marți, 14 iunie 2011

Despre îngeri de Andrei Pleșu

Am întâmpinat desigur cu scepticism un astfel de titlu, însă el a fost îngenuncheat de un raționament simplu, pantocrator: orice ființă nevăzută nu e numai rodul unei emanații pur fantasmagorice ci ea se întrupează sub presiunea unor pârghii pan-trans-culturale, psiho-socio-comportamentale complexe. Îngerul ca entitate, ca particulă elementară a corpusculului religios, ca idee plutindă luminos la intrarea în peștera mundanului, ca întruchipare bucălat renascentistă e un conglomerat, o reflecție, o reflexie, o ieșire ideologică din somatic, dar atașată în permanență lui. Tratatul domnului Pleșu plutește ca un nimb echidistant față de imagologia religioasă și reușește să trateze o serie de aspecte angeologice fără a-i ștribi din autoritate, fără a o pune sub semnul întrebării, ba mai mult ea e punctul de pornire a priori, ea e avântul ce catalizează zborul. Îngerul în toate fomele sale e o necesitate, un dat, un epicentru, un subtitut, o rocă preistorică umbrită de licheni lingvistici ca de exemplu bă ce noroc am avut azi la examen stă pentru un înger  a vegheat (orice ar însemna asta: monadă, înaripat, suflare). Las mai departe să curgă balsamuri și ambrozii:

Intelect celest și corporalitate terestră, omul e simultan în armonie și în contradicție cu lumea îngerilor. Îngerul și omul sunt imaginile alternative ale aceleași realități, niciodată captabile deodată, în aceeași lumină: dacă pui în lumină îngerul, omul cade în întuneric, intră în suspensie, dacă pui în lumină omul, îngerul e cel care se întunecă. Unul e fața nevăzută a celuilalt: revers, contrapunct, geamăn. 



Așa îmi închipui unul dintre modurile de operare ale îngerului: un plonjon acut în miezul conștiinței tale, având ca efect un spor de atenție și o intensificare a intelecției. Îngerul te extrage, în asemena situații, din exercițiul gimnastic al gândirii, pentru a te cufunda în real, pentru a te obliga să iei notă de fastul, adesea inobservabil, al unui moment privilegiat. Îngerul scoate secunda din anonimat, exaltă clipa cea repede, te mântuie de previzibila ta discursivitate. E marele maestru al instantaneului, al lui nunc stans. Ori de câte ori  devii, brusc atent la ceva din afara ta, din afara interesului tău, ești sub puterea blândă a îngerului, care te constrânge să devii obiectiv. 



Fiecărui gest creator îi corespunde, ca un ecou, jubilația simfonică a spectatorilor cerești. Îngerii cunt cutia de rezonanță a Creației, nimbul ei acustic. Cântarea lor nu este însă doar expresia bucuriei, comentariul grațios al reușitei divine. Ea este totodată o formă de cunoaștere. Cunoașterea angelică e definită de teologii medievali drept cunoaștere aurorală, cognitio matutina. Ea rezultă din tocmai faptul că îngerii au apucat să vadă lumea ca pe un ansamblu în curs de constituire, în vreme ce oamenii nu o pot vedea decât ca pe un ansamblu încheiat. 


Îngerii se obiectivează în extazul pe care îl provoacă, substanța lor e chiar extazul. E un moment de ieșire din sine către o realitate extatică a propriului eu (...) speranțele se corporeifică, se coagulează. Ele devin ființe autonome, deși au început prin a nu fi decât emanația ta. 

5 comentarii:

  1. Tare greu o duc îngerii dacă "se întrupează sub presiunea unor pârghii pan-trans-culturale, psiho-socio-comportamentale complexe" . Decât cu aripi, plutind prin toată această "psiho-socio"-chestie, mai bine fără.

    RăspundețiȘtergere
  2. la fel plutesc si eu prin "chestia" ta :D astept o parghie-piatra de hotar care sa ma priponeasca pe campia unei explicatii :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ps: ar fi interesant daca te-ai si semna, ma rog, e alegerea ta, e dreptul tau :P probabil sunt la mijloc cateva parghii pshiho-socio-comporamentale care te impiedica sa te "nomenclaturezi" :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt om și mă numesc - nu mă denumesc - deci nu putem vorbi de o nomenclatură. Ce e un nume? Adina sau Andrei sau Minona ; rămânem tot blocați - necunoscuți - în pânza de pixeli cu decor de tapiserie englezească. Cât despre "Comentați ca: Anonim" - e mai simplu, mai rapid. Nici o pârghie prin urmare, ci doar o dorință de om normal de a folosi calculatorul ca pe un ceva util și nu dătător de dureri de cap. Nu îmi cer scuze că dezamăgesc psiho-viziunea ta despre lume în care orice poate fi explicat cu pârghii etc.
    Și aici și vroiam să ajung. Dacă ești un om spiritual-asemeni lui Andrei atunci despre îngeri spui că nu i-ai văzut niciodată (foarte bine că o face) și, dacă îți dorești binele, te oprești. Dacă nu, continui, dând cu presupusul, sucind și expunând părerile altora, rezultând, în final, o carte. Care nu este neapărat proastă, ca expresie e smulgătoare de lacrimi, dar ca adevăr, cine știe. Sperăm să tindă, măcar, spre foarte puțin și nu spre deloc.
    Ceea ce m-a deranjat, într-atât încât să mă facă să acționez, a fost manifestarea limbajului rușinat de necunoaștere. De aici și ironia, nu foarte reușită, de mai sus.

    Înainte să postez nu mai intrasem pe blog-ul tău, iar acum am intrat fiindcă îmi rămăsese pagina deschisă în chrome. Deci sunt un total vizitator anonim și semnez așijderea.

    RăspundețiȘtergere
  5. panzei de pixeli i se potriveste parca mai tare nomenclaturizarea, oricum ghilimelizata :D este o culegere, o adunatura, o aducere laolalta, dar parca e un intreg val de astfel de scriitura antologica ce isi vantura mareea pe rafturi, deci nu e tocmai blamabil

    RăspundețiȘtergere