miercuri, 31 august 2011

Final Destination 5

Nu cred să fi văzut până acum, integral, decât prima parte, deci orice încercare comparativă ar fi zadarnică, pot face numa una cronologică de prisos, cea de-a 5-a este un prequel al primei părți. Moartea accidentală, căsăpirea cronică, comică, sistematică și nemiloasă până la eludarea vreunei posibilități de happy end clasic delimitează insular fiecare film din serie așa că nu ar avea vreo importanță ce parte ai ratat, ele sunt mere fetide în același coș fatidic, alegi la întâmplare, gustul e probabil similar.


Final destination este o ciudățenie structurală, o bizarerie moralist-cinematografică la Hollywood, a nu ierta nici măcar personajele îndrăgibile de contondența potențială sau proprie obiectelor din jur e un act narativ suicidal. După vizionare câteva puștoaice se întrebau în baie: băi,dar ce naiba mă, de ce au murit toți. Și totuși, în necrofilia sa, filmul are priză la public, te prinde într-o menghină, știi precis ce urmează, important e că nu știi exact cum. De această dată cum-ul e un cumul 3D, uzitat foarte bine chiar, pironii îți intră fix în frunte, te umpli te sânge, ligamente și alte măruntaie, țărușul ți se adresează, e pentru prima oara când 3D-ul mi se adresează, când mă amenință,


până acum 3D-ul mi-a etalat meduze, fulgi și alte rahaturi plutitoare slo mo menite să-mi manipuleze ochiul, acum el îmi este torturat la propriu, semn bun zic. Cu toate că CGI-ul nu-i deloc rău, cu toate că sadicul merge suficient de departe, trece de buza absurdului, aluncă în prăpastie și se hâțână pe o creangă deasupra hăului, cu toate că există un comic de situație savuros așa cum o cere tradiția filmelor precedente, îmi este neclară însă prestația actorilor. Nu știu dacă este jucat execrabil sau dacă așa le fuse învoiala. Căci prestație bășcăloidă, voit ironică nu e pe de-antregul, nici nu știu dacă ar fi fost o idee bună să fie așa.


Prestație voit ironică e spre exemplu cea din Hot Fuzz sau Shaun of the dead, ea intervine cumva natural acolo, e o variabilă ce ține probabil de umorul britanic, oricât de redundant ar suna, mentalul colectiv, națiunea, modelează astfel de umoruri filmice. Însă Final Destination este un prunc vitreg crescut la țâța happy end-ului, oricât de sinuoasă ar fi calea până acolo, trebuie să rămână un rest gratificator la final, însă acest puber refuză calea cea dreaptă și totodată îi este rușine de propria mumă și parcă nu știe ce să facă cu jocul actoricesc. El rămâne ca un liant amorf undeva suspendat într-un limb, între sardonic și serios, înclinând ușor spre taler. Cu excepția acestei imprecizii ușor deranjante, restul filmului s-a dovedit a fi o porție sănătoasă de sadism tembel, incredibil de comic și onest încropit vizual.

9 comentarii:

  1. Zici ca-i asa bun? :)) Ok, ne incumetam.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm nu ma asteptam sa fie ok. Nu ma asteptam nici macar sa fie un prequel. Poate ma incumet si eu :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nici eu nu mă așteptam :D și merită văzut 3D

    RăspundețiȘtergere
  4. nu ma mai duc la cinema la genu de 3D,nu-mi face bine :))

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) asta mi s-a parut cel mai deranjant 3d pe care l-am vazut so far (in sensul bun, masochist) :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Hai să trăieşti, la mulţi ani şi altele.

    RăspundețiȘtergere
  7. hi hi, merci frumos, ma inspira avatarul tau=))

    RăspundețiȘtergere