Parcă de multişor nu m-am mai răsfăţat cu o prăjiturică franţuzească însiropată bine cu romantism, asezonată cu lumânărele parfumate şi două personaje înnamorate, carismatice, aşezate de o parte şi de alta a mesei...de joc. Parcă să zic că franţujii fructifică acel tip de relaţie ce se naşte dintr-o amiciţie şi care continuă cu un joc infantil, paradoxal, romantico-masochist, paradoxal cum spuneam. Nu face excepţie nici filmul de faţă pe care n-ai cum să nu-l placi din prima, fermecător, muzical, ca o partitură, personajele se aleargă precum notele muzicale pe un portativ, fiind disonante pe alocuri dar armonice totuşi prin însăşi entropia spaţiilor pe care le ocupă. Sophie Marceau nu poate fi decât superbă, iar necunoscutul (mie) Vincent Perez o reală surpriză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu