miercuri, 18 aprilie 2012

This must be the place (2011)

Cel mai recent film al regizorului italian Paolo Sorrentino ni-l prezintă pe Sean Penn într-o formă sau formulă androgină, hibridă, ușor spasmodică în ochii pudicilor și complet scandaloasă în cei ai miopilor (vorbesc desigur de o miopie...ideologică). Sean Penn îmbracă, nu fără talent, hainele fashion-soioase ale unui fost cântăreț de muzică rock, mai îmbracă și-un derm pomădat în exces, își trage pe deasupra bluzonul unei gesticulații dubiose pusă pe fondul ex-consumului de droguri, peste toate își ajustează forțat corzile vocale, dar are grijă să le îndulcească afonismul cu ceva aforism, vorbe de duh, umor și concluzii acrișoare despre viață și lume.



Personajul lui Sean (Chayenne) este un pelegrin cu mers sacadat aflat în căutarea dragostei paterne, nu o căutare freudiană, ci una țopăită, răzleață, cu firimituri de bizarerie presărate întru recunoașterea drumului la întors. Chayenne este însoțit aproape tot timpul de o valiză. Travelingul valizei cu pricina  este sinonim cu travelingul (tehnic) propriu zis al filmului. Modalitatea în care este folosită camera și tipul de focusare duc unele secvențe în vecinătatea videoclipurilor. Gestul proximal este cât se poate de legitim deoarece avem de-a face cu o bucată bitter-optimistă din viața unui cântăreț. Această modalitatea de expunere vizuală, deplasarea lină a camerei, familiaritatea ei, modalitatea prin care ea se strecoară printre personaje, toate fac parte dintr-o coregrafie domestică, iar trimiterile (umoristice) la figuri actuale din showbiz ca Lady gaga sau Jamie Oliver  ni-l aduc și mai aproape. 


De alfel filmografia lui  Sorrentino  (Il divo: La spettacolare vita di Giulio Andreotti sau Le conseguenze dell'amore) e una muzicală, fragmentară, filmele sale sunt rezultatul unui montaj seducător, vivid, manipulator, montajul pare să fie prima donă calitate a filmelor sale, apoi unghiulatura neașteptată și personajele exemplare, uniform delimitate, prezentate capsular. Montajul țese în jurul fiecăruia dintre ele un cocon micro-enciclopedic și rapid derulat așa cum vedem adesea și in cazul personajelor lui Jean Pierre Jeunet. Această seductia visualis imi aduce aminte de prospetele filme ale lui Xavier Dolan (Heartbeats, J'ai tué ma mère) sau de modist-tulburătorul film al lui Tom Ford, A single man.

4 comentarii:

  1. Dar cat seamana cu Robert Smith :))

    RăspundețiȘtergere
  2. pai da, cam de acolo e inspirat :D

    RăspundețiȘtergere
  3. ai zis heartbeats - 90% convins.
    ai zis A single man - 100% convins sa vizionez acest film :)

    RăspundețiȘtergere