Pe limba...fluturilor

Când mă pocneşte după ceafă nostalgia unei copilării apuse (sau cel puţin bine depozitată la naftalina neuronală) parcă imi vine să adorm cu capul pe amintirile lui Creangă aşa cum spaniolii probabil că se consolează cu una bucată scriitură marca Rafael Azcona. Acest din urmă hispanic a scrijelit cu pana (sau cu Montblancul de fiţe) şi o parte semnificativă a cinematografiei de pe la ei (care din păcate cu greu ajunge şi pe la noi) participând la realizarea unui film ce cu greu o să-mi fugă din memorie.

Ca să nu mai lungesc mult intro-ul (oops am facut-o deja) este vorba de filmul La lengua de las mariposas (Limba fluturilor) de prin 99, poveste simplă, lină şi curgătoare ca apa unui râu şi cam ca toate poveştile de genu ăsta foarte touching şi terapeutică. Ne este prezentată la modul ingenuu relaţia dintre un profesor controversat în aparenţă, dar foarte...Gandalf în esenţă şi un elev dornic să absoarbă cât mai multă cunoaştere, pe amândoi unindu-i printre altele şi pasiunea pentru fluturi. Toate bune şi frumoase până când îşi face apariţia in peisaj războiul civil, iar profesorul, mentorul satului, pe fondul ideilor sale republicane ajunge să fie repudiat şi alungat cu pietre (imagine aproape biblică ) de către proprii elevi. Este genul acela de film care inspiră naturaleţe cu tona şi îţi dă răgazul să observi toate elementele din cadru fără a-ţi induce sentimentul de plicitiseală, astfel că şi musca ce se perindă deasupra mâncării de pe masa sătenilor îşi are rolul ei precis, acela de a te convinge de veridicul istorisirii. Hrăniţi copii din voi cu acest film (doar nu vreţi să adăpostiţi în voi un homuncul subnutrit):P

 

Tweet