regulă. Morala ia formă personificat-umană,


se integrează în peisajul primordial-rudimentar şi îi plac atât de mult cociobele şi pădurile sale încât se afundă tot mai în adâncul lor


până ce dă de altarul, de fântâna fetidului păzită de-un cerber căruia numa un cântec de flaut îi trebuie şi simţurile i se trezesc,



ba nu, ci bunul simţ se deşteaptă adânc îngropat sub straturi groase de resemnări şi supraindulgenţe. Trezirea fiarei, a copilei, a mamei, a nevestei oprimate, maltratate, absurd-abrutizate, entităţi convergente în sipetul unei singure femei legitim răzbunătoare, e apoteotică, longitudinală, nebulatorie, e un exemplu de trezie liric-patologică materializată într-un epic exacerbat de sadic, exemplar şi repet, legitim.

5 comentarii:

  1. Fotopoezie.

    Singurul lucru neplacut la filmul asta a fost finalul.. Era suficient sa se termine cu femeia pasind pe continent si pierzandu-se in multime, catre o viata noua si cu prietena ei buna cercetate de politie pentru crimele de-acolo.. intoarcerea la realitatea corecta social e prea fortata.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu pot spune ca stiu vindicativul asiatic la fel de bine ca tine, dar cred ca se contureaza un tipar.
    Filmul asta adus in prim plan cu sunete de flaut tebuie vazut :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @ richie el poate fi judecat din foarte multe unghiuri, din coltul feminist pare foarte enervant, din cel sociologic la fel de frustranto-enervant etc dar la asa tipologie exacerbata asa final :D varianta optimista cu pierdutu in multime...neah not korean style :P
    @ marian trebuie trebuie...domne ei au o simpatie pt lady si mr vengeance, hm destul de...politically [sadistic] correct :D

    RăspundețiȘtergere
  4. "Teme-te însă de indiferenţa. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp” (N. Mihalkov).
    Domestic si sistematic...

    "Dragă Hae-won,imi lipsesti tare mult"
    "Vreau să-ţi cer o favoare.Numai tu mă poţi ajuta."
    "Te rog, vino.Prietena ta, Bok-nam."

    Se spune ca tacerea nu inseamna mereu indiferenta. Totusi, ea e neparticipare...
    Daca...!!?Daca primea un raspuns...se mai "trezea fiara in ea"!?Se mai intreba ea:"Exista oameni buni!?"

    "-Drace, nu eşti nebună să stai acolo toată viaţa!?
    -Tu arăţi normal?":)

    Multumesc,Adina!

    RăspundețiȘtergere
  5. cu mare placere :) uite că eu m-am ancorat ceva mai tare in vizual decat in...lingvistic :P

    RăspundețiȘtergere