luni, 14 februarie 2011

Monsters


De câțiva ani încoace mokumentaristica găzduiește matern un parazit căruia îi priește încrengătura capilară de posibilități de la supapa căreia se înfrupta cu nesaț: extraterestrul de casă, prezentat în toată goliciunea lui socială, în toată imposibilitatea integrării lui teritoriale, în toată neputința lui, căci ca orișice creatură a univresului omnisciența e doar un punct de reper stratosferic. 

Spre deosebire de realismu turbat și manipulatoriu al lui cloverfield și de vortexul socio-bellum omnium contra extra-tellus al lui District 9, Monsters e un film film (cum spunea veone), e poate unul dintre cele mai romanțate abordări ale genului de la ET incoace. Dar nu-i lipsește nici partea socială și nici penumbra sa, aia existențială. Vine deci extrarestrul, se coboară pe a nostră glie, se pitulește în pădurile mexicane că, nah, nu prea are la inimă prezența umanoidă, cu toate astea noi (americanii) ne țărcâim în nădragi de temeri și începem să le facem viața amăruie cu ceva bombe biologice când colo ființele astea sunt mai sensibilioase decât ne-am putea aștepta că pot fi niște caracatițe gigantice mâncătoare de curent electric.   

Deci bad bad americans care îndreaptă amenințător luneta în locul microscopului către aste ființe pașnico-supradimensionate. O poveste frumos spusă care mai are în mijloc și embrionu unei relații construite rețetar, infailibil, dar uber cute, de o regresiune care merge pân la grădina adamică neferită însă de păcatul originar a cărui mușcătură masochistă doare. 

La sfârșitul filmului îți zici dude stai, can't be și mai rulezi o dată începutul, cercul ăsta narativ mușcă din tinte la rându-i, te lasă fără de suflare și îți dă o scatoalcă a cărei usturime o cam știi pe de rost: voi oamenii nu știți să negociați cu exogenu, nu știți să faceți PR cu el, să-l îmbunați, să-l domesticiți, exogenu sunteți voi.

cvasititulaturi:

Cloverfield sau deschiderea inconștientă la pericolului iminent, dar fascinant: dude, did you just see that, dude? wow...
Monsters sau temerea față de siguranța personală adiacent catalizată de o curiozitate retorică: what is that, help!!!
O colecție frumosă de picioare

Ca de obicei brandu ține piept vânjos oricărei invazii :D


9 comentarii:

  1. http://stalker-catalin.blogspot.com/2010/10/intinderi.html
    :) numai bine

    RăspundețiȘtergere
  2. citisem cateva chestii proaste despre acst film si l-am ocolit. daca zici ca nu-i lipseste partea existentiala atunci o sa ma uit.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. ohoo e din plin, o sa vezi prea putini extraterestri nici eu nu ma asteptam sa fie atat de...profund :D

    RăspundețiȘtergere
  4. mie mi s-a parut slab de tot. m-a dezamagit profund, speram sa aiba macar atata mesaj ca District 9 ... mai bun este Trolljegeren

    RăspundețiȘtergere
  5. mie mi s-a parut mega romantios pentru un film din categoria sf, ceea ce e o chestie indrazneata, district 9 demareaza bine, ataca problema "sociala" a integrarii bla bla dupa care o da tot in actiune supuranda...o sa ma uit si la Trolljegeren :D

    RăspundețiȘtergere
  6. l-am vazut. mi-a placut!
    E asa cum zici tu, romantios, intesn si are niste cadre atat de reusite incat nu are cum sa nu te impresioneze. vine si la mine recenzia mai incolo :)

    RăspundețiȘtergere
  7. ma gandeam io ca o sa iti placa :P

    RăspundețiȘtergere
  8. exogeniala observatia cu brandurile:) mai ales ala de pe sapca:)
    a, de unde vine chestia asta cu sexu tentacular din scena respectiva? te iei dupe sunete, nu? unele erau mai de female climax, parca... :)) e o deductie exogena prin compensatie, claaarrr:))
    btw la cat de confused era blonda sunt sigur ca n-a renuntat la fianseu. desi sarutul ala "mushcat" promitea - ohohoho - multe.

    RăspundețiȘtergere