marți, 24 aprilie 2012

Undeva la Palilula (2012) - mitul fragmentar și memoria imprecisă

Aruncând amatoricește, strabic sau profesionist un ochi peste munca lui Silviu Purcărete în calitatea sa de regizor de teatru tendința  ar fi aceea de a crede că intrarea în palilula cinematografiei, în gura lupului și-a raiului, se face cu un anumit bagaj cultural, cu valiza teatrală și cu toate catrafusele spațio-illo-temporale adiacente. Bineînțeles, reluarea unor trăsături din teatru este inerentă, însă ele sunt dezvoltate, augmentate, potențate, rezultatul fiind un film suprinzător de cinematografic și suprinzător per se. Palilula lui Purcărete se ridică ca o insulă artificială, suprarealistă în marea de realism minimalist specifică unei pleiade recente de filme românești,  un fel de tărâm pseudo-absurd, feeric și ferit, ce-mi amintește de periplul postmodernului Baudolino (de Umberto Eco) sau de cel al clasicului Ulise.



Filmul poate fi ușor acuzat de  neclaritate narativă și de alte plăgi semantice, de neomogenități stilistice sau de sens, însă toate sunt legitimate de stigmatul suprarealist, anacronic în mare măsură, dar revigorant. Pulpa narativă, pulp-fictiunea este livrată sub fomă de amintiri, vocea narativă își face intrarea logică în relatare, continuă cronologic și mai mult decât atât ea este introdusă în ficțiune prin mimetism (vocea naratorului ajuns la maturitate devine pe alocuri parte componentă a ficțiunii). Ieșind puțin din conținutul ficțional al filmului și făcând o rudimentară scală a înregistrării realității se poate observa cum memoria recentă a omului este una veridică, destul de fidelă faptelor petrecute și trăite, dar pe măsură ce timpul se scurge ea  se transformă în amintire, apoi amintirile iau forma unor anecdote și relatarea lor pare a avea prea puțin de-a face cu realitatea trăită și mai mult cu parabolizarea, hiperbolizarea și luarea aminte.



Memoria lui Serafim, personajul principal al filmului și vocea narativă pomenită mai sus,  un înger ajuns în Palilula-raiul bețivilor și doctor pediatru într-un loc unde copiii nu se mai nasc, are cam aceeași construcție anecdotică, fantastică pe care o întâlnim și în Big Fish-ul lui Tim Burton. Și ca să epuizez rapid eventualele analogii, legitime sau nu, sunetul claustrant al locomotivei care îl aduce pe Serafim în Palilula mă duce cu gandul bântuit la filmografia lui Lynch sau la un alt film-al-memoriei My winnipeg, unde amintirea are sonoritatea acelaiași claustre locomotive. Apoi finalul filmului aduce a Synecdoche, New York se apropie mai mult de teatru, își leapădă decorul astfel încât să-l observăm panoramic cu toți scripeții la vedere. Trucul năpărlirii nu este însă total dezvăluit, Palilula trăiește și dincolo de Palilula fie și prin figura vrăjitorească a unei broaște.  Apoi analogii pe bază de ficțiuni se mai pot face în continuare de la Magnolia la jucăriile lui Jeunet, de la lecția de anatomie a doctorului Tulp la cea a lui Greenaway până eu știu... la El labirinto del fauno.


Revenind la distorsiunea realității în urma depunerii memoriei până la precipitatrea ei în amintire, în urma acestui proces culorile se suprasaturează, personajele se tipologizează, odată ce aduni în sertarele minții oamenii pe care i-ai cunoscut de-a lungul vieții începi să-i categorisești. În cadrul filmului  această tipologizare nu pare a fi una simplă, confortabilă, superfluă și convenabilă scenariului, ci ea ține mai degrabă de o mitologizare în timp a omului. Purcărete pare să ne deșire un astfel de mit fragmentar și eminamente muzical, coloana sonoră este incredibil de simbiotică relatării, aș îndrăzni să o pun lângă cupletul Trier-Wagner. Muzicalitatea cere după sine coregrafie, accentele de musical nu lipsesc, nici umorul, nici sadismul, nici anecdota în anecdotă, nici anumite încadraturi fetișiste, concentrate, nici poezia travelling-ului camerei.

Fragmentarea ficțională a ficțiunii cere după sine nu o analiză, dar o aplecăciune, o vedere de sus, un criticism edulcorat și îngăduitor, eu nu am văzut un film, ci am simțit un film, nu e poate cea mai fericită formulare, însă în funcție de poziționarea intra sau meta film se naște o alternativă maniheistă, fie ești prins în hățiș și mesmerizat, fie acuzi obezitatea și pluri-aglomerarea scenariului ori accentele vetuste ale discursului acestui film, peste care pot face (lunar și lacunar) un pas...historian căci cam așa o cere dogma suprarealistă.  

9 comentarii:

  1. la buticul de cartier. si bunuel e suprarealist si nu poti compara un film de bunuel cu palilula. daca esti suprarealist nu inseamna ca trebuie sa-ti bati joc de naratiune si sa arati over and over again aceleasi lucruri. filmul e o tautologie. tu te pleci ca te-ai saturat sa vezi filme romanesti "sink-n-kitsch" (daca intelegi ce vreau sa spun, prin acest joc de cuvinte!) si te-a dat pe spate "barocul" purcaretian. personajele alea de acolo sunt de decor, nu conduc in niciun fel naratiunea, nu o influenteaza, suprarealismul lui atata laudat s-a dus pe apa sambetei odata ce-mi arata portretele cu ceausestii, sfarsitul e scuipat, dar hei, overall e ok! mai baga trei neologisme din dex si o sa ne convingi.

    RăspundețiȘtergere
  2. :D
    nah, este o parere, a mea, mi-am sustinut-o neo-logic, as usual.
    potretul ala ceausist rostologolit...pe bune de nu-i desprins din nouvelle vague, asa ca sa mai pun paie pe focul valpurgic care te cuprinse :))
    raportul suprarealism naratiune e cat se poate de...volatil, asa ca ratiunea naratiunii nu mi se pare a fi parametrul de judecat in cazul filmului astuia, personajele sunt "de decor" pentru ca filmul in sine e un decor...deci personajele sunt fix pe masura backgroundului

    ia decripteaza-mi neo-logic, supra-realistic, te rog, sintagma-fobia: "la buticul de cartier" asa de...dragul frivolei semantici :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Scenariul filmului "Undeva la Palilula" de Silviu Purcarete poate fi citit gratuit pe siteul LiterNet.ro la http://editura.liternet.ro/carte/296/Silviu-Purcarete/Undeva-la-Palilula.html. Alte scenarii publicate de LiterNet pot fi citite la http://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/12/Scenarii.html.

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca creeaza feed-backuri atata de pasionale si contradictorii, imi doresc cu-atat mai mult sa-l vad. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. băi, filmul e o gură de aer proaspăt bine-venită după minimalismul polițist-adejectivist al ultimei vremi. chiar îi explicam unui coleg după vizionare că e ca un fel de Big Fish regizat de Tim Burton, părerea mea. iar când văd că părerile mele sunt atât de frumos reflectate, chiar și neologistic, aici, mă bucur.

    singura mea problemă este: bookkeeper se scrie cu doi 'k', e singurul cuvânt din engleză cu trei litere dublate. n-ai observat sau era luat domeniul corect?

    RăspundețiȘtergere
  6. mi s-a parut inestetic dublu k-ul :D
    sunt perfect de acord cu tine mai ales la remarca privind Big Fish :)

    RăspundețiȘtergere
  7. boo-keeper: recenzii înfricoșătoare :) merge

    RăspundețiȘtergere