marți, 26 aprilie 2011

A Serbian Film

Uneori înfatuarea și falsa iluzie că aș fi văzut destule la viața mea îmi pun un văl pe chip, chipu se imprimă pe giulgiu, mă dau un pas îndărăt, îmi contemplu groaza și uimirea transferată pe pânză, oarbă la posibilitatea existenței  unor alte rictusuri, unor alte tare ce își cer partea în acest autopotret grotesc de Dorian Gray. Filmul ăsta mi-a comunicat despotic și clar că n-am văzut încă tot ce se putea vedea în materie de sadism, morbidism și groază, un țel accidental construit :D


Caligrafia, tactica gradată a punerii în pagină e de un masochism feroce, pixu pare a avea pasta uscată la începutul colii pentru ca după câteva mâzgăleli rapide să meargă șnur. Porn-ul e tratat într-un registru experimental-sociologic, fufa principală-țara își fute violează încestuos fii, le mușcă traiu din carne cu canini sculptați din osatura lui Cronos.



Însă ideea asta, oricât ar fi de plastică, oricât de limitată metaforic ar părea, deși deloc privată de o transpunere vizuală precisă, ea are parte în cazul de față de o materializare împinsă cu câteva prăjini dincolo de granița deontului, de unde face salutar cu mână,  ridicându-și languros țoalele de vampă în fața unei cete de grăniceri cuminți și instruiți militărește.


Cutremuricios, greu masticabil, de textură dubiosă, un dumicat ce abia aștepți să fie eliminat din corp, însă toxinele eliberate de-a lungul digestiei se depun, trec osmotic prin celule și bat la porțile sfânului cod genetic, bat cu pumnii sângerii în zăvoru umanoidului până ce-l sfărâmă, ușa se deschide cu scârțâit grotesc de horror ieftin și un vierme de materie neagră îți intră în antecamera ființei, al naibii musafir nepoftit. N-am cum să vă urez vizionare plăcută, sigur nu va fi :D

powered by Richie

luni, 25 aprilie 2011

Curse of the Golden Flower

Floarea asta rară și fragilă 
merită așezată cu grijă ornamentală, sacră, cu plecăciune slo-mo de eunuc puber în aceeași glastră unde înfloresc peren House of the flying daggers, Hero și The Banquet apoi aranjată feng shui într-un colț de cameră cu însemnătate politeistă. Buchetul wuxia-fuchsia e întregit de astă floare prin coloristica sa mozaicată, orbitoare, auriferă și printr-o simetrie exacerbat îngrijită și prezervată. 
Spațiul defășurării șomoiogului de culori pare a fi ocrotit de cupola unui glob de sticlă și poate de aceea totul pare ușor artificial, însă asta face bine filmului deorece povestea în sine supurează prin rănile deschise parcă de o suliță shakespeareană și probabil că tratarea, pansarea, oblojirea lor într-un registru ceva mai realist și mai ancorat în solu istoriei n-ar fi fost fertilă rădăcinii suprarealist-încrenguite. Filmul ăstă ridică în juru-ți pereții unei mega cutii pompoase de bijeuri 
 

și nu-ți dă drumu până ce nu-ți arată cu mișcări ecumenice fiece diademă, fiece pânzet, fiece nestemată lustruită. Tot acest demers fălos, această invitație forțată într-o galerie labirintic interminabilă te coconizează și te claustrează, te orbește cu tot dinadinsul, te invinovățește, te transformă într-un Midas nesățios. Aurul și fierul răsună puternic a aliterație coșbuchiană: și zalele-i zuruie crunte
Personajele îmbracă armura grea a unor suflete când hapsâne, când milostive dând naștere unor vertijuri individuale cu mișcări relative, nebulatorii. Intrigile, incesturile, răzbunările încorsetate elegant de cutume regale, toate păpușăresc un golem drăcesc, ascuns, dar omniprezent, după stâlpii de acadea, sub farfuriile fistichii, după draperiile scumpe.
Montat frumos, baletic, augmentat sonor undeva peste limita suportabilului, augmentat la fel de forțat pe planul narativului toate însă întru exemplificare ceea ce îi ridică lectica o treaptă mai aproape de pilde. Fie că ești o fire religioasă sau nu (că doar e sezonu :D) pilda asta ca orice altă învățătură coace o țâră de moralitate într-o cocă afânată, dată cu mirodenii din belșug (din același sezon :P). 

vineri, 22 aprilie 2011

Killer Rabbit

domnițe și viteji care vă aventurați p'aci,  un Paște Fericit să aveți
am o dedicațiune filmică pentru voi, sado-hazoasă of course :D
[pentru mai mulți iepuri vizitați și ograda lui Richie]



și o dedicațiune muzicală, tot cu un fel de iepure, o specie nouă, umanoidă, fericită, la costum :P Enjoy, ne citim...de luni încolo :)



joi, 21 aprilie 2011

Sadic sadea

"Mi s-a zburlit tot părul pe mine, din cap până în picioare. Frank m-a apucat de umeri și m-a tras până în bar, în dreptul ușii m-am dezechilibrat și eram gata să cad, dar m-a ridicat ușor cu mâna dreaptă și m-a târât înăuntru. M-a purtat ca pe o valiză, iar odată ajunși înăuntru, mi-a dat drumul pe podea. L-am auzit trăgând obloanele în spatele meu.

Am deschis ochii și am văzut chiar în fața mea picioarele unei femei și ale unui bărbat. Pantofii roșii cu tocuri înalte îmi erau cunoscuți. Femeia era Maki. Pe gamba acoperită cu ciorapi de dantelă albă lucea o linie roșie și umedă. Înainta ca un vierme de-a lungul liniilor complicate ale dantelei, lungindu-se cu o viteză constantă. La masa de dincolo erau Mr. Children și numărul 3. Numărul 3 stătea cu gura căscată și privea către Maki. Când i-am văzut și eu chipul, mi s-au întors măruintaiele pe dos. Maki părea să mai aibă încă o gură sub bărbie. Din gura, deschisă larg, de parcă râdea, se prelingea un lichid gros, asemănător catranului. Avea gâtul pe jumătate tăiat. Părea că în orice clipă capul putea să îi cadă pe spate. Nu-mi venea să cred, dar era încă în viață. Își mișca ochii, iar din tăietură îi bolborosea spumă amestecată cu sânge. Buzele îi tremurau. Părea că încearcă să spună ceva. Alături de ea stătea patronul, cu gâtul răsucit într-o poziție imposibilă (...)

Yuko avea un cuțit lung și subțire, ca pentru sashimi, înfipt adânc în șold. Încercam cu disperare să nu vomit mâncarea care îmi venea înapoi în gură. În piept și în gât îmi urca o acreală înțepătoare, iar tâmplele îmi amorțiseră. Nu puteam să gândesc și cu atât mai puțin să vorbesc. Îmi pierdusem simțul realității. Parcă eram prins într-un coșmar din care nu mai ai ieșire. În raza vizuală mi-a apărut Frank. Se îndrepta spre numărul 3. (...) Frank mi-a arătat cu degetul înspre gâtul ei. Mușchii coardelor vocale erau umflați și se mișcau în sus și în jos, după cum țipa femeia. Frank mi-a făcut semn din ochi să mă uit bine, apoi a spintecat cu cuțitul mușchii aceia care se mișcau. S-a auzit un zgomot ca de abur țășnind în afară, iar vocea femeii a fost înghițită de acel șuier și apoi s-a stins. Mișcările lui Frank păreau când în reluare, când în derulare rapidă [ yeah 300 eroii de la termopile kind of :P]


[câteva strărvuri mai încolo]

Frank i-a desfăcut coapsele fetei numărul 5 și i-a sfâșiat dintr-o singură mișcare ciorapii și chiloții. Apoi mi-a făcut semn cu mâna să mă apropii.
-Vino, Kenji, vino încoace!
Nu mă puteam mișca. Eram în continuare pe podea și nu mă puteam clinti de acolo. (...) Locul unde se întâlneau coapsele tremura ușor, iar vulva se deschidea și se închidea de parcă ar fi respirat. Părul pubian i se mișca în același ritm.
-Kenji, spune-i lui ăsta să facă sex cu ea! mi-a zis Frank la ureche.
Am clătinat din cap. Nu știu dacă nu puteam să vorbesc sau nu vroiam să-i spun bărbatului așa ceva.
-Spune-i! a urlat Frank.
Odată cu spaima în mine a crescut un sentiment de scârbă. Frank mi-a vârât sub ochi cuțitul lung cu care tăiase și spintecase. Am vomat pe podea o zeamă de culoare cappuccino, uitându-mă la mișcările ca de scoică ale vulvei femeii. Frank se uita în jos, la mine, amuzat.
-Atunci, dacă nu el, fă tu sex cu ea! a spus și a indicat cu vârful cuțitului înspre vulva femeii.
-NU.
-Nu?
Frank a gesticulat cu mișcări largi și a făcut o față mirată. A ridicat privirea în tavan, și-a desfăcut larg brațele , a clătinat din cap. Nu știu de ce tocmai atunci mi-a trecut prin cap asta, dar mi-a amintit că e american și că neamul lui, la fel ca și spaniolii, a măcelărit nenumărați indieni. Asta nu înseamnă că erau rău intenționați. Erau ignoranți, iar ignoranța poate avea uneori efecte mai tragice decât relele intenții.
-Ce, ce-ai zis? Ai zis că nu? Eu asta am auzit, ai zis ca nu?
-Nu, am mai zis o dată.
-Tu nu știi, dar să faci sex cu o femeie pe moarte sau care a murit de curând e lucrul cel mai mișto. Creierul e mort și nu se mai poate opune, dar sexul e încă viu. 
-Kenji, mă dezamăgești!
Frank și-a schimbat dintr-o dată direcția , i-a pus lui Mr. Children cuțitul la urechea dreaptă și a împins lama înainte și în jos. Bărbatul avea fața îngropată în mâiniși când Frank i-a tăiat urechea, i-a retezat și degetul mare de la mâna dreaptă...Frank i-a tăiat și cealaltă ureche, care a căzut pe podea fără nici un sunet, ca o felie de șuncă.
-Bun, Kenji, nu vrei să faci sex cu ea. În regulă. Dar ce-ai zice, să iei urechea aia și să i-o bagi în 3,14zdă? Asta crezi că poți să o faci? Ai mai făcut vreodată așa ceva?
Nu i-am răspuns. Cu chipul gol de orice expresie, Frank a lăsat cuțitul pe canapea și a ridicat de pe jos urechea plină de mizerie.
 I saw the devil              
      
A îndoit-o și a înceract să o bage în vaginul femeii. Nu observase că femeia avea tampon.
-Frank, hei, Frank! am strigat
Frank tot încerca să îndese urechea înauntru. M-am adunat de pe jos și l-am strigat încă o dată.
-E pe ciclu! Are tampon înăuntru. Nu poți să o bagi.


[alte câteva strâvuri mai încolo]

 -Ok, Kenji, hai să plecăm, mi-a spus Frank la ureche"

                                                                 În supă miso, de Ryu Murakami

Buuun. Năucitoriu de sadic, parcă merită o transpunere filmică pe măsură. Pe cine ați alege să înterpreteze americanul ăsta psycho venit în Tokyo să-și dea frâu liber fantasmelor sale delirante? Primul meu gînd de amorezată fuse logic Edward Norton, cu ceva kile în plus

însă parcă merge o figură ceva mai inspid-hipnotic-psihotică, ca cea a lui Philip Hoffman Seymour par example :D
 so, hai cu propunerile :P

miercuri, 20 aprilie 2011

The Rite

Recunosc, nutresc o aversiune drăcească față de sforțările filmice de exorcizare a cohortelor de belzebuți poligloți, desfrânați, sodomiști, cultivați luciferic, mai că îmi vine să-mi scuip în sân, să-mi scot șomoiogu de tămâie legat fedeleș de-o cruce rudimentară și să scrâșnesc printre dinți o sudalmă neortodoxă. Dar făcui rabat și mă uitai pentru că nu puteam să lipsesc de le vecernia preacuviosului, luminăției sale, tartorul dracilor, Anthony Hopkins.
 Clișeul curge ca apa sfințită de bobotează, ucenicul sceptic e răstignit dilematic între un mundan interactiv
și-un har îndoielnic, iar mentorul său trece printr-o chircire similară, ceva mai lăuntrică. Nu zăbovesc pe firu narativ, e subțire și mi-e că nu mă ține, iar eu nu-s tocmai phillipe petit, mi-e deja lehamite de resuscitări peripatetice, de relația punitiv-agnostică dintre crenelurile gândirii postmoderne și meterezele matricii religioase, împăciuite forțat de soli fluturători de mandale pilduitoare:  

You be careful, choosing not to believe in the devil will not protect you from him.

Nu știu de unde vine temerea diavolului în fața obiectelor, talismanelor sfinte, că doar în luciferismu său inexpugnabil nu i-or tremura mădularele și nu l-o apuca mâncărimea între coarne dacă vede o cruciuliță acolo și-o sutană boțită, iar filmul ăsta uzitează până la ferfenițire temerea asta.
Nah ea, temerea, o fi legitimă, consemnată imagologic și hronicăresc, dar ce fac filmele de genul ăsta dintr-însa blasfemie, terfelire și luarea nomenclaturii demiurgice în deșert se cheamă. M-a mai călcat pe coada baphometică superficialitatea cogniței preparatoare întru educarea unui bun exorcist, prefer parcă în locul ei predicile zgândăritoare dan browniene sau vrăjeala lu potter.
Vizual însă e dichisit, legat cu fundă stacojie, scuipat de deochi, pe alocuri pictural de mama focului...tartaric:

Pe cât de microscopică fuse grija la detalii, culori, proporții, unghiuri,
 
pe atât de grunjos, mătăhălos și persiflant fuse zgomotul, că muzichie nu poci numi ce-mi fuse dat să aud. Montajul sonor insultă intuiția, arpegiile sunt rețetare din cale afară, un moment de relaș în crescendo e urmat brusc, dar evident de o gâtuire, de un spasm, de o privire drăcoasă. Brrr. În sfârșit m-a amuzat parada kitschos-zornăitoare de insulte aduse bunului simț, le-am primit cu capul plecat evlavios, dar mi s-a descrețit fruntea la vederea carului alegoric în frunte cu monsieur Hopkins incantând cu patos veridic versete, chiar și în italiană, de-a luat maul mieilor, metodă pascală corectă ce poate fi ușor patentată prin decrete europene :D

așa maestru, așa novice...patek philippe poate :D

recurențe, fabulații
 The rite


  

Les amours imaginaires/Heartbeats

Domne, puberul ăsta de Xavier Dolan mi-a întors lumea pe dos ca pe-o cămeșă udă, mi-a întins-o pe-o sfoară între două potgorii tomnatice de provence, scăldată într-un solaris sepia și m-a uitat acolo până ce mi s-o scrobit ființa la vederea fâțăielii sale de zefir slo-mo. Pe cât de spasmodic, de efervescent, de labilo-destructivo-comunicativ fuse în și prin J'ai tué ma mère pe atât de cumințit, mângâiat de-o palmă demiurgic-paternă e în Heartbeats. Ocrotirea asta paternalist-coborâtoare din ceruri a dat naștere imaculată unei sfinte treimi, 

 unui cvasi-pseudo-ménage à trois pus în caușul unor falange pantocratoare, dandy, lirice, date cu balsamuri, unse cu alifii și ambrozii. Cei trei crai propovăduitori ai unui creștinism scăldat slo-mo în iordanul împrospățirii sunt parcă atavisme ale trioului de visători, 

însă spre deosebire de nonconformiștii bertoluccieni ceata lu dolan e ancorată într-un onirism ceva mai stratosferic, serafic, dezlegați de priponul sexual, păscând însă delicat pe câmpiile elizee o iarbă imbietor-otrăvită, personificată în adonisul ăsta cu unduiri iluzorii de morgană bifocală, de nimfă zgândăritoare de șpirite apolinice.  


ce mă duce cu gându la Mysterious Skin:

yeah, misterios-cromată piele:

Pe lângă bibiloșenia imaginii, pe lângă lustrul de muzeu dat fiecărui obiect în parte cu mișcări schizoide de urofob, pe lângă substratul unei socio-ontologii acrișoare
se adaugă o muzichie obsedantă, pigulită la fel de maniacal:
The Knife-Pass it on 
Dalida-Bang Bang 
Fever Ray-Keep The Streets EmptyFor Me 
Vive la fete- exactement 
Plus ceva Bach
Da domne, m-a hipnotizat omulețu ăsta trendy, care trece prin filtrul tinereții sale bitter-glucoide motive cinematografice vecine, ca perspectiva-martor împrumutată de la gus van sant 
  și tandemul seductiv muzicalo-somatic de la kar wai wong,  două nume regizorale triptice care mă bântuie, deci concatenate de monsieur dolan, bântuirea devine dublă. Iată ce frumusețe tineresc-infatuată etalază Dolan când vine vorba de laitmotivele sale: 


He seems particularly bugged by a suggestion that the slo-mo swooning of Heartbeats owes a debt to Hong Kong master Wong Kar-wai, whose In the Mood for Love has become the millennial template for cinematic seduction.
 In the mood for love
 Les amours imaginaires

“Well, maybe Wong Kar-wai doesn't have the exclusivity of asses in slow motion, you know?” Dolan says impatiently.

 In the mood for love


A regizat două filme, lucrează la ce-l de-al treilea, a jucat în vreo 13, e mai mic decât mine cu un an și e genial domne: Xavier Dolan