miercuri, 9 martie 2011

Sita sings the blues


Prin liceu, profa de română (mama unor gemene cântăcioase..trase la indigo șhhht) ne tot îndruma spre vedele indiene, spre mahabharata și ramayana, citiți copii și-o să vedeți voi ce-o să vă iluminați, fie că eram la eminescu, rebreanu sau preda, se ivea ca o bulină de dialog/monolog întrebarea: copii da' de vede v-am zis, de ramayana v-am zis?, pe atunci n-am prea dat ascultare, mă preocupau alte lecturi mai de deochi :D. Însă roata s-a întors, sub o formă atavică deformată ce-i drept: un desen, o schiță, o sudalmă rațională și obiectivă, răsfoind cu mișcări de muay thai pagini de sacralitate indiană, trecându-le nemilos prin proba de foc a logicii, purificându-le de paradoxuri, trăgându-le de moațe și coafându-le franjurile fabulatorii. 


Schița cu pricina nu este însă o analiză defăimătoare, ci  una de bun simț, care se joacă cuminte în căldarea misticului, având grijă să nu dea pe dinafară bulbucii purtători de zeități lotusiene ci să le așeze frumos, parabolic, pe etajeră, lângă pasta de dinți. Dacă e să te împiedici de cărămida coranului, o zgândări și din ea ies miasme misogine, însă odată ce înaintezi mai la est calci pe treapta hindusă, te odihnești într-un cot pe platforma tibetului de la înălțimea căruia miasma e eludată, e mireasmă, e îmbătatoare, are aromă de paciuli, iar misticu înfășoară cu corola sa pistilul subjugat.


Cvasitragedia Sitei e o deflorare hazoasă foc a unei povești care stă pe același piedestal cu biblia, cum ar fi dacă un desen animat ar indrăzni să pună în băț giulgiul christic sau să calce în picioare strugurii mumă vinului cinei tainice, hm cum ar fi, ar sări cohortele înarmate cu pistoale cu apă..sfințită, ptiu. Narativul se joacă pe mai multe paliere și despoaie misticul din mai multe unghiuri, unul e dialogic, obiectiv, amuzant, altul e pur narativ, schematic, dar pe cât de simplist pe atât de grăitor, altul e profund muzical, altul exogen-proiecție modernă a poveștii clasice. Trebuie să citesc Ramayana, da, doamnă profesoară am s-o citesc într-un obștesc sfârșit, vreau să pot trece și io la cald prin același filtru logic, obiectiv, dar îngăduitor, o așa scriitură pilduitoare cu pretenții veridice.

 

4 comentarii:

  1. singurele chestii pe care le-a citit in liceu pe acesta tema au fost legate de istoria religiilor ( erau mai reduse ca dimensiuni). oricum epopeele sunt fascinante.

    RăspundețiȘtergere
  2. apropo de istoria religiilor imi facusi pofta de eliade :P io mai citeam la ora de romana pe sub banca, cu colega de banca alaturea, chestii precum dan chisu si belle de juour :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. ca bine zici dar acasa am numai ceva volum semnat eliade si culianu.
    frumos :)) eu la romana eram ochi si urechi ca aveam mereu eseurie simbolistice de facut.

    RăspundețiȘtergere
  4. eh, alea se faceau si in pauza...la comun :D

    RăspundețiȘtergere