The Happening

 Can this movie really be happening? :))

Săptămâna trecută Marian/FilmSinopsis a organizat un concurs de ghicit filme și a pus la bătăie (de cap) 13 postere minimaliste, ultimul dintre ele a fost și cel mai dificil, chiar dacă duce cu gândul la Pădurea Spânzuraților nu e nici mai mult nici mai puțin decât The Happening:

În cadrul cinematografiei lui M. Night Shyamalan se observă câteva elemente recurente forțate întru pupăciune, siluite la împerecheri drăcești: variabile sociologice, dinamici de grup și un ușor iz de horror imprecis, nu prea imi dau seama dacă el se vrea a fi bășcăloid sau eminamenete serios. Dacă prima dintre variante e adevărată atunci rezultatul este unul la fel de imprecis și lugubru, în schimb dacă cea de-a doua variantă e cea veridică atunci domn Shyamalan cu tot respectul dar nu prea vă iese fenta cu sperieciunile ;), iese clovnul din cutie și nici o grimasă nu scoateți de la mine. În The village se încearcă un experiment sociologic aureolat de același nimb imprecis, fazic, de misterios-horror, în Devil, grupul se restrânge, iar elementele de paranormal drăcesc cresc invers proporțional.

Aici apare același laitmotiv al grupului pus în balanță de data asta nu cu supranaturalul futil, încornorat, ci cu un misticism uzitat dubios, natura vie, natura înzestrată cu liber arbitru, natura vindicativă. Teoria nu-i rea deloc, adie ca un vânticel primăvăratic prin lanul de grâu dodoldora de spice care mai de care mai arse și mai plăguite de încercări ale panexticției. Însă punerea ei în practică frizează pe alocuri penibilul și nu mă refer aici la imagine sau narativ, căci ele păstrează aceeași simplitate cu pretenții de complexitate ca și în restul filmelor mai sus menționate, ci la replici care merg în tandem perfect cu un joc actoricesc morbid de prostesc. Și cum bine zicea cineva pe facebook (Alexa, la tine mă refer) din tot acest tumult de replici iese la iveală un umor negru involuntar, care evident nu se implinește, nu se conturează cum trebuie nefiind conștient de existența  sursei ce l-a generat.

 [notices a plant moving inside the house they'd intruded upon, slowly walks to it and begins speaking softly to it] Hello? My name is Elliot Moore. Just want to talk in a very positive manner, giving off good vibes. We're just here to use the bathroom, and then we're just going to leave. I hope that's OK.
[feels the plant]
 Plastic. I'm talking to a plastic plant.
 ...I'm still doing it.

Totuși the best line in the movie: Don't take my daughter's hand unless you mean it. 

 Domn Shymalan dacă tot îți bagi piciorul în sociologic nu e frumos să ți-l scoți de acolo și să-l treci prin psihotismul americanului de rând pizmuitor pe tagma teroristă, nu că mișcarea n-ar fi legitimă, dar bagă și matale picioru ca lumea, că la suprafață mustește balta de mâzga predujecăților. Obsedante cadrele pline de chipuri, dar e poate cel mai bun lucru din film, e un bonus adus...recognoscibilității.

Ah, ce bine că există mijloace refulatorii pe lumea asta :))

Tweet