The Goddess of 1967

joi, 11 august 2011

The Goddess of 1967

În Film (vorbesc aici de film ca entitate) imaginarul, bucolicul, fantasmagoreala pot fi uzitate în fel și chip, după chipul și asemănarea omului. Diversitatea e vizibilă, consemnabilă, măsurabilă interjecțional, gura de deschide larg,

The Happiness of the Katakuris

printre molari ies vocale rotunjite de uimire, iar în locul lor pătrunde imaginarul, o parte din el ajunge la plafonul de sus, bănănăie, se lovește amețit de pereții judecății, o altă parte ajunge acolo unde trebuie, unde nu există uși zăvorâte sceptic. Însă consider că diversitatea cea interesantă se identifică la nivelul delimitării dintre imaginar și real, nu este la mijloc numai o chestiune de stil, ci și de administrare, cât să fie pulpă și cât să fie gust, unde începe una, unde supurează cealaltă. O delimitare clară oferă confort, subiectul știe la ce se uită, la un fantasy, la un sf, la un film pentru copii astfel că imaginarul este fie delimitat precis de real (însă niciodată dezombilicat complet de mumă-sa mundană), fie el pătrunde în real ca factor exogen, perturbator, ca minune, ca portal, ca obiect magic, ca forță supranaturală și este anexat cu ușurință lumii obișnuite, fie el reprezintă un construct ajutător, pur vizual, care nu are legătură neapărat cu realitatea filmului ci cu realitatea privitorului, fie imaginarul e folosit drept simbol din diverse rațiuni, servind o serie de interese de la propagandă la politically correctness și tot așa. Îmi cer scuze de lunga introducere, simțeam nevoia pur personală de clarificare a unor concepte, sunteți învitați să completați lista uzanței imaginarului în cinema.

În The Goddess of 1967 imaginarul se delimitează inteligent, poate și oleacă involuntar, de real. Baleierea temporală, flashback-urile narative ale personajelor ies la iveală sub pîrghia psihanaliticului (vina, incestul, convertirea, abuzul, răzbunarea), apoi delimitarea spațială e una imprecisă, dar suficientă relaționării dintre cele două personaje: un japonez venit în Anglia să-și cumpere o mașină și o fetișcană oarbă și zbanghie. Un cuplu de un exotism aparte, ludic-spiritual, o compatibilitate înduioșătoare, un liason ca o panglică legată într-un copac.

Învârtirea labirintică printre rememorări și scopul prezent, acela hedonist al achiziționării mașinii, delimitează un imaginar deosebit de cele trecute în condică. El este un fel de imaginar-gag, spre exemplu Tarantino folosește un astfel de imaginar-gag, un imaginar perturbator, ușor atașabil realului, dar niciodată proprietate definitivă a acestuia.

Exemple de imaginar-gag (imagaginar), brevetez of course

Culorile accentuate aduc lucrurile mai aproape, le fac mai reale, ele mai trag o tușă imaginarului și-l delimitează insular,

gus van sant where are you?

sunt parcă o ofrandă adusă fătucii nevăzătoare, un personaj ușor de încadrat într-un șir de zeițe, dublu remarcabile: prin culoarea părului și prin ușchenia firii:

Deși am tot vorbit de imaginar, de motive psihanalitice, de rețetarul specific basmului, străinul vine de peste mări și țări, are un task de îndeplinit, el vrea o mașină rară, un cal putere mâncător de jăratec și benzină, dar trebuie să traverseze serpentine, styx-uri pentru a-și da seama că scopul pe care îl considera prim e doar o umbră a celui realmente valoros, un demers moralist deci imbrăcat în țoale altermoderne peticite cu fragmente de advertising pur, uimitor de compatibile poveștii.