duminică, 29 aprilie 2012

5 filme despre care nu am apucat să spun nimic

Având în vedere că s-au adunat câteva filme văzute cărora n-am să le pot acorda câte o cronică întreagă, am să le trec numai în revistă și am să le recomand nu fără rețineri însă.


The taste of tea (2004) este o mostră de cinema japonez (oarecum) suprarealist, enjoyant, ludic care vorbește despre cvasi-drama unei familii de provincie. Dramă e un termen cam tăios chiar și cu prefixul cvasi căci nu despre tristețe mundană implacabilă este vorba în acest film ci despre bucuria momentului simplu, trăit, despre reușita pe măsura omului, despre tare simple, omenești, despre calmitatea cotidianului și expandarea eului, care expandare vizualicește vorbind, este cât se poate de...literală. Acest film este o lecție pentru multe indie movies de prin partea mai occidentală a lumii căci are parte de o frumusețe vizuală onestă, veridică care lipsește unor filme ca The descendants


God bless America (2011) deține aceea îndrăzneală deontologic-narativă pe care Hollywoodul nu o îmbrațișează prea des. Anti-eroul-mânat-de-idealuri-sociale-indie nu este poate cel mai freș specimen în panoplia anti-eroilor recenți (Kick Ass, Scott Pilgrim, Defendor), dar personajul lui  Joel Murray este incredibil de convingător, de motivat și de natural în ciuda acțiunii oarecum neverosimile. Filmul devine suprinzător de umoristic și de sadic de la un punct încolo, în egală măsură el bagă degetul și țeava de pușcă în rânza couch potato-ului, un gest binevenit și...binevoitor.

 

4: 44 Last day on Earth (2011) e poate unul dintre cele mai minimaliste filme despre sfârșitul lumii. Melancholia lui Trier ne îngână o poezie rimată, melodioasă despre finele lumii omului,  4: 44 Last day on Earth ne recită în schimb o poemă bizară, nelegată, scrisă cu versuri albe, de neon, oarecum nedeslușibile. Un cuplu trăiește ultimele momente ale omenirii într-un apartament hipsty, inutil de spațios, la lumina pâlpâitoare a ferestrei de skype. William Dafoe joacă teatral rolul de ultim martor al vieții pe pământ, iar de ce-urile lui sunt parcă neconvingătoare și neputincioase. Filmul este privat pe alocuri de bunul simț al logicii, al discursului, însă aceasta este poate o lacună legitimă dat fiind catalepticul și apocalipticul moment. 

(foto dedicatie pentru Tlon)

 
My Little princess (2011) este un french-candy-movie în regia Evei Ionesco, un film cu tentă lantentă autobiografică. Undeva între lentoarea ferchezuită a Sofiei Coppola și coloristica lui Xavier Dolan, filmul Evei se interpune ca un limb și se înscrie în acest cerc estetic-vicios.  Isabelle Huppert este mama exuberantă, amorală a unei ninfete precoce. Între cele două își face loc un aparat foto care surpinde și ne surprinde cu o serie de încadraturi pe care din spirit moral le-am cam renega, dar pe care de dragul frumuseții gestului le punem frumușel în album. 


Hysteria (2011). Un film gine-cronologic despre inveția vibratorului nu poate fi decât fie foarte amuzant, fie pudic-umoristic. În ultima categoria intrând și Hysteria care nu pare să exceleze pe niciun plan, deși are o distribuție interesantă și potrivită (Maggie Gyllenhaal, Hugh Dancy), deși subiectul e oarecum ofertant, filmul se agită prea tare (ca să nu zic vibrează) să rămână decent, dar și amuzant în egală măsura. Și în toată pendularea asta nu reușește decât să exploreze virgin, parțial, dar cu pretenții de emancipare un teritoriu de confluență: vaginul și locul lui în societate, medicină, psihologie, cam multe de explorat pentru un film-ușor-dandy. Nu ratați însă derularea cast-ului la final, abundă în sketch-uri aproape la fel de amuzante ca cele din Hesher.

10 comentarii:

  1. The Taste of Tea imi face cu ochiul...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. :D ma bucur
    e chiar f bun si...pasnic

    RăspundețiȘtergere
  3. Hysteria m-a distrat la culme. merita vazut!

    RăspundețiȘtergere
  4. @ marian pare, da...dar cam da chix :D

    RăspundețiȘtergere
  5. de fiecare am vazut cate ceva in afara de primul...la restul sigur am vazut trailer-ul...surprins oarecum ca is destul de recent lansate, cel putin in cinematografele de pe dincolo...nu eram prea convins de God Bless America :)

    RăspundețiȘtergere
  6. mie nu mi-a placut "Hysteria". este adevarat ca are umor, dar nici macar ala nu este exploatat asa cum trebuie... un rateu rusinos. ma atrag 4:44 Last Day on Earth si God Bless America.

    RăspundețiȘtergere
  7. recomand calduros God Bless America, The taste of tea si My little princess :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesante recomandari! Cred ca din tot ce ai scris Hysteria a starnit cele mai multe curiozitati :)

    RăspundețiȘtergere