Jupiter Ascending (2015) - complot, compot și melting pot intergalactic

Jupiter Ascending (nume pompos de franciză cu supereroi, dar nu e cazul) este o șaormă intergalactică cu de toate. Mila Kunis își urăște viața sa anostă de spălătoreasă de wc-uri și, ca o dulce compensare, află într-o bună zi că este zâna albinuțelor (literalmente) și proprietara de drept a Terrei, ca urmare a codului său genetic cu repetiție,  depistăm deci o latură budistă a filmului (termenul de budist venind desigur de la budele pe care Mila le freacă zilnic cu ușoară strângere de inimă și sfincter). Mai naivă din fire, Mila își ascultă pasivă rubedeniile dubioase de sorginte rusă și ajunge să-și vândă ovulele regale încât să strângă bani pentru un telescop destul de dotat și de scump. Filmul e cu happy end căci Mila primește cu vârf și îndesat eufemistul telescop, o mai veche pasiune a unui tată defunct înainte de vreme, semne că Mila (hai să folosesc totuși numele ascendentului său, Jupiter) își caută freudian tatăl în ciuda cosmosului nemărginit care îi distrage ușor...atenția. 

Recoltarea de ovule la nivel de microcosmos își găsește corespondent la nivelul macrocosmosului, acolo unde își duce nihilist veacul (pardon, mileniul) o familie intergalactică (Abrasax, Abrasucks or something) alcătuită din trei moștenitori (dintre care doi uber-efeminați și afectați) care râvnesc la recoltarea esenței umane de pe Terra. Expresia conform căreia esențele tari se țin în sticluțe mici își găsește și ea un corespondent cât se poate de (de) plastic în acest film. Antagonistul multiplu se luptă cu morile de vânt ale profitului într-un hău arid precum o hidră cu trei capete dintre care unu-i hâd, unu-i nebun și unu-i subdezvoltat sau rahitic. Da, profitul e miezul și matricea acestui film în dulcele stil Wachowski. Hâdul este un Eddie Redmayne profund afectat (adică tipul ce-l joacă pe Stephen Hawking în The theory of everything), jucând la fel de interesant ca o șosetă nespălată, Nebunul este junele Douglas Booth, mare amator de băi imponderabile și orgiastice cu zâne (folosesc frecvent cuvântul zână căci mi-e destul de greu să personalizez multele ființe urecheate și eminamente fashioniste care par fugite de pe platourile din Hunger Games, între două filmări). Mai rămâne moștenitoare no. 3, căpetenia rahitică și neinteresantă, o fătucă cu mii de ani de viață trăită în spate care perorează continuu că ce n-ar da ea să aibă mai mult timp, ca să faci ce? să freci menta universului și să faci băi în Parfum de Suskind (pardon, Mankind) ca să fii veșnic tânără și neprihănită. Aiurea. 

Între întâlnirile lui Jupiter cu membrii familiei chix, parcă desprinse din structura basmului clasic, don'șoara se amorezează de un hibrid-umanoid-canin-repudiat-de-haita-sa interpretat (chiar decent, aș putea spune) de către Channing Tatum (Caine, câine, gen), da, el. Câinele, cerberul universului se află într-un raport de love-hate/star-wars, cu Sean Bean, tot un fel de zână-polițai-intergalactic care și-a pierdut aripile și care-i surghiunit pe umila noastră planetuță, suprinzător, personajul lui Sean nu moare. Ar mai fi croconozaurii, oamenii de toate națiile care nu se știe cum de respiră în cele mai vitrege medii și condiții, nicio activitate nu pare să aibă vreo explicație rațională, în schimb aflăm că tot ce-i stricat pe Terra, în urma laserelor și a altor muniții, e refăcut rapid, omuleți hâzi lucrează la asta, iar memoria bieților pământeni e ștearsă, iar dacă mai scapă unu, doi, nu-i crede nici dracu. Ar mai fi un sistem birocratic orwellian-harry-potterian, ca un fel de glumiță anacronică, prin care mademoizella Jupiter își poate revendica drepturile și obligațiile de regină absolută pe care oricum le acceptă fără niciun fel de monosilabă de protest sau uimire. 3D-ul și luptele cu lasere nu-s chiar atât de vax, chix sau abrasax. A trecut ceva vreme de la Matrix încoace, publicul s-a mai schimbat, i-a mai încetinit mintea și parcă se apropie vertiginos de viteza gloanțelor agentului Smith. Frații Wachowski par totuși să își cunoască foarte bine publicul, unul cel mai probabil adolescentin. Dacă romantismul lui Jupiter nu vă convinge (căci până la urmă tot ce rămâne din film e praful de stele și romantismul înaripat) atunci vă recomand ceva mai teluric și cât de cât apropiat, ca titlu doar, Juniper Crescent. 

Tweet