Shutter Island

Ce-i drept am vizionat această peliculă cu un uşor decalaj faţă de restul cinefililor/lumii (probabil or mai fi vreo..doi pe planeta asta care nu l-au vazut...încă :P), am avut un attempt pe când se lansase, dar calitatea sunetului era destul de proastă, 2 ore si ceva de bazait in urechi parca nu-şi aveau rostul, iar de cinema nu aveam timp asa ca am asteptat sa ajunga si la mine pe conducta varianta dvd.

Că tot am mentionat variabila sunet, parcă să zic că s-a insistat cam mult pe tragismul ei, sunt unele momente în care tesiunea sonoră o ia inaintea celei acţional-vizuale. Povestea parcurge frumos un fitil arzând care se încheie cu boom-ul mult aşteptat, la fel de frumoase sunt si o serie de cadre extrem de fotografice (uşor observabile diagonalele, patratele magice etc) şi lugubre, pe alocuri creepy spre horror, trăsătură ce parcă nu e atat de recognoscibilă in tolba lui Scorsese. Nu m-aş hazarda sa-l etichetez ca fiind un film previzibil însă ne cam prindem si noi pe ici pe colo de dedublarea personajului, având in vedere ca dintr-un început el vine la pachet fără vreun fel de informaţie legată de trecutul său.

Nebuia este totdeauna un subiect care îţi oferă un lung şir de posibilităţi pe care filmul de faţă le-a exploatat destul de bine şi complex (nu neapărat suficient) mergând însă pe varianta clasică-nebunul care îşi părăseşte ego-ul şi care îşi creează o intreaga existenta la antipod pentru a-si ascunde tarele intr-un colt intunecat al minţii. In rest Dicaprio îşi face treaba foarte bine, spre excelent (as usual).

Tweet