Source Code

Se spune că e cu mult sub fabulosul Moon, dar parcă păstrează ceva din economia spațială a acestuia, din lustrul aparent scump, fistichiu măsluit cu bani puțini și ceva pricepere. Câteva elemente sunt recurente precum claustrarea, dedublarea sinelui prin mișcarea browniană prea buțin explicabilă logic a somei în interiorul unei capsule.

Numai că aici, spre deosebire de Moon, tot acest vertij e trecut prin filtrul draconic al comercialului, prevăzut cu o sită vitregă, nepermisivă la trecerea unor globule imunitare ceea ce face din corpul plăpând al acestui film o fili-formă de viață vulnerabilă la atacurile din exterior. Dacă în Moon explorarea sinelui atingea culmi existențiale de strălucirea supernovelor și se învârtea în jurul unor sori emanatori de maxime ontologice, aici totul se reduce la o pitică neagră absorbită într-o gaură de vierme, la o bucată de timp care nici relativistă nu-i, This is not time travel. This is time re-assignment, o bulă temporală scăpată ca o...bilă zornăitoare ce se învârte enervant în cercuri pe fundul unui vas de alamă.

 

Spațiul suferă și el de aceeași atrofiere semiotică: It's the same train, but it's different. Dacă ții moțiș să îl privești prin lupa unei paradigme raționale atunci îți va părea o tâmpenie care insultă logica, o ofensă adusă bunului simț sau chiar unor filme ca Inception să zicem, o bucată inutilă din ceva translucid. Însă dacă e să îți dai oleacă jos centura de castitate și să privești fantasmagoreala dintr-un unghi mai favorabil și mai permisiv atunci s-ar putea să ți se pară, așa cum mi s-a părut mie, o sforțare, șleampătă ce-i drept, de ocupare a unui teritoriu nu tocmai exploatat până acum. Și anume a fiordului de memorie vividă captabil, măsurabil, cuantificabil rămas ca un rest zeflemitor în urma trecerii faldurilor thantosului. Grăuntele ăsta de memorie răsfolosit, repetitiv până la paroxism poate părea de-a dreptul agasant, dar scopul său salvator îl aduce mai aproape de viziunea budistă a reincarnării dată pe fast forward. Lipsit de uzanța fantastică a memoriei, plotul pare foarte asemănor cu cel din Unthinkable, aceeași obsesie a dezamorsării,

aceeași iminență a exploziei

și bonusul de final, aceeași restaurare a ordinii morale și a schemei romantice de această dată dincolo de timp și spațiu.

 pardon, mă refeream la asta :P :

Jake nu joacă rău deloc,

întruchipează perfect doza suprasaturată de umanism în angrenajul repetitiv-pragmatic, Vera Farmiga e fermecătoare prin răceala ei,

Michelle Monaghan e cam omniprezentă de la un timp,

iar Jeffrey Wright joacă cam prea fatalist spre anapoda.

Tweet