Veronique, make it double!

Mr Nobody effect (pentru ca am tot văzut-auzit asocierea cu fluturaşul beţiv, aiurit şi insipid) persistă (doar în mintea mea, probabil), dar până la el a existat un halou ceva mai agnostic ce s-a chircit centripet pană şi-a solidificat miezul ce-l adăpoşteste în coconul său pe domnu' nimeni. În hora elipsoidală a acestui halou s-a cuibărit Veronique a cărei pendulaţie, levitaţie, gravitaţie m-a ameţit până ce am văzut...dublu. Scindura, explozia solară, fisiunea nuclear-moleculară o naşte şi pe a doua Veronică într-un alt colţ de lume, dar suficient de aproape pentru ca intersecţia dintre cele două să se producă.

E momentul să ies din acest cerc vicios, crepuscular, din acest sistem solar miniatural, bivitelin şi să va spun că La double vie de Véronique (alta decât aia a lui Coehlo care nu e hotărăta dacă să moară sau nu :P) este un film-bijoux, intens prin culoare, sunet şi mai ales printr-un personaj feminin mirific şi mai ales...în dublu exemplar. Nu e nicio clona la mijloc, nici gemenele olsen sau vreo demontraţie de caz patologic, nici vreun jekyll sau hyde, e mai mult o incursiune curajoasă în structura eului care simte ca e aici, dar şi altundeva, nu foarte departe, un fel de călătorie astrală cu puncte de suspensie.

Când veronica se întîlneşte cu veronica, când îţi poţi privi sinele ca într-o oglindă, inevitabil te tulburi, îţi scuturi frunzele, goliciunea te sperie, te chirceşti ca un fetus, simţi că ai pierdut ceva...placentar şi devii mai trist, semn de maturizare a spiritului. Profund, infuzie concetrată de existenţialism, apropo de infuzie...e la un moment dat un cadru superb cu o cană de ceai în care se rotesc două pliculeţe, asta mai înainte de punga lui Mendes şi mai sunt câteva cadre cu o băbuţă...atât de kafkiene, gata, devin o insectă la rându-mi, mi se impăienjenesc ochii şi mai ies o dată din vertij nu inainte de a vă înduma pe bâjbăite spre veronica lui Richie.

Tweet