miercuri, 1 iunie 2011

The Hangover Part II

E fix ca primul, însă cu o liniuţă mai aproape de o nirvană închipuită şi inutilă, adică oleacă mai bun (vorba vine :D) poate şi datorită aportului peisagistic: o Thailandă cum altfel dacă nu exotică pân la măduvă, pestriţă, pitorească, o ţară-cascadă gâlgâindă de ambrozii îndoite, fetişuri răsuflate şi destrăbălări curgătoare ca ozana prin vinele băieţuşilor ăstora cu potenţial şleampăt de petrecăreală. 


Contextul, topica narativă, nunta ca deadline, finalul revelator (repetitiv-revelator că doar îl ştiam de la prima încercare) toate sunt fix aceleaşi, bestiarul e şi el la locul lui, ceva mai umanoid, cu pretenţii exacerbat umoristice, maimuţica asta convertită automat în personaj principal e un fetus prematur scremut de o mumă infantă şi răzgâiată (conceptual-contraceptiv vorbind :D), e o grimasă specifică umorului americănesc. 


Sala de cinema fuse împărţită democratic în două, o jumate râdea de mama focului la cea mai mică ridicare de deget pantocrator detaşat de mâna receptacol, la cea mai mică fluşturare de fudulii, la fiece scălmbăială, cealaltă jumătate aştepta finalul, în speranţa unei semircercuiri a buzelor, bă mi-o fi stagnat simţul umorului pe scara evolutivă, oi fi vreun homo grimasus, se poate :D Puberăciunea răzgâiată e afişată nonşalant şi cu siguranţă ea va atrage ceva sudalme ong-iste la adresa scenelor cu copilandrii underage sugători la muştiucul sticlelor de bere şi tot din cauza răzgâielii ăsteia mi l-am făcut antipatic pe Bradley Cooper care altfel e băiat bun, noroc că mi-am schimbat traiectoria opiniei odată cu Limitless. 


Muzică de ultim răcnet, proaspăt ieşită pe bandă din programe şi butoane, potrivită totuşi contextual, întreruptă seismic de un violoncel mânuit de un tânăr thailandez prihănit în cele din urmă, trecut şi el prin botezul bahic. Deci elementul de noutate, dacă el vrea într-adevăr să fiinţeze, să se autoeclozeze pe scena plânsului, poate fi aceeastă ucenicie a puberului thailandez într-ale narco-beţiei futile.  


De ce place un aşa film peste hotare, ce rotiţe sociale, ce şurubăraie politică, ce pârghii culturale or genera un aşa spasm pozitiv, dumnezeu cu mila, or fi astfel de filme vreo variantă de duzină a visului american, o fast foodizare a lui, vreun soi de lubrifiant existenţial, întruchiparea hilară, crispată a unei afinităţi inexplicabile pentru uitare, sedare şi inconştienţă ca şi cum un alter ego ţi-ar spăla rufele murdare şi tu te-ai lăfăi sub un palmier. Cred că merg prea pân la fundul paharului cu analogia psiho-socială în loc să-mi umezesc doar buzele în borhotul uitării. 


9 comentarii:

  1. eu nu am fost foarte impresionat nici de prima parte. Daca zici ca a doua e cam la fel dar cu alt ambalaj, atunci nu sunt tentat.
    Ce au americanii cu Thailanda ca ori de cate ori fac un film despre dezmat amintesc de Thailanda sau chiar se deplaseaza pana acolo?

    RăspundețiȘtergere
  2. ;)) nu cred ca au numa ei chestia asta cu Thailanda, s-a raspandit panuniversal vestea dezmatului, oricum filme ca asta ajuta pe partea turistica, ar trebui sa preluam exemplul :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Americanii-s cu Thailanda pentru că deplasarea acolo le oferă ocazia s-o facă c-un ladyboy având scuza că n-au ştiut că e de fapt bărbat.

    RăspundețiȘtergere
  4. popor de pederasti :)) sau pur si simplu vor experiente duble...pt reintregirea fiintei...primordiale yeah sure :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Bangkok is no Las Vegas. Ma asteptam la o destrabalare mai iesita din tipare (I mean..come on..doar suntem intr-un film, you ca do better than this). Iar mafioti, un degetel retezat, un babac calugar (ca deh, nu se putea fara in Thailanda), o prostituata cu surprize...absolut banal.

    RăspundețiȘtergere
  6. thailanda e de fapt tara tututor posibilitatilor :D dar nu stiu baietii astia ce sa faca cu dansa :))

    RăspundețiȘtergere
  7. prima parte mi s-a parut mult mai inteligenta si poate si mai amuzanta,si-au mai pierdut din farmec prin acest "remake".astept partea 3 se pare pe undeva prin Amsterdam cu ceva iz mai original...

    RăspundețiȘtergere
  8. amsterdam zici? asa mai da :)) oricum nu cred ca ma mai poci uita si la partea a 3 a:P

    RăspundețiȘtergere
  9. asa am auzit,entuziasti de incasarile mari au dat zvonu cu Amsterdamul :))

    RăspundețiȘtergere