joi, 2 septembrie 2010

Am omorât-o pe mama

J'ai tue ma mere-un alt film-bijoux, atât de minuţios lucrat încât nu ştiu unde să-mi îndrept monoclul mai întâi. Este explorată atât de efervescent relaţia tensionat-comică dintre un fiu răzvrătit, exuberant (ca să nu zic gay :P), inteligent şi o mamă fixistă, simplă în cuget, barocă (ca să nu zic kitsch-oasă) în vestimentaţie, dar care îşi iubeşte fiul în felul ei ce-i drept...paradoxal, masochist, dar stoic, atât de efervescentă această liaison încât se autodecojeşte până la tangibilitate deplină. A fi părinte este de multe ori o formă dictatorială ce se reflectă răsturnat  pe retina jurisdicţională a vasalilor puberi şi totodată este îmbrăţişată voios de către dătătorii de viaţă, dar care evident nu pot fi totalitari până la capăt şi se preling de pe tron, iar mâinile le alunecă somnoros de pe sceptru.
Tot acest amalgam de stări cât se poate de fireşti este redat cu o fidelitate incredibilă pe toate faţetele acestui bijoux, şlefuit fiind de replici absolut geniale, interpretate fabulos mai ales de tănărul şi deloc cunoscutul mie Xavier Dolan, cadre geniale, detalii bibilite, evantaie de culori (mă mir cum de francezii n-au un french shui al lor) şi ar mai fi o scenă bestială preluat-parodiată din 2046 (pe care sper să-l revăd cât de curând). Pe lângă faptul că te umple de voie bună îţi mai dă şi cu nuiaua peste degeţele dacă te încumeţi să eziţi la întrebarea tu cam cât îşi iubeşti mama. Un film ce trebe văzut de tine y tu mama tambien :P.

9 comentarii:

  1. French shui :)) Oricum si mie mi-a placut filmul cu toate ca ma asteptam, nu-s dece, chiar s-o fi omorat pe maica-sa.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) da si eu, ma gandeam la ceva in maniera lui van sant, dar a fost mai bine asa :P si e de apreciat junele xavier care la doar 21 de ani a regizat minunatia asta :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Bolnav de cancer la 24 de ani
    Adaugat pe Aug 16 in categoria | Anunturi |

    Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot munci pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de
    medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR :
    RO36RNCB0231088855520001 (lei). Vă rog ajutaţi-mă! dacă nu, pot să mor!
    E-mail: rudolfleonard13@yahoo.com Telefon: 0757205495 Vă mulţu mesc anticipat.
    Boală, disperare, durere, neajutorare şi câte sinonime ar putea descrie
    situaţia acestui om. În jurul nostru în fiecare zi mor oameni. Mor sau trăiesc
    cu o frică teribilă de moarte din cauza indiferenţei noastre. În fiecare zi
    semenii noştri duc poveri grele în sufletele lor. Cine dintre noi este gata să
    întindă o mână de ajutor??? Nu pot să ajut acest om financiar, dar vreau prin
    acest anunţ să sesizez pe cei care nu stau cu mâna întinsă şi pot să pună ceva
    deoparte ca să contribuie la această nevoie. Dumnezeu spune că: religiunea
    curată şi neîntinată înaintea Lui constă în cercetarea văduvelor şi orfanilor
    în necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci în acest sens. Contribuie şi tu la
    salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situaţia lui de la el, când a lăsat
    mesajul de mai sus într-un comentariu pe acest blog. 0757205495

    RăspundețiȘtergere
  4. Din 25th Hour, pe lângă momentul de mai sus, mi s-a părut genial sfârşitul

    RăspundețiȘtergere
  5. Eh, da şi nu. Îţi place Marin Sorescu?

    RăspundețiȘtergere
  6. dap, tocmai ce l-am "pescuit" si astept sa il devorez pe tren;))

    RăspundețiȘtergere
  7. vaiii....am vazut recent heartbeats. iti dai seama ca tinericu asta ii nascut in 89??!!!!! 89!!! oricum , place la mine. cris.( nu ma lasa domle astia sa ma loghez)(crisdreams.blogspot.com)

    RăspundețiȘtergere
  8. da domne incredibil de tanar, mai tanar ca mine cun-n an :P logheaza-te si tu cu nume si URL ;)

    RăspundețiȘtergere