Nuntă în Basarabia

Nuntirea asta are textura unui voal de mireasă curat, apretat, ferchezuit, fluturându-și duios faldurile împregnate cu miros de tămâie, lumânări și parfum de firmă luat cu împrumut de la o pretenă mai avută. Poezia cadrelor e atât de omogenă, grijuliu dirijată de mâini cremuite care-și deschid corola din manșete-receptacul impecabile, atât de puțin deranjantă încât devine enervant de armonică :D

 

Omogenitatea asta nu curge (slavă domnului) la râpa blazării ci se agață de câte o răgălie și se lasă bătută de soare și de volburi. Substratu geopolitic se reduce la o formulă simplă ROMÂNIA + BASARABIA= LOVE, lopățica narativului nu sapă mai departe de atât, nu extrage radical, nu scoate logaritm, se joacă cuminte în lădița cu nisip apolitic, îi mai intră în ochi câte un fir nesuferit de țărână, da' îi trece până se...mărita :P. Dialogul e suficient de natural cât să te simți confortabil, situațiile comicărești suficient de credibile încât să-ți smulgă o grimasă pardon zâmbet :D, deși au așa un iz de basm dâmbovițean: iala se strică fix în ziua nunții și nah dă și scoate nuntașii din casă cu macaraua :D   

Savuroasă poema socrului mic:

 

[dumnealui e poetu] 

Am scris un poem.

Cântec pentru Otto.

A murit Otto, s-a dus înaintea mea

   [el e Otto]

Inimă omenească avea

Bătea, se oprea inima,

Îl durea, îi inmuia picioarele,

Îi întuneca soarele,

Aer nu-i ajungea ca și mie

Sărmănelul s-a ghemuit,

A scâncit, capul pe labe și-a pus ca mielul.

Tina i-a adus o cană cu apă

 [ea e tina]

Nu s-a atins de apă,

Nu s-a atins, a oftat,

Omenește a oftat și s-a stins.

Lacrimile mi-au dat

Și Tina a început să plângă

Și icoana ca și când pământul s-ar fi cutremurat.

Mă strânge inima

Nu mă pot deprinde

Și mă năvălesc aducerile aminte

Și e atât de trist în casă

Am râs cu lacrimi, insensibila de mine :P

Tweet