5 filme de revăzut

Piratul cinefil îmi pasează o leapşă pe bază de repetiţie, cum nu prea îmi stă în fire să revăd filme oricât de geniale ar fi, mi-e cam greu să răspund, nu de alta, dar mă găsesc în postura unui urecheat carrollian, dement zbănţuitor din picioarele-i iepureşti şi am impresia că timpul nu prea are răbdare cu mine. Surprinzător, printre ele nu se numără nici pic de cinemau sadic, nici macar vindicativ :D

5. Becoming Jane unul dintre puţinele filme la care m-am uitat de fiecare dată când am dat peste el, culmea cu acelaşi patos, o fi domn McAvoy de vină, după a cărui prezenţă mi se scurg torenţial ochii, nu ştiu, dar filmul ăsta e mreajă pură şi cum te prinde nu-ţi mai dă drumul

 

4. 2046 vreme de două ore filmul ăsta e substitut pentru amor, pentru muzica sferelor, pentru respiraţie, pentru filosofie, pentru masa de prânz, e o sticluţă narcotică pe care e bine să o ai mereu sub pernă, e o văgăună în care îţi poţi rosti nestânjenit secretele.

3. The painted veil n-o fi el cel mai bun film ever, dar flutură cu delicateţe un văl dentologic uscător de frunţi asudate, e o pleură frumos ingliţaţă, al naibii de frumos şi de trist, un film ce, în opinia mea, a trecut cu un picor inaintea cărţii.

2. Heartbeats explicaţia extatică aici :)

şi ca să întrerup şirul glicemic, ca nu cumva să mă bănuiţi de scrânteală :P, nominalizez:

1. American History X 

cum să nu mă uit la el de atâtea ori când maître Norton se transfigurează atât de abracadabrant:

Să meargă leapşa asta mai departe la fel ca şi 5+5 filme de Oscar către Jo, Marian, Cinefilescu, Richie, Strawberry Blonde, Carolina, Radu, George, Tomata, Tloni, Mono, Schizoid, CuvinteCreative, Mona

Tweet

Red Riding Hood

Nu stiu de ce în numele cetelor de baphomeţi si belzebuţi m-oi fi uitat la cvasibasmul ăsta reciclat, molfăit şi expectorat sub formă de ghem vârcolat. Nu-şi merită titulatura de adaptare, e cel mult o preluare, o selecţie de secvenţe, de petice croşetate anapoda pe o pânza (roşie) cu pretenţii de scumpeteţe, un pumn de pietre arhaice îndesate în burduf (cică) postmodern. 

O scufiţă puberă n-ar fi putut incinge probabil decât minţi răscoapte şi perverse, reticente la popcorn în lipsa unor măsele zdravene, s-a optat deci pentru o scufiţă dată în parg, trecută prin patternul precedesorului Twilight aşa cum la bâlci bagi capul printr-un carton si un nene îţi face o poza. Don juanii fătucii nu puteau concura capilar cu Johnny Bravo-Rob Patt, asa ca moţurile dumnealor au refulat la un stagiu de creştere inferior, gelat anacronic. Secvenţele-nucă-în-perete, copiate din palimsestul original, primesc o spoială medievală, de la inchizitie cetire, 

stropite abundent cu stereotipuri vetuste a caror redundanţă creste exponenţial cu cea a replicilor: iubirea imposibilă, frumoasa si bestia, ia-mă-la-să-mă-ul enervant de repetitiv, poligamia aparentă ca probă, recurenţa genetică (si maică-ta a facut la fel).  Jongleul cu identitatea varcolacului nu e însă chiar atat de execrabil, e cam ce-a facut Shyamalan în The Village, deci o încercare cam nereuşită de a ascunde un hipopotam după un băţ de bambus. Lipseşte ceva logică elementară:

-ce naiba cauta Gary Oldman într-un aşa film, vorbind cu un aşa accent scociorâtor de cohleu, domn gary nu-ti ajunge a harry-monkey on your back vrei sa duci în cârcă şi scufiţe, atunci ia fă mataluţă pe Gheo, ucigatoru de balauri

-ninge, e frig, atunci de stati mamica în mâneca scurtă, eu înteleg ca vi-s urzite magic vestmintele, dar ţesutul logic îmi ţine mie mai de cald

-un elefant troian, torţionăresc...huh ? :))

-voi credeti că trăiti pe-un picior de plai, pe-o gura căscata de platou magic, dar zău păreţi un nişte sătuceni în ambalaj, prinşi veşnic într-o vedere trimisă de tuşica Magda din Canada

-dans de societate de pe vremea tuşicii Jane Austen pe muzică de Fever Ray, ntz ntz

 bestiar tipic antitetic, pupilo dilatator totuşi 

Tweet

De la Hitler la Playboy

Pascal Bruckner scrie ascutit, intravenos si cand vine vorba de antologii, pe langa beletristica sadic existentialist exacerbata consacrata el pune la bataie un mozaic enciclopedist, o increngatura didacticist-eseistica, o colectie de curente geopolitice, psiho-sociale, culturale pe care le trece fara sfiala prin filtrul filosofiei clasice, iar mai apoi prin sita mercantilismului, trocului, celuloidismului satului global.

Ce ramane la urma e o pleava criticata acid cu exemple, Bruckner scaneaza o pansocietate in regresie, avida dupa infantilizare, victimizare, esafoduri simbolice, automutilare colectiva si absurditati legislative. Despre ce inseamna sa fi cetatean azi, despre oboseala de a fi tu insuti, despre frenezia imediatului, setea de persecutie, despre filosemitism, despre neputinta sau crima televiziunii si publicitatii de a nu reusi niciodata sa ne transforme total in zombi: 

"chiar spectatorul cel mai tetanizat, cretinul cel mai desavarsit mai stie sa faca diferente intre receptorul sau si lumea exterioara. In afara supermagazinului ramane intodeauna o viata si asta e drama. Noi nu reprosam consumismului ca este debil si superficial, ci ca nu-si tine promisiunile, ca nu se ocupa de noi pana la capat. Jucarioarele mediatice si comerciale nu schiteaza decat un miraj al sacrului: ele se vadesc incapabile sa instaureze ceea ce ramane apanajul religiilor si anume spatiul unei transcendente. Cu toate ca incearca sa ne rascumpere pe toti, colectiv si personal, ele nu sunt niciodata suficiente si sunt necesare alte carje, alte narcotice mai eficiente: tranchilizante, psihotrope, inhibatori de angoasa care anuleaza inconfortul, suferinta si joaca rolul de regulator social. O data ce ai obtinut ceea ce doresti, iti doresti ceea ce nici un obiect nu-ti poate aduce: maintuirea laica, transfigurarea si oscilezi intre impovararea de-a avea prea mult si teama de a nu scapa esentialul. "

Care este trasatura comuna care leaga al Treilea Reich de Playboy sau chiar de Penthouse? Este pornografia, pe care unii liberali se incapataneaza sa o apere, si care e mai rea decat Hitler. Fiindca industria X-ului nu este altceva decat un "instrument de genocid".

Dar priviti-i si pe Picasso, Bethus, Renoir, Degas: acesti artisti aclamati secreta ura pentru femeile pe care le zugravesc ca pe niste fetite lascive, ca pe niste dansatoare cu un aer prostesc si diafan sau pe care le taie in bucati, le mutileaza ca sa-si bata joc de ele, sa le degradeze cum face toata sculptura abstracta a secolului XX.  (...) Victima a unui vast complot care uneste impotriva ei televiziunea si institutiile si care vizeaza, nici mai mult, nici mai putin decat distrugerea ei, femeia constituie, asadar, paradigma oprimatului: sclava a scalvului, proletara a proletarului, ea intruchipeaza cea mai abisala suferinta si sta in fata barbatului precum un everu in fata unui ofiter SS. Ura pe care i-o consacra elita falica este atat de radicala, vointa sa de exterminare e atat de puternica incat "in cea mai mare parte a lumii, femeile, si odata cu ele si copiii, au devenit o specie amenintata".

"Sa ne intelegem bine: nimeni nu doreste cu adevarat sa redevina pusti sau sugar. Mai curand vrem sa cumulam privilegiile tuturor varstelor, placuta frivolitate a tineretii cu autonomia maturitatii. Exaltat e mai putin copilarescul si mai mult copilarosul, regresiunea e inaltata la rangul de mod de viata, ca despagubire pentru asprimile sortii. Noi nu mai spunem ca Dostoievski ca pruncii fara de pacat "exista pentru a ne induiosa inimile, pentru a le purifica", spunem ca ei ne arata calea, ca sunt ghizii nostrii in zburdalnicie, toane, fantezii. "

Minunata carte zic, introspectiva, buna de trecut in bibliografia suplimentara, prin facultati.

Tweet

Little Miracles/Pequeños milagros

Un film-elitra venit in zbor din indepartata Argentina, la propriu, caci pentru al downloada a trebuit sa contactez niste oameni de-ai locului, tare binevoitori si simpatici de altfel, nah miracolele nu-si flutura panzeturile efemere pe toate potecile, e musai sa te tii dupa fustele lor de ninfete. Asa cum am vazut in The Dark Side of the Heart, Man Facing Southeast (despre care o sa scriu olecutza cat de curand) si Don't Die Without Telling Me Where You're Going, Subiela stie cum sa astearna o poveste curata pe tabula rasa, caligrafic, insa nu pretentios. Onduleul idiomei se ridica rotocoale rotoacoale, iti imbrobodeste simturile asa incat devii un organism citoplasmatic din cap pana in picioare, un organism prin care pot trece osmotic ectoplasme, duhuri suprarealiste fara sa te deranjeze catusi de putin caci ele ingana la unison o poezie universala, o filosofie de viata, un model existential general valabil, perfect aplicabil transcultural.

O fatuca casierita la supermarket se crede zana- posesoare de abilitati valpurgice catalizate ce-i drept de vreascuri deontologice.

Simplitatea si ingenuitatea ei sunt induiosatoare, iar statutul fantasmagoric pe care si-l aroga ii contureaza mai degraba o aura taumaturgica, evanghelica, situand-o in sfera unei crestinatati de nisa, intr-o bula a bonomiei relative si mai putin in sfera fantasy, asta poate si in lipsa unor efecte speciale wow.

Ele nu sunt necesare, mesajul umanist e suficient siesi, zana face bine oamenilor, iar la final isi primeste rasplata ce o pazea omniprezent si cumva pervers din umbra. Frumoasa intrepatrunderea dintre lumea nevazuta, fantastica, imaginata de fatuca si lumea nevazatorilor carora le citeste din Pessoa.

Dupa anticamera filmica ar cam fi cazul sa patrund si in budoarul litarar. Din aceeasi semintie cu zana inocentia relativa face parte si La education de las hadas

Puteti gasi filmul aici

Tweet

5+5 filme de Oscar

Yupeee am windows nou, nu reusesc sa schimb tastatura in romana (stiu, din control panel bla bla but still :)) inainte de a trece la elucubratii Marian imi paseaza o leapsa despre Oscar, ah ce ma racaie oscarismu'. Si cum ma calca pe coada popularitatea incoronatelor am sa fac un top cu 10 filme nominalizate doar (la categoria cel mai bun film), n-au luat statueta, dar meritau sa fie acolo, poate chiar sa o inhate, in sfarsit, sunt filme bune de vazut oricand pentru ca-s atemporale prin mesaj si cam geniale ca expunere :D

10. Master and Commander: The Far Side of the World  e chiar culmea sa imi placa asa film supurand de testosteron, dar e al naibii de bine facut si jucat

9. Cries and Whispers putine filme furnica asa cum o face bergmaneala asta :D

8. 12 angry men elogiu aici

7. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb apologia metamorfozei actoricesti plus o expunere narativa avangardista

6. The Cider House Rules desi e simplu, low buget, mesajul ajunge acolo unde trebuie, pe calea cea mai scurta, iar Charlize Theron si Tobey Maguire fac un cuplu cel putin interesant

5. The Remains of the Day elogiu aici 

4. The Elephant Man elogiu aici

3. Taxi Driver 

2. A Clockwork Orange 

1. Pulp Fiction am oscilat intre pulpa fictionala si pulpa portocalei mecanice, culese fiecare in anotimpul ei, eu le-as cam pune pe aceeasi taraba, le-as proteja sub o umbrela ca-s mult prea coapte :)

Tweet

Impuscand cacatul

Din cauza unor mici defectiuni tehnice laptopul meu este momentan pe butuci asa ca dreptul la elucubratie imi este suspendat pentru maxim o zi :D Pana cand imi reintru in drepturi va las in compania unui scurt metraj romanesc, mie imi paru cand digestiv cand scremut, per total e o bulibaseala oarecum amuzanta :D

Tweet

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides

De vreun an, doi s-a mai adăugit o căsuță urlândă cu gura pătrată după o bifă pe check list-ul damigenelor consumiste așezate la grămadă în beciul uitării: 

ai sequel? 

e cu efecte speciale? 

ai actori super-supra-cotați?

ai eroism pufos întins în două straturi groase pe felie scenaristică subțire? 

apăi dă-i nene cu un strat de jeleu 3D să vezi cum se adună lumea ca musca la dulcețuri. 

Date fiind condițiile de mai sus pirații n-au avut decât să se conformeze la frecat punți și damigene, numa că a rezultat un luciu 3Degeabist (3Damigenist, scuzați sforțările bahice). Puține sunt momentele în care simți fiori tridimensionali și atunci când ei apar râcâie bunul simț, o sabie băgată în ochi, o mână scheletică cerșind puțină atenție, o picătură mergătoare dindărăt, noroc cu picăturile, cu meduzele, cu tăișurile, cu exploziile și așchiile zburânde că altfel 3D-ul ar muri de foame, vorba sorămii 3D-ul trebuie uzitat în cazul animațiilor că ălora le trebuie resuscitare dimensională, trăim deja într-o lume 3D ce mama dracu :D 

Scenariul e un maldăr de fulgi așa cum e de la partea a doua încoa și întinde leneș o haripă autostopistă spre dubița cu legende ferfenițite, sforăitoare, ca morbidismul sirenelor și clipocitul fântânii dătătoare de viață veșnică. Mitologiei i se așează pe umărul colbuit un papagal gânguritor de rime și dodii, replicile devin astfel o rostire puerilă, penibilă, nu că până acum n-ar fi fost așa, arborând o topică specifică dramaturgiei shakespeariene, înțeleg că cvasi depistarea temporală a poveștii se pupă necrofil cu astfel de lexuri îngropate, dar rostirea lor e cam inutilă și ruginită fonic. Au  fost trei cadre ce-mi plăcură, imediat ce iese varianta DVD le print-screen-uiesc și le agăț pe aici. Mă așteptam să fie saturat de clișeică prezența lui Penelope Cruz,

dar aura i-a mai fost diluată, în bine, de către două fătuci, una mai proaspătă ca cealaltă:

Astrid Berges-Frisbey 

Gemma Ward

Dacă tot au găsit fântâna tinereții, dacă tot au băut din ea și dacă tot le mai rămâne vreo veșnicie și ceva la dispoziție de ce să nu mai facă vreo alte 3, 5 părți de-acu încolo, poate le va seca legendarismul și se vor muta pe uscat sau vor ajunge în China Corea, sigur sunt ceva legende locale pe acolo ce zac în cufere pe fundul mării galbene, vălătucite de curenți bântuiți și plini de corsari...cu ochi aprigi și oblici :D. 

Exclusiv pt sormea: ce ți-ar mai plăcea un captain G-Sparrow :))

Iar reactia colegilor de trupa ar fi asta, stai unde e T.O.P :))

Tweet

Norwegian Wood

Imaginarul luminăției sale Haruki Murakami se întrupează filmic, în sfârșit. Receptacolul în care este turnată poate cea mai digerabilă și mai eludată fantasmagoric povestire a sa e compatibil pare-se cu acest conținut fluid, dulcoid. Precipitatul zaharat, romanțios al poveștii de față rămâne pe fundul vasului, netulburat, martor mut la volburile de deasupra-i. Fiecare lectură murakamiană e însoțită de câte o prezență, de un feeling misticos: fie o nălucă explicită, caronică  mă ia frumușel de mânuță și mă conduce într-o dimensiune paralelă, concomitentă și tulburător de asemănătoare ăsteia în care ne ducem concentric cochilia, fie năluca asta e abstractă, neîntrupată, e un sâmbure de genialitate adăpostit în pulpa fructului ficțional, suspendat în pomul proximității ce abia abia așteaptă să ia formă și să cadă gravitațional în capul trecătorilor.

Da, a citi Murakami se asemănă cu o sedință de spiritism într-un sens metafizic desigur nu într-unul superstițional. Acest sentiment de ceva near by, tropăind neputincios și nerăbdător în așteptarea unei materializări l-am trăit uitându-mă la film. E mare lucru să surprinzi așa ceva, mai ales când e vorba, repet, de poate ce a mai puțin murakamiană dintre cărți. Pot să trec peste haotismul scenografic, peste scăpările de montaj, peste prelungirea nejustificată a unor peninsule dramatice,

peste mareea fonică care mi-a inundat urechile obsesiv și din cauza căreia trăiesc un deluviu perpetuu de-mi sună apa în cap :D.

Și nu că trec peste ele, dar le accept, le cocoloșesc, mi le subcutanez căci ele sunt mimetice scriiturii. Frumoasă intruziunea autorului în pulpa creației sale, despre jurnalul lui Murakami ca alergător de cursă lungă am scris oleacă aici.

Poate părea foarte bine un film simplist, schematic, șleampăt, o fabulozitate poetică sau un supradozaj de trăirism, un film-prismă,

un film-fursec, un film bibilitură. Șirul idilic recurent-resuscitat-reîmprospătat conduce linia simplistă, un tânăr iubea o fată, fata era într-o bujie, băiatul a mai iubit o altă fată, după care a iubit-o din nou pe prima.

Firul epic se împleteșete cu țesături muzicale asortate unei cinematici seductive, întrerupt de scene-nod redundante civic.

Comuniunea dintre aste ițe, croșetarea lor în zig zaguri face din Norwegian Wood o mantie fluidă, o mantie oglindă, o nebuloasă și dacă nu știi cum să ți-o așezi pe umeri și la ce cocktail  să ți-o etalezi atunci poate ți se va părea scorțoasă, scămoșată sau lipsită de stil, de vei știi cum să așezi prisma asta pe colțul tău de etajeră galaxii ți se vor perinda pe pereții budoarului...Comuniunea stilistică, artistică, universală se face în prezența și cu consimțământul mamei natură, iubăreții primesc mirungerea ploii,

binecuvântarea zăpezii

și cuminecătura vântului.

Botez și convertire îmi fuse astă vizionare, taine balonate subiectiv și semiotic de un mecanism lăuntric de rotițele căruia nu am cunoștință, nu-i așa domn Blaise Pascal? :P

Tweet