luni, 28 februarie 2011

De mărțisor


A fine frenzy- You picked me  

First of all la mulți ani gagicilor, umpleți-vă pieptu cu bâzdâgănii și muțunache, îmi propun ca mâine să fac concurență bradului de crăciun și să-mi atârn un măr, o gărgără, o bălărie și ce-oi mai găsi prin sertar :P
În al doilea rând mulțumesc Librăriei Humanitas care mi-a bătut azi în ușă și mi-a trimis un mărțisor miștoc muzicalo-culural, mulțam că treceți pe aici :) și așa ascult io acum Stravinsky, Chopin și Handel căznindu-mă să strâng de jugulară...The Green Hornet :D

Ăl mai previzibil Oscar

1. Cel mai bun actor in rol principal:
Colin Firth in “The King’s Speech”, nu era altul mai likaeble, mai impresionabil, mai contorsionist în fălci (de la marlon brando încoa, dar la ăla cred că era naturală masticația-horror-guturală :)))

2. Cel mai bun actor in rol secundar:
Christian Bale in “The Fighter” logic, doh, mama evidenței, mămică ne e milă dă tine slăbiși, te urâțiși, te narcotizași, la noi place așa ceva, nu că n-ai fi jucat bine, dar asta contează mai puțin :P

3. Cea mai buna actrita in rol principal
Natalie Portman in “Black Swan” mama evidenței cu mă-sa, cu străbunică-sa și cu toate fantomele trecutului, dar merită domne, merită oscaru intergalactic

4. Cea mai buna actrita in rol secundar
Melissa Leo in “The Fighter”, e o tradiție la oscar, la categoria rol secundar sunt nominalizate roluri principale (ca puștoaica din true grit), iar ăla care câștigă e umbra rolului secundar, era frumos totuși dacă lua orice altcineva din categorie, dar nah gesturi ca sherley temple se făceau odată :D

5. Cel mai bun scenariu adaptat
“The Social Network” nici nu era altu mai bine adaptat :D

6. Cel mai bun scenariu original
“The King's Speech” sincer mă ateptam să ia Inception, că nah omu le-a sucit de n-a mai știut de el și noi rămăserăm cu gura căscată, dar oscaru vrea linie domne, linie și punct nu prisme onirice pe 3 nivele sau or fi aflat ăia din juriu de Paprika :))

7. Cel mai bun film de animatie
“Toy Story 3” of, mărturisesc, n-am văzut în viața mea Toy Story și nici n-am să mă uit, poa să ia un braț de oscaruri, nu merită decât soldățelu de plumb :D

8. Cel mai bun film strain:
“In a Better World” Danemarca din categoria asta nu văzui nici un film, dar e musai să mă uit la ăsta

9. Cea mai buna coloana sonora originala
“The Social Network”  sincer nu mi-o amintesc, îmi rămaseră doar replicile, în schimb coloana sonoră de la 127 hours a ajuns direct la mine în telefon :D

10. Cele mai bune costume:
“Alice in Wonderland” nah, fuse a mai filfizoană apariție

11. Cele mai bune efecte speciale
“Inception” logic, culmea evidenței pe 3 nivele :P

12. Cel mai bun documentar:
“Inside Job” idem 8

13. Cel mai bun regizor
Tom Hooper “The King's Speech” sincer mă așteptam să ia Fincher, dar regele se pare că a avut o influență mai mare decât m-aș fi așteptat, iar toți oamenii de la curte și-au luat partea :D

14. Cel mai bun film

“The King’s Speech” așa cum votarăți, așa cum se aștepta toată lumea aia vzută și nevăzută...

duminică, 27 februarie 2011

Avem rromi: ce facem cu ei?

exista se pare doua solutii opuse: ori ii asimilam in cultura majoritara [dupa modelul francez tot mai in trend acum in Europa] si ii facem români – ori le incurajam diversitatea si obiceiurile atat de pitoresti [dupa sablonul multicultural american].

15 blogari isi baga parerea.

[Adina] aka io :D

s-au fiert epopei telenoveliste la ceaunu' de celuloid avandu-i in prim plan, gross plan, plan american, plan inclinat si plan de bataie, deci romanu e fascinat de rrom, ii place sa-l vada de la distanta ca pe un exponat de muzeu, ca pe o pictura suprarealista din care nu pricepe mare lucru, dar care ii trezeste asa un zvac, romanu e un voyeurist, adulmeca si imglobeaza ca un burete obiceiurile exotice ale coabitantului insa odata ce acesta intra in sfera lui intima si ii invadeaza proximitatea pac cochilia huaaa hotii, nespalatii, pedofilii, ingratii bla bla, iar inglobarea de la distanta legata cu panglica nu se face, ar mirosi toxic a experiment de lab, asimilarea n-o vrea nici unu nici altu, asimilare cu numele, cu patalama da, poate, ca sa se mai linisteasca gurile spurcate, n-ai cum sa fortezi paradigmele sa se pupe, sunt de acelasi gen si hetero fiecare in parte, nu vad o solutie clara pentru ca ea probabil nici nu trebuie sa existe, unitate iluzorie in diversitate aparenta domne :D

[Zum]

trebuie sa stiti de la-nceput: la fel ca la sesiunea despre feminism, eu vorbesc dintr-o bula. am trait intr-o lume aproape ideala, in preajma unor oameni pentru care diferentele de culoare, sex, religie etc. nu au fost niciodata chestiuni arzatoare. simplu si, poate, naiv, omul e om. si il tratezi ca atare. de fapt despre subiectul de azi nici nu pot spune ca am opinii “ferme”, cu atat mai putin solutii. integrati, pastrandu-si obiceiurile [adica?], cred ca toate-s posibile daca uitam de tampenii ca tiganii sunt hoti / nespalati / asculta manele [romanii au si ei din belsug toate aceste calitati]. nu izolezi omul, multumit ca nu-l mai vezi pe langa tine si ca asa isi poate pastra linistit "obiceiurile". nu-l obligi sa faca decat, eventual, ce esti si tu obligat sa faci. Iar educatia, atat de des adusa in discutie, ar trebui aplicata si populatiei majoritare. fiindca iti trebuie mai intai o societate in care sa integrezi. avem asa ceva?

[Utopia]

daca tot se incapataneaza istoria sa ne tina intre tot felul de granite, ar trebui sa punem mana de la mana sa le facem un stat al lor. pe bune fratica, e lipsa de Romaniland pe harta Europei si-i mare pacat fiindca tiganii sunt un popor mult mai putin boring ca suedezii, finlandezii sau altii care au statele lor de o mie de ani si n-au reusit nici pana acum sa scoata niste muzica. am zis.

poate fac o gafa da’ zau asa, i-ar fi cuiva dor de Oltenia?

[Diacritica]

eu zic asa:

sa-i asimilam in acea cultura in care trebuie sa asimilam si majoritatea majoritarilor, si anume cultura spalatului pe dinti si pe cap si prin diverse alte parti esentiale si a alfabetizarii si a respectului fata de lege*.

si sa le lasam in pace côtéu’ pitoresc. daca majoritaru’ vrea sa vina la serviciu cu turu-n vine si cu creasta, tiganu’, pardon, rromu’ de ce sa nu vina cu palarie, fuste-nfoiate si salbe, dupa caz?!

*daca dai teapa la restaurant sau lu' tanti la butic esti fix la fel cu tiganu', pardon, rromu' care fura cupru, chit ca esti corporatist de buricu' targului.


[Dragos]

1. dupa ce am citit de curand o carte despre istoria tiganilor, am ajuns sa-i admir pentru permanenta incapatanare de a se adapta civilizatiei europene - tiganii sunt un exemplu de anarhism avant la lettre.

2. cat despre tiganii de azi, inclusiv despre cei din Romania, evident ca militez pentru asimilarea fiecaruia, pe rand. din simplul motiv de bun simt ca, daca vrei sa te respect, respecta si tu aceleasi drepturi ca si mine. iar aici ma gadesc ca intra, alaturi de tigan, si politicianul.

3. as aminti pericolul generalizarilor care imi pute a fascism - tiganii sunt asa si pe dincolo - asa ca prefer sa spun tiganul X e asa si pe dincolo.


[Tomata]

nu m-a interesat niciodata problema rromilor nici din tara, nici din afara ei. poate si pentru ca n-am avut de-a face cu ei. prea mult. imi amintesc o singura intamplare, care a fost doar neplacuta, nu tragica. asta nu inseamna ca sunt de acord cu toate libertatile pe care si le iau si nu sustin ca ar trebui lasati de capul lor. insa nici nu sunt de acord sa fie marginalizati sau exclusi din societate. urasc discriminarea in toate formele ei si generalizarea ma calca pe nervi in cele mai multe dintre situatii. daca un tigan a omorat o italianca, nu inseamna ca toti sunt criminali si cu atat mai putin inseamna ca tiganii reprezinta Romania. ca sa raspund strict la cele doua variante propuse, o aleg pe cea de-a doua: diversitatea si obiceiurile lor [nu alea proaste, ci traditiile] ar trebui incurajate pentru ca, pana la urma, fac parte dintr-o cultura si un mod de a trai. a incerca sa ii schimbam ar insemna sa le omoram libertatea.


[Voroncas]

nu cred ca suntem pregatiti sa-i asimilam pe rromi, asa cum nici ei nu se straduiesc prea tare sa se integreze. propun ca cei care nu s-au adaptat inca, care nu urmeaza vreo forma de invatamant sau nu lucreaza "pe bune” sa fie plasati intr-un soi de comunitate [statala?] independenta, artificial & experimental creata [eventual guvernata succesiv de cate o tara or smtht si vedem ce se intampla dupa 2-3 generatii. astfel de bule sociale alternative ar trebui incercate si pe o buna parte dintre romani. in fine, nu zic sa dam liber la rasism ca principiu arbitrar, dar nici sa ne amagim cu discursul multicultural fals conciliant. zic ca oamenii, minoritati sau nu, sa-si vada de treaba lor – cam simplu, stiu, pentru o chestiune deloc simpla, dar ma gandesc ca uneori recursul la elementar s-ar putea sa ne dea idei. interesante.

[Khronos]

bine stiut e faptul ca nomazii nostrii tuciurii sunt al doilea grup minoritar ca marime de pe intinsul spatiului Carpato-Danubiano-Pontic. dar, spre deosebire de celelalte grupuri minoritare iese in evidenta printr-o originalitate nativa, de necontestat. problema se pune la modul in care sunt tratati de catre majoritate. iar ca studiu de caz imi sunt oferite doua solutii, prima fiind asimilarea lor in cultura autohtona cu tot ceea ce implica acest lucru sau tratarea lor ca o minoritate separata, de sine statatoare in cadrul populatiei generale cu dreptul la practicarea culturii si a obiceiurilor proprii in voie. as veni cu o a treia solutie si anume o noua evacuare a lor, asemanatoare celei infaptuite de maresalul Antonescu, solutie din pacate inacceptabila pentru standardele secolului XXI intr-un stat membru al Uniunii Europene, dar totusi placuta gandului.

de scurta vreme trei lideri europeni [german, englez, francez] de la carma UE incep sa conteste ideea multiculturalismului invocand motive cu iz nationalist pe buna dreptate. in acelasi mod putem trata si noi problema rromilor de pe teritoriul Romaniei.


[Micawber]

neavand habar ce sa raspund la intrebarea de azi, am incercat sa-mi risipesc un pic ignoranta si am frunzarit cartea lui Yaron Matras, Romani - A Linguistic Introduction, lucrare de referinta in domeniu. cu ocazia asta am aflat, printre altele, ca n-avem niciun motiv sa scriem rrom. niciun motiv, evident, in afara de spaima noastra de romani ca am putea fi confundati cu tiganii, ceea ce se si intampla oricum de multe ori. da, ati citit bine, am scris "tiganii“ pentru ca asa am apucat si pentru ca nu inghit reformele lexicale impuse cu anasana corectitudinii politice. e drept ca unii reprezentanti ai etniei in cauza cer insistent sa li se zica romi pentru ca termenul de tigan ar fi capatat o conotatie profund nefavorabila. asa o fi. dar pana sa facem noi asta, propun ca nemtii sa schimbe termenul pe care il folosesc pentru polonezi, nu de alta, dar in germana expresia "polnische Wirtschaft“ are si ea un sens cat se poate de putin magulitor pentru compatriotii lui Chopin. poftim, am scris deja 780 de caractere din cele 1000 permise si n-am dat un raspuns privind solutia de [ne]integrare a minoritatii tiganesti. am tras eu de timp, dar tot nu stiu ce sa spun. probabil solutia, care o fi ea, presupune multa educatie si costa foarte multi bani. numai sa n-ajunga [pardon!] malaiul la Elena Udrea & co.


[Anton]

RRomania?

o mie de ani Romania a fost nitel insarcinata cu etnogeneza poporului roman. in perioada aceea, datorita ospitalitatii noastre traditionale, am fost mereu in pericolul de a ne gotiza, slaviza, ba chiar si bulgariza. tocmai cand se apropia sorocul nasterii noastre, pericolul de cumanzare a fost mult mare decat cel actual de tiganizare a natiei. insa tot nu s-a produs, desi cumanii erau clasa conducatoare si intemeietoare a statului Muntenia.

un secret: la fel de firesc ca si evolutia limbii noastre, etnogeneza continua. asijderi sirul conspiratiilor mondiale antiromanesti.


[Milf]

incep spunand ca singurul pumn in gura l-am luat de la un tigan. actele mi s-au furat o singura data. tot tiganii. la politie prin cataloagele cu infractori erau 90% tigani. eu cred ca tiganii nu pot fi integrati in nici un mod intr-o societate politically correct cum ne vrea Europa. parafrazand o gluma primita pe ym, sa faci asta e ca si cum ai incerca sa apuci cacatul de capatul curat. o solutie utopica: pe baza unor studii, sa fie luati din familiile nefunctionale social copiii de tigani sub X ani si sa fie crescuti in niste spatii aseptice intru detiganizare. in paralel sa se aplice legea drastic si sa se mai construiasca inca vreo 50 de puscarii. Elvetia, in urma nu cu foarte multi ani, a avut un program de sterilizare a tigancilor, dar na, Elvetia nu-i Romania. exista si tigani care-mi plac: aia care canta la televizor, in calculator sau prin baruri. mi-a mai placut o tiganca din emisiunea Schimb de Mame. cam atat!

[Veone]


Endlösung? ntz, mai intai Anfanglösung

relativ recent am avut o revelatie: noi, romanii, nu suntem latini. si nici macar slavi, sa zici ca avem demnitatea stupefianta a sarbilor sau sufletul romantico-alcoolic al rusilor. ba mai rau, nu suntem nici europeni. adevarul este ca suntem un fel de albanezi, de arabi, oricum ceva oriental, niste turcaleti crestini care traiesc in Europa, dar in sinea lor raman asiatici. dovezi: purtam papuci [vanzatoarele in magazine, muncitorii pe santier, lumea buna vara pe bulevard], dam tzepe, muzica de suflet este arabeasca, indiana, tiganeasca, manele. fiind orientali, suntem mai apropiati sufleteste de tigani, cum si arabii aduc mai mult a indieni decat a norvegieni. asa ca rromii mi se par cea mai mica problema a noastra, gen comisarul Moldovan, in Un comisar acuza, suparat ca aia 40 de legionari care trageau in el pe deal la Plumbuita i-au zgariat alunitza cancerigena! noi nu putem sa rezolvam problema tiganilor pana cand nu rezolvam problema noastra. noi, astia din Micul Istanbul.


[Capricornk13]

sa fim sinceri: tiganii au fost pentru noi toti un cosmar – pentru mine, crescuta in “selectul” cartier bucurestean Pantelimon, erau o amenintare foarte concreta in copilarie si adolescenta: trebuia sa fug de gastile lor in drum spre scoala sau in parc, sa suport cuvinte obscene carora nici nu le banuiam intelesul. erau agresivi si periculosi. nu cred ca solutia e sa-i “integram” fortat in populatia majoritara [au incercat comunistii, n-a mers]. nici sa le incurajam “multiculturalist” diferentierea, fiindca nu avem parghii pentru asa ceva. cred ca o posibila solutie [cu rezultate exclusiv pe termen lung] ar fi sa dezvoltam institutii ale socitetatii civile care sa se ocupe de problemele lor specifice: incurajarea educatiei, crearea de locuri de munca pe placul lor. ar trebui sa consultam membri ai comunitatii atunci cand se pregatesc astfel de proiecte si sa-i implicam in derularea lor. sunt foarte sceptica in privinta posibilitatilor economice ale Romaniei, insa, de a face asa ceva.


[Zamo.ca]

categoria “romi” numara in blogul meu 23 de articole. asta-i pentru mine un prilej de a trage niste concluzii si a scrie niste idei pe care – sper! – sa nu le mai repet.

1. tiganii traiesc putin si oarecum murdar, dar sunt liberi – de asta si sunt atat de urati si dispretuiti.
2. stirile reflecta partea negativa a realitatii lor, in timp ce filmele lui Kusturica, Satra etc reflecta partea pozitiva; adevarul, in masura in care exista – de fapt nu exista.
3. am impresia ca traiul intr-o satra are echivalente cu societatea civilizata, echivalente pe care le negam si le respingem.
4. nu avem dreptul sa-i Prigonim cu legi care sa le impuna cum sa-si zica, tot astfel cum nici italienii nu ne pot Berlusconi cu legi care sa ne opreasca sa ne zicem romani.
5. Europa e condusa de eroii cantecului “don’t want no short, short men”. Sarco, Putin si Berlusconi sunt curvari si nationalisti fiindca altfel nu i-ar baga nimeni in seama.
6. de cate ori se discuta tiganii fiecare se simte obligat sa povesteasca ce a patit el. astfel de “experiente”, chiar adevarate si neimbogatite fiind, isi au locul la sedinta de psihoterapie sau intr-un jurnal personal. intr-o discutie rationala sunt nule.


[Tloni]

tratand problema fara prejudecati [fasciste sau liberale] raspunsul pare destul de simplu. o cultura nu e o ciorba in care adaugi si scoti ingrediente dupa chef. cultura tiganilor, plina de pitoresc, e din pacate fundamental premoderna [in sens istoric] putin compatibila cu valorile actualului spatiu european. daca ne implicam doar atunci cand tiganii incalca legea, toleram in continuare mecanismele sociale si culturale mai adanci care produc devianta la suprafata. si care, mai ales, ii izoleaza si ii ghetoizeaza ca pe freaks. in cazul tiganilor, multiculturalismul e doar o solutie aroganta comoda: ii inchidem in epoca de piatra si, culmea, ne simtim virtuosi.

inca ceva. refuz termenul "rom". refuz in general remanierile lingvistice edulcorante, noua limba de lemn a pseudointelectualilor americanizati.

Winter's bone

Vizionat dintr-un singur motiv: ca să nu mă prindă noaptea oscarurilor fără să-l fi trecut în agenduță pe ăl mai neluat în seamă, ăl mai underdog dintre candidați...ar fi interesant să-i pună piedică regelui cu prune în gură (îndoi-m-aș...dar ar fi interesant). Fețele anonime, alocalismu, sărăcismu, bestiaru, toate lucrează la conglomerarea unei coci cu aromă proaspătă și bio. Apropo de bestiar, prezența animală e aproape totemică:



totemu mai ține însă și de foame :D


Tocmai când aveam senzația că adunătura de filme nominalizate anu ăsta la Oscar sunt cât se poate de eterogene iată că cel de față împarte același ciolan/os narativ cu True Grit-puștoaica cu guts plecată în căutarea inițiatică- numa că în cazul de față căutarea e mai domestică, deloc vindicativă, jupuită de țeluri mărețe și deontologice. Liniaritatea sau mai degrabă concentricismul orășelului alocal, aerul  static, suspendarea temporală, adunătura de acareturi și străchini ruginite, nivelul de trai congruent cu baza piramidei lu Maslow, se așează toate ca un nor întunecat peste viețile ăstor oameni simpli, furtuna începe undeva spre final, e una scurtă, rapidă, îți taie răsuflarea, dar n-are o așa intensitate de care să-ți amintesti ca de..cutremuru din 77. Mă bucură faptul că filmul e regizat de o damă, mă bucură anonimatu personajelor și prospețimea lor adiacentă, paradoxu personalităților, gri-ul lor, refuzul de a-și înfinge dihotomic rădăcinile în solul fertil al concretului.
ps: ar merita oscaru pentru cel mai...inspirat titlu :D


vineri, 25 februarie 2011

The pillow book

M-am convins, Peter Greenaway e maestrul disecției, apologetul taxidermiei, geniul malefic-autist al scalpării șpiritului pentru care trupul este un graal, un cod, un cifru de care se poate dispensa cu o ușurință incredibilă, însă dându-i o semnificație post mortem idolatră vecină cu frenezia ecumenică a vestalelor. Incredibilă viziunea acestui regizor, îndrăzneala drăcească de a arunca în același ceaun cartilaje din toate speciile artei pe care le ronțăie nesățios pân la măduvă, poezia, pictura, muzica, fotografia, caligrafia, gastronomia  își pasează semiotic portocala, șe țin de mânuțe într-o horă valpurgică de iele despuiete cărora apuci să le vezi umerii și coapsele de marmură și rămâi perplex ca...fraieru :D. Dar să las utrenia către demiurg și să trec la vecernia închinată creației sale. Filmul casipornește de la jurnalul lui Sei Shonagon (Cartea de căpătâi) scris pe la 1002 (wow) plin tot de listuțe savuroase (postmoderne chiar, avant la lettre) de lucruri, de lăuntricisme personificate, vraiment încântătoare carte, probabil printre primele scrise vreodată (de o femeie sâc și niponă doble sâc!:P). Luăm parte la nașterea unei manifestări artistice, a unui nou vocabular-limbajul trupului în sine, cu sensu ăl de bază, caligrafia ieșită din papirus și trecută pe curat aka pe trup.
 Instrumentul acestei manifestări artistice, cuvântul, suferă o transgresiune, este mutat pe un suport diferit, devenind unul cu acesta, la început a fost cuvântul și...trupul, îngemănate. Greenaway fecundează un bivitelism între mesaj și suport sau cum spunea McLuhan: the medium is the message, deci un regizor al timpului său. Tipul ăsta de osmoză sare gardul conținutului și se extinde ca rodu ăl bun și la nivel de tehnică vizuală, de instrumente audiovizuale, pe același ecran se deschid ferestre, note de subsol, subtitrări ale subtitrării, adnotări, recurențe, axe temporale, pictura și detaliul în aceeași încadratură, harta și legeda în aceeași ramă, panorama și plan detaliul în același frame și câte și mai câte matrioști bulversatorii care merg până la film în film, The pillow book fiind un fel de...The Book, The Publisher, The Writer and Her Lover :D Here is my own list of things that makes my heart beat faster: 
 The Pillow Book (1996)
The Cook, the Thief, His Wife and Her Lover (1989) 
  The Pillow Book (1996)
 The Cook, the Thief, His Wife and Her Lover (1989)   
  The Pillow Book (1996)
 The Cook, the Thief, His Wife and Her Lover (1989) 
Venus din Urbino, Titian
The pillow book via Venus din Urbino (detaliu)

joi, 24 februarie 2011

Ăl mai despuiat actor

Uitându-mă azi noapte la The pillow book (care m-a năucit de-a dreptul și căruia am să-i dedic cât de curând un elogiu cu miros de tămâie și licori baphometice) mi-am zis oare a câta oară e când îl văd pe Ewan McGregor cu flușturatica la vedere :P da domnu Ewan înțelegem că ești scoțian cu șarm și nu-ți vine să stai cu fusta pe tine, pricepem că ești un actor desăvârșit și n-ai vrea în ruptu capului ca fanii lu mătăluță să nu te cunoască pe de-a-ntregu cu toate obloanele date de pereți, dar nah parcă prea cauți...ipostazele. Ia spune-ți-mi voi ce alt actor v-a mai izbit cu despuieciunea lui (nu e o întrebare retorică :P), parcă și pe Paul Bettany l-am văzut în aceeași postură de câteva ori :D

 The Pillow Book
 Trainspotting
 Velvet Goldmine
 Young Adam

Deception n-am văzut încă, dar sigur sunt și pe acolo ceva cadre nud. Ar mai fi alte câteva filme dintre cele vechi mai ales...cred că până și în Moulin Rouge apare cvasinud...ah da, îmi amintesc că am văzut mai demult un film în care îl juca pe James Joyce (Nora) și acolo era flușturatic :P

Breathless



Breathless, J.L Godard (1960) 

miercuri, 23 februarie 2011

Ben X

Hoarde de părinți alături de cohorte profesorale trâmbițează, își scot stindardu din chiloți, sudălmuiesc cu bulbuci de fiecare dată când le iese în cale vreun pricăjit al societății posesor de alterego compensatoriu, hrănit la țâța matricială a virtualului, drenată de glande mamare fosforice transportatoare de self esteem și estetica pixelată.

Io, ca om care nu se poate juca mai mult de două minute…macao, d’apăi Imperia sau mai știu eu ce, s-ar putea să văd într-o lumină clarobscură cotloanele labirintului dependenței de jocurile virtuale. Însă filmul ăsta cu ale sale aliterații dintre mundan și virtual, cu ale sale close-up-uri hiperactive spre enervante, cu al său personaj spasmodic purtător al unei figuri-rezultat filmogenetic dintre Jake Gyllanhaal (in Donnie Darko) și Tobey Mcguire (in orice :D) a reușit să imi transfere măcar un mega din agonia și decrepitudinea tristă a celui ce găsește refugiu în sânul jocurilor de strategie.

În cazul în care nu-l văzurăți să nu vă așteptați ca bietu băiet să cadă în hăul fără de întoarcere al shot down-ului, fără posibilitatea de restartare, să devină un sociopat van santian sau să se pună pe picioare după rețeta clasică supurândă de optimism. Soluția e una de compromis, îmbrăcată în halat cozy, târșâind botoși murdari pe scena roasă de carii a lumii, acolo unde ne naștem plângând (vorba lu’ Lear), tastând, scorând, plusând. Interesant cum alterego-ul virtual are și un frate geamăn în planul realului, cârjă defulatorie, adică băietu are o gagică imaginară desprinsă tot din mâzga jocului. Low buget, inteligent măsluit cu mijloacele avute la îndemână, dar cu efectele vizuale scurcircuitante ale unui blockbuster.

marți, 22 februarie 2011

Ăl mai misogin film. Studiu de caz: The stoning of Soraya M.

Acu ceva vreme mi-am propus să aflu cu ajutorul vostru (mulțumesc Jovi, Richie, Marian, Meropi, Claude, Alex, Anda, Sis and Cristina) cam care e ăl mai misogin film din câte văzurăți, în colecție se adunară de diverse mărimi, forme și intenții după cum urmează: 

  • Seria M.A.S.H, am văzut prea puțin, dar oriunde e loc berechet de uniforme kaki e prea puțin loc de fuste :D 
  • Seria de femei frumușele și flușturatice pygmalionizate în vreun fel sau altul: Pretty Woman, Malena
  • Seria de violări în...serie: Irreversible, Dogville, I spit on your grave, Bad guy
  • Misoginul cu mănuși : In the company of men
  • Seria Bond sau filme precum Crank unde femeia e tipologizată de la o extremă la alta fără răgaz de hibridizare
  • Cazuitățile și substratul încotoșmănat în straturi frumos stilizate: animațiile Disney (Mica Sirenă), bombonica An education, poate și Black Swan (spune Anda, curios exemplu, dar dacă e să-l privești din unghiul ăsta, să-i dai penele în lături atunci ajungi și la un strat dermic împunși de perii stereotiporozei )
n-am văzut încă Boxing Helena și The Girl with the Dragon Tattoo despre care spuseră-ți că-s misogine, dar am să le văd, promit :D

Studiu de caz: The stoning of Soraya M.

Însă am să mă opresc la o categorie specială: filme aparent misogine, care ne vorbesc despre un caz de discriminare ce intră deja în sfera drepturilor omului. Un film document, mărturie, un dinte de lapte pentru o măsea de ținut minte, un film testamentar care ne spune crud povestea reală a unei femei vortexate într-o lume absurdă, prăfoasă, masculină, paternalistă și misogină, până să ajungi la mahonul logicii tre să dai la o parte mulți vălătuci inecăciosi fabulatorii de rumeguș nesuferit. 

Io nu înteleg o chestie la predudecățile astea orientale: bă dacă tot iți consideri femeia proastă, bună de făcut covor zburător, îi limetezi educația, șifonierul, lumea, de ce dracu o tot îmbrobodești în și mai multe reguli tâmpite, de ce ți-e teamă bă, ce-ți face mă muierea ta slabă dă înger, bă dă nu v-aș frige cururile pe băț la foc valpurgic, mama voastră, știți să aruncați cu pietre ha, bă da vorbe, vorbe știți ce-s alea, se folosesc în loc de pietre de vreo câteva mii de ani incoa, parcă ați fi dracu maimuțele lu kubrick, da cine mama dracu sunt io să vă judec paradigmatic, sper ca într-o bună zi să le pice muireilor voastre vălurile dă pă moace ca perele coapte să li se vadă buzele și limba mișcându-se și să vedeți atunci ploaie de pietre. 


Dacă aș fi avut o biblie pe post de pernă aș fi îngânat, frecând între dește un rozariu, uite domne atavismu si recurența patimilor christice, doamne ajută. Apropo...dacă Mel Gibson punea mâna pe subiectul ăsta atunci controversa din jurul său s-ar fi ridicat până la cuiele patimilor răstignitului și mulți pumni ar fi aruncat pietre și poate s-ar fi zguduit pământul și ar fi căzut toate vălurile :D
În toată țărâna sătucului ăluia uitat de lume și a stratului gros de smog prejudicios și-a făcut loc ceva floristică impresionistă, așa ca să mai îndulcească absurdul suprarealist:


                                                                 Claude Monet
  

Ce mă enervează franco-americana

fie că e vorba de fursecul lui J.L Godard



fie că e vorba de bucățica enciclopedică semnată Alexander Payne



mrrr mă zgârie :P
în rest savuroase îmbucături :D

luni, 21 februarie 2011

Dogthoot/Kynodontas

Până la filmu ăsta habar n-aveam că există cinematografie grecească și încă cum, atât de îndrăzneață, de sfidătoare, de experimentală. Ipoteza, întrebarea retorică motorie, îmi aduce aminte de distopiile lui Saramago, dacă autorul portughez s-a tot întrebat cum ar fi dacă dintr-un motiv necunoscut întreaga omenire ar orbi (eseu despre orbire), cum ar fi dacă moartea și-ar lua concediu (intermitențele morții), cum ar fi dacă o parte din Europa s-ar desprinde și ar pluti liberă în atlantic (pluta de piatră) ăst film se întreabă cum ar fi dacă ți-ai educa odraslele într-un mediu creat de tine, după regulile tale paternalist-oedipist-amorale, tăindu-le cordonul ombilical de lumea cunoscută, civilizată,

învățăndu-i un vocabular în care semnificația suferă permutări și ciuntiri de întelesuri (ex: pușca e o floare, hipioată sau maladivă metodă):

Older Daughter: Mom, what is a "cunt"?
Mother: Where did you learn that word?
Older Daughter: On a case on top of the VCR.
Mother: A "cunt" is a large lamp. Example: The "cunt" switched off and the room got all dark. :))
 

Son: Mom, what is a zombie?
Mother: A zombie is a white flower.
Son: Hey, mom, i found two zombies in the garden.

Cam până unde poți controla jocul ăsta demiurgic, căzut ca măru copt din pomu cunoașterii, cam până în momentul în care regulile impuse de tine ca părinte dezaxat ce ești intră în conflict cu niște treburi a priori, că tabula rasa slavă domnului mă ambiționez să cred că nu există ci prefer în locul ei o schiță ștreasă de un cot obosit, un desen naiv.

Sunt câteva scene care îți zguduie prințipiile și uiți că iei parte la un experiment, te ridici de pe scaunul observațional și spumegi, șezi frumușel și strânge din dinți, nu-i așa că eletroșocul ăsta dulce ți-a mers drept la inimă? A se judeca obiectiv :D Absolut genială perceperea eronată a perspectivei (scena cu avionul)
și la fel de genială scena cu intrusul (pisica), dacă nu-l văzură-ți apăi vedeți-l și spune-ți-mi dacă v-ați simțit confortabil în scaunul de observator, valabil și pentru precoci :P.

The eagle-legiunea a nu știu câta

Eram la metrou sâmbătă (pentru bucureșteni, minunata stație crângași) și coboară un nene scările, își scoate telemobilu și trage o poză, mă uit, ce mama naibii o fi dă pozat la metrou, e vreo promoție p'aci cu vreo gagică în fustiță roz de latex îmbiindu-te cu o linguriță de...iaurt (indoim-aș, nu în stația asta). Nu, omu făcuse o poză la afișu ăsta:
hm, da, ciudat, numa că mai toată lumea coborâtoare de scări trăgea o ocheadă afișului, le-o fi trezit un deja vu cu gladiatori și lanuri de grâu, uitându-mă la trailerul mai mult decât înglobator (de nici nu mai e nevoie să mă uit la film) afișul putea fi o hologramă din aia pe care dacă o priveai din alt unghi vedeai cum pozițiile celor doi se schimbă (că așa îmi spune traileru, stăpânu devine sclav și vice versa, spânu vs harap alb style :P), cam cum erau cartonașele alea 3D din pungile de pufuleți. Legiunele sunt, se pare, un sac fără de fund, nu-i rău, numa dacă s-ar face filme ca lumea nu doar ceaune cu bulbuci înălbitori de creiere și bărbătuși testosteronizați porniți în căutare de tinichele :D

duminică, 20 februarie 2011

10 plăceri

Irina mă întreabă care-s primele 10 chestii ce-mi vin blitzkrieg-ic in minte care-mi plac, mă așez deci pe canapea și înșir mărgele, lucru ce mă duce cu gândul la discursul lui amelie, știți voi ăla cu crusta cremei de zahăr ars :P  mulțumesc irina pentru leapșă

1. Îmi place momentul ăla al zilei (impropriu spus al zilei, căci e undeva după 11 noaptea) când ajung acasă de la muncă și-mi prefigurez, planific, cântăresc vreo 5-6 ore nocture de făcut...orice, de libertate :D
2. Îmi place cafeaua cu multă frișcă și scorțișoară într-o dimineață de joi, servită alături de două amice la cărturești verona :P
3. Îmi place să pictez chestiuțe miniaturale de insiprație asiatică...pe cercei
 4. Îmi place să descopăr câte-o trupă muzicală obscură și să imi fac un fetiș din melodiile ei :P
5.Îmi place când mă fură vreo carte încât uit să mai cobor din troleu și chiar uit...mi s-a întâmplat asta și în tren, dar am alergat cât m-au ținut călcâiele, n-am mai avut timp să-mi trag nici haina pe mine, deși erau vreo 2-3 grade (cu minus), am coborât pân la urmă :D
6. Îmi plac...bezelele..aș mânca remorci de bezele :D
7. Îmi plac conversațiile lungi și în contradictoriu despre originea universului și big crunch purtate cu tata, are omu niște teorii geniale, una din ele: oamenii sunt rebuturi ale unei specii perfecte și nemuritoare, care ne-a lăsat de izbeliște pe terra, de unde rezultă că moarte e un virus :)
8. Nuș dacă mai are rost să spun dar îmi plac filmele...asiatice, cât mai sadice cu putință, cât mai coreene cu putință, îmi plac coreeni ce să mai :P
9. Imi plac combinațiile de culori, dacă nu imi pun portocaliu, verde și albastru pe mine în același timp nu mă simt bine :))
10. Îmi place să fac câte un lucru, cât de mic, cât mai creativ posibil, să știu că a ieșit din mâinile și mintea mea, iar dacă mai are și o cât de mică însemnătate și pentru alții atunci imi place dublu :D

dacă aveți chef de destănuiri atunci dați-i bice :P

The shining: A space Apology


Sunt realmente amețită de geometria kubrickiană, de cubul kubrick, de generozitatea acestui regizor și dibăcia ecumenică cu care înfășoară personajele într-un cocon spațial, aerat, fagurat, obsesiv de simetric, pântecos, gata să primească în vintrele sale un ego antichristic precum cel al lui jack nicholson, năucitoare îmbălsămare...



 pe lângă spațialitatea altruistă, perfect măsurabilă, paleta lui kubrick abundă în culoare încadrabilă, exacerbat de definită și perspectivă...iluzionistă :D i'm in love with this magician 
 2001: A space Odyssey
 The Shinning

 A Clockwork Orange
 Lolita
le rouge et le vert...
 Eyes wide shut
The Shinning