The rise of the planet of the apes

Înainte de a pune axiologicul, hulpava genetică post-modernă sau o posibilă reinterpretare în răspăr a teoriei darwiniste drept gard ideologic imprejmuitor, mulți se întreabă de se s-a pus pe focul peșterii căldarea cu maimuțe, din nou.

Motivele trec parcă oleacă dincolo de boxoffice și avida dollarism. Povestea bine închegată, mesajul ei moralizator, ce-i drept ferefenițit, dar onest cu semnificația lui, elementele vizuale cizelate brainwash, jocul actoricesc cuminte spre profesionist, toate converg cătinel către un sor orbitor, acolo unde se adună spasmodic ca fluturii la felinare producțiile americane seductive (termenul nu există în limba română, dar "seducător" parcă tot nu-mi vine să zic, poate mai degrabă "momitor", seducător stă probabil pentru: )

iar The rise of the planet of the apes e un exemplu de cinema optimist-constructivist-seductiv, într-adevăr nu atât de exacerbat de seductiv ca Shawshank redemption, filmele lui Cameron, filme soteriologice ca I am legend, The road sau la timpul trecut-It's a Wonderful Life, dar e suficient de îmbibat cu mirodeniile rețetarului seductiv, papilo-gâdilător-recompensator încât să orbiteze în jurul lor. Mă tot învârt la rându-mi, canibalic, în jurul ceaunului și ezit să mușc carnea de maimuță (din punct de vedere darwinist și din punctul de vedere al filmului de față canibalic e un termen corect), ce vreau să spun e că există o tagmă de filme ademenitoare, transparente, cu brainwashu la vedere, dar care ies bazma curată din căldarea criticii pentru că nu ofensează suficient prin nimic astfel încât să le poți denigra, sor intangibil, te uiti la el, te încălzește, mâine mai iese altul, același și te obișnuiești (blagian) cu lumina lui încât ai senzația că ți-e vitală.

Întotdeauna transformarea sub toate formele ei fascinează fie că e vorba de o pretty woman, o cenușăreasă, un băiet avut, un cerșetor, un gregor samsa, o maimuță umanoid. Transformarea coincide aici cu acumularea de materie cenușie și ceva spuză de sentimente umanoide, rezultatul ei ultim intrigă, asezonat fiind cu victime colaterale din ambele tabere vătămate pe mai multe paliere, de la derm la anima.

Rezultatul: homo sapiens e demult stăpînul simbolic al ...sistemului solar, însă când altă specie, accidental conviețuitoare, preia bună parte din abilitățile sale ea nu se adapă și la fântâna iluzorie a regelui stăpânitor, ci se retrage, trece întradevăr punitiv prin scutul uman, societal, tehnologic etc dar se retrage, caută un shangri-la. Noua specie e cumva...convergentă, se contractă sistolic, noi continuăm să fim sclavii expandării, diastolei. Bun, asta e doar o iluzie, probabil că filmul va avea și o continuare și atunci expansiune va fi concomitentă, de ambele părți.

 

imaginea asta mege însă parodiată via Twilight :D 

Ca să revin de unde am pornit, nu mă interesează faptul că s-a mai făcut încă un film cu maimuțe umanoide, intenția a fost bună, trage ca un homuncul diform de limba clopotului umanitatii, bate timid la poarta conștiinței societale, o damă păroasă cu porjartier îi deschide, nu se prea înțeleg la preț, dar până la urmă se retrag într-o chilie.

ps: mi se pare mie sau Franco a început să îmbătrânească?  trist...
Tom Felton e la fel de Reacredință ca în Harry Potter, are baghetă și aici, una electrică de data asta

iar maimuțele nu-s foțate estetic, îs taman cât trebuie de creepy și suficient de antropomorfizate cât să nu cadă în penibil.

Tweet