Mă așteptam să văd o reprezentare ceva mai eclatantă și mai siropoasă a subiectului, dar nu s-a întâmplat așa, probabil voi fi inundată de sirop și emoție (nu că mi-aș dori neapărat asta) la The Theory of Everything, alt film despre alt geniu cu probleme. The Imitation Game este o reprezentare destul de convențională și de șlefuită a unor fapte istorice destul de importante și de bine dosite sub preșul timpului, până acum (lucru valabil pentru profani). Aflăm că cel de-al doilea război mondial a fost câștigat în mare parte pe baza decriptării mesajelor germane de către o mână eterogenă de minți luminate avându-l în frunte pe Alan Turing (interpretat just fit de către Benedict Cumberbatch). Deși se bazează pe fapte cât se poate de reale, filmul pare să extragă poezia din viață și să tragă de ea până ajunge să o muleze pe structura tipică de scenariu hollywoodian, pierzându-și astfel rima, ritmul și figurile de stil. Probabil că altfel nici n-avea cum să se întâmple.
Imaginile de război, puține la număr, sunt edulcorate și respectă dumnezeiște regulile fotografiei, filmul are și o coloratură foarte frumoasă, precum și o muzică excelentă compusă de maître Alexandre Desplat. Însă toate aceste elemente îți dau senzația de film făcut ca la carte, după un anumit set de reguli, mi-ar fi plăcut să văd pusă în acțiune ceva mai multă imaginație căci vorba aia, oamenii la care te aștepți mai puțin fac lucruri de neimaginat, o frază laitmotiv a filmului. Însă până la urmă avem de-a face cu un film curățel, decent, despre un personaj indecent, bine executat sub regia norvegianului Morten Tyldum care a făcut și Headhunters, cu un Bendict Cumberbatch în plină forță, ceva mai puțin afectat și mai puțin nesuferit decât în Sherlock Holmes, dar nu departe de trunchiul newtonian din care cad mere prolifice aka roluri de genii sociopate, cu o Keira Knightley căreia, la fel, îi lipsește doza specifică de afectare și grimasele cu care ne-a obișnuit pavlovian. Între cei doi (și nu numai) există constant jocuri de cuvinte care ne arată cum dialogurile cotidiene sunt adevărate enigme pentru care ai nevoie de decodoare.
Povestea este spusă dintr-o perspectivă narativ-psihanalitică și auto-analitică în sensul că Alan Turing transformă ceea ce ar fi trebuit să fie un interogatoriu într-o confesiune. Încă de la începutul filmului Alan se adresează în egală măsură și audienței strecurând în substratul poveștii și cumva în avans, propria homosexualitate. Aceste inclinații erau aspru și legal pedepsite la acea vreme. Tocmai din cauza acestei condiții am dat și titlul articolului jocul foarte precis al sorții. Secvențele din copilăria lui Alan sunt puse într-un evantai explicativ cu procesul invenției mașinăriei complexe care avea să devină mai apoi computer-ul așa cum îl știm noi astăzi. Toate evenimentele din trecutul său, fie îndepărtat sau apropiat, creionează precis un fel de schiță, scheletul unei mașinării a sorții. Micul și inteligentul Alan crește într-un orfelinat și este frecvent persecutat de colegii mai puțin înzestrați, însă învață că violența are sens numai dacă produce satisfacție și găsește astfel în pasivitate propria metodă de apărate. Universul său solitar capătă sens atunci când îl întâlnește pe Christopher, un tânăr care îl înțelege, îl admiră și îl inițiază în știința codurilor și pentru care începe să simtă mai mult decât colegialitate sau prietenie. Stați liniștiți căci nu veți fi violați vizual de exemple concrete, filmul este cât se poate de asexuat în această privință. Sunt punctate deci câteva momente precise în copilăria lui Alan fără de existența cărora el poate că nu ar fi ajuns să decodifice mesajele inamice în timpul celui de-al doilea război mondial și să construiască o mașinărie în care n-ar fi crezut nimeni. Încă o dată, prin acest film, se mai trage o linie groasă sub expresia deja populară cum că unde e multă minte trebuie să fie și ceva putred sau sub expresia, cu caracter deja statistic, conform căreia geniile nu au viață lungă, din păcate.
Imaginile de război, puține la număr, sunt edulcorate și respectă dumnezeiște regulile fotografiei, filmul are și o coloratură foarte frumoasă, precum și o muzică excelentă compusă de maître Alexandre Desplat. Însă toate aceste elemente îți dau senzația de film făcut ca la carte, după un anumit set de reguli, mi-ar fi plăcut să văd pusă în acțiune ceva mai multă imaginație căci vorba aia, oamenii la care te aștepți mai puțin fac lucruri de neimaginat, o frază laitmotiv a filmului. Însă până la urmă avem de-a face cu un film curățel, decent, despre un personaj indecent, bine executat sub regia norvegianului Morten Tyldum care a făcut și Headhunters, cu un Bendict Cumberbatch în plină forță, ceva mai puțin afectat și mai puțin nesuferit decât în Sherlock Holmes, dar nu departe de trunchiul newtonian din care cad mere prolifice aka roluri de genii sociopate, cu o Keira Knightley căreia, la fel, îi lipsește doza specifică de afectare și grimasele cu care ne-a obișnuit pavlovian. Între cei doi (și nu numai) există constant jocuri de cuvinte care ne arată cum dialogurile cotidiene sunt adevărate enigme pentru care ai nevoie de decodoare.
Povestea este spusă dintr-o perspectivă narativ-psihanalitică și auto-analitică în sensul că Alan Turing transformă ceea ce ar fi trebuit să fie un interogatoriu într-o confesiune. Încă de la începutul filmului Alan se adresează în egală măsură și audienței strecurând în substratul poveștii și cumva în avans, propria homosexualitate. Aceste inclinații erau aspru și legal pedepsite la acea vreme. Tocmai din cauza acestei condiții am dat și titlul articolului jocul foarte precis al sorții. Secvențele din copilăria lui Alan sunt puse într-un evantai explicativ cu procesul invenției mașinăriei complexe care avea să devină mai apoi computer-ul așa cum îl știm noi astăzi. Toate evenimentele din trecutul său, fie îndepărtat sau apropiat, creionează precis un fel de schiță, scheletul unei mașinării a sorții. Micul și inteligentul Alan crește într-un orfelinat și este frecvent persecutat de colegii mai puțin înzestrați, însă învață că violența are sens numai dacă produce satisfacție și găsește astfel în pasivitate propria metodă de apărate. Universul său solitar capătă sens atunci când îl întâlnește pe Christopher, un tânăr care îl înțelege, îl admiră și îl inițiază în știința codurilor și pentru care începe să simtă mai mult decât colegialitate sau prietenie. Stați liniștiți căci nu veți fi violați vizual de exemple concrete, filmul este cât se poate de asexuat în această privință. Sunt punctate deci câteva momente precise în copilăria lui Alan fără de existența cărora el poate că nu ar fi ajuns să decodifice mesajele inamice în timpul celui de-al doilea război mondial și să construiască o mașinărie în care n-ar fi crezut nimeni. Încă o dată, prin acest film, se mai trage o linie groasă sub expresia deja populară cum că unde e multă minte trebuie să fie și ceva putred sau sub expresia, cu caracter deja statistic, conform căreia geniile nu au viață lungă, din păcate.
"Sunt punctate deci câteva momente precise în copilăria lui Alan fără de existența cărora el poate că nu ar fi ajuns să decodifice mesajele inamice în timpul celui de-al doilea război mondial și să construiască o mașinărie în care n-ar fi crezut nimeni."
RăspundețiȘtergereNu stiu cu cate femei ai facut tu sex pana acum si nu stiu daca ti-ai inceput viata sexuala cu o femeie, dar afirmatia de mai sus altereaza recenzia - oarecum didactica, dar joviala si politicoasa.
Acum, ca m-ai provocat, poate ca voi scrie un articol despre Alan :-)
PS: In faza de documentare, cate persoane gay, cu semne de autism si IQ in zina de geniu ai intervievat?
Macar cu una dintre calitati?
My2c,
C.
:)) ce legătură ar avea o eventuală documentare sau propria mea experiență, eu redau fix ce mi-a transmis mie filmul, mi se pare cusut cu ață albă și subliniază tocmai legăturile dintre evenimente care au dus la ceva anume. Nici măcar filmul nu își propune să sondeze latura asta a personajului.
RăspundețiȘtergereEvident ca nu isi propune, dar surprinzator, tie filmul iti spune ca daca in copilarie Alan nu si-o tragea in c** (pardon de expresia academica), nu ar fi fost un criptanalist de geniu.
RăspundețiȘtergereAltfel spus, tie acest film ti-a transmis ca geniul se transmite pe cale an***a :-))
Bine gandit, bine receptionat, sper ca primul tau copil sa iti citeasca articolul si sa devina gay numai si numai sperand ca in felul asta va ajunge si geniu ;-)
Asa sa ne ajute Creatorul, oriunde ar fi El !
PS: Sper sa ai doi copii si sper ca amandoi sa iti citeasca articolul si iti mai doresc din inima ca amandoi sa fie la fel de ascultatori de mama lor :-)
@anonim Noi cu totii speram sa ai doi copii (baieti) care la 14 ani cand o sa le mai creasca puța, sa se futa in cur in fata ta si sa le dai si sfaturi !!! (Normal, copiii vor fi infiati ca puța in puța nu ai cum sa faci copii) HEIL HITLER
ȘtergereSe pare că nu ai înțeles ideea pentru că erai cu nasul în c*r și nu cu ochii unde trebuie. Dacă nu creștea la orfelinat și dacă nu primea acea carte despre coduri probabil că nu ar fi ajuns să dezlege Enigma. Doi la mână, chiar cred că a ajuns gay datorită mediului, nu am nimic împotrivă, văd că tu ai. Trei la mână, o sfârșește rău tocmai din cauză că este gay, iar legea era prea puțin permisivă și nimănui nu-i pasă de genialitate.
RăspundețiȘtergereAșa că nu îmi spune tu mie că filmul nu se vrea a fi moralizator. E un film mediocru, asta ca să fiu îndulgentă și simt că mă implic aiurea într-o conversație idioată.
Nu faci decât să...incerci să manipulezi și să contorsionezi ceva ce am spus doar de dragul spectacolului, tocmai d-aia ai niște ieșiri spasmodice și jenante, dar ca să rămânem pe aceeași lungime de undă, eu una nu-ți doresc să ai copii cu o gândire atât de îngustă și de întunecată ca a ta.
@anonim: Ca e usor sa aberam in fata unui monitor, de ce sa ne mai semnam cu numele real. Ai probleme anonimule :) si n-am sa-ti spun de ce, sic
RăspundețiȘtergereMie mi-a placut foarte mult filmul, mai ales ca mi-a dat ocazia sa aflu niste lucruri despre Alan Turing pe care nu le stiam. Bineinteles ca dupa ce am vazut filmul m-am documentat pe net sa vad cat de aproape de adevar s-au tinut si am avut surpriza sa aflu ca s-a sinucis muscand dintr-un mar otravit - acum simbolul Apple.
RăspundețiȘtergere