True Grit

I-am dat play de 3 ori în 3 nopți distincte, coehnii s-au cam blegit, și-au băgat mâna prin găoacea westernului ouat pe metereze moderne, dar parcă n-au umblat cu băgarea de seamă pe care am văzut-o la jesse james sau cu agerimea lui 3:10 to yuma ci au mers pe un liniarism scuturat doar secvențial de câte un dâmb de trezie târzie. Blegeala asta caliente-convanlescente o fi rezultatu faptului că filmu e un remake după un western din 69 cu john [evident] wayne. 

O fătucă cu  cojones cât să împartă la o echipă de fotbal pleacă în căutarea omului care i-a omorât tatăl și cum structura-i nativ fragilă, în ciuda caracterului pietros, îi stă drept zid întru isprăvirea călătoriei și pedepsirea banditului, i se alătură două personaje lătărețe, plicticoase, aburinde și bahice, un jeff bridges emanator de monologism damigenesc și un matt damon jurisdicțional bădărănesc (nu că nu i-ar șade bine franjurii și pintenii), doamne cât monologism, câtă narațiune bătută în piuă, câtă țuica gâlgâită printre molari, nu mă mir că a trebuit să pun pauze. Noroc însă cu fătuca asta răsărită de habar n-am unde (aspirândă la poleita statuetă eunucă) care a aprins fitilu și m-a ghidat în abureala asta bolânzindă, fitil pe care l-a ocrotit atent cu căușul palmei, doamne ferește să îl scape și să se aprindă distileria.  Filmul ăsta a trecut pur și simplu razant ca un mănunchi din ăla de ciulini  pe care îl vezi prin western-uri, alea de la mama lor, probabil o să mi se spună normal, ești femeie, nah, nu domne chiar n-are sare, n-are, no country for true grit. Mi-a plăcut însă astă apariție, care cică a luat o distincție, premiul WTF pentru cea mai wtf apariție, auzi tu, premiul WTF, în ce lume trăim :)), oricum mai miștoace premii parcă decât zmeuricile:

Tweet