joi, 25 septembrie 2014

Ce mai e nou în cinema-ul românesc: America, venim!, Planșa, Scurt/4: Istorii de inima neagra

America, venim! 

Un film românesc care nu se sfiește să fie comercial și bine face. Un grup de actori din Târgoviște pleacă la New York. Multe s-ar fi putut întâmpla acolo, însă narațiunea se rezumă la câteva situații care duc înspre sitcom (nu-i de mirare având în vedere faptul că regizorul filmului, Răzvan Săvescu, a făcut sitcom-ul La bloc). New York-ul putea fi surprins în multe moduri creative și pline, nu mă așteptam la vreo abordare în stilul lui Woody Allen, dar cred ar mai fi fost loc de ceva imaginație și culoare. Însă până la urmă a ieșit un film ușurel, văratic, simpatic, aproape umoristic. Coloana sonoră și montajul ajută filmul în multe dintre momentele sale și îl dinamizează. Gheorghe Ifrim, Mihai Călin și Adrian Văncică fac trei roluri chiar decente. Din aceeași categorie cu Despre oameni și melci, America, venim!, este o nouă încercare de bun simț de a intra pe sub pielea destul de groasă și nepermisivă a spectatorului român reticent la cinema-ul românesc, un cinema pe care îl percepe ca fiind plat, fad, dedicat epocii comuniste și ciorbei din farfurie. Slavă domnului că există speranța cinemaului românesc comercial care ne poate servi și felul doi, ba poate chiar și un desert.


Planșa 

O altă tânără speranță pare să fie filmul de debut al lui Gheorghe Andrei, Planșa. Rareori se întâmplă să vedem un film românesc despre îndrăgostire pur și simplu, lipsită de implicații tragice sau laconice. Planșa este un film simplu, plin de naturalețe care ne spune povestea deloc complicată a doi tineri care se îndrăgostesc. Contextul este și el unul interesant, rupt cumva din realitatea regizorului. Cei doi protagoniști practică scrima, ea vrea să se perfecționeze, iar el o antrenează. Ea are o relație fadă, el o problemă la picior și o barcă. Lucrurile decurg natural de aici, iar iubirea crește elegantă așa cum sunt și mișcările specifice scrimei. Multitudinea de cadre apropiate sporesc inimitatea dintre personaje și creează o atmosferă autentică. Acțiunea se petrece în Constanța, iar în multe dintre momentele filmului, cu ajutorul metodei time-lapse, este surprinsă liniștea orașului, calmul mării, lucruri ce contribuie la creionarea sentimentelor ce se nasc între cei doi protagoniști. Olimpia Melinte dă dovadă încă o dată de naturalețe și expresivitate. Ceilalți actori fac și ei o treabă bună. Deși există câteva hibe din punct de vedere tehnic, de altfel normale în cazul unei producții independente, filmul are o frumusețe aparte și de asemenea norocul de a o avea pe Olimpia Melinte în distribuție. Coloana sonoră este chiar foarte inspirată. Așa că vă recomand să faceți o călătorie lină în largul mării cu acești doi tineri îndrăgostiți. 


Scurt/4: Istorii de inima neagra

Unde se duc scurtmetrajele atunci când nu merg la festivaluri? Păi ar putea să se adune și să formeze o idee, un concept și în final un lungmetraj care să ruleze în cinematografe și în afara festivalurilor. Așa s-a întâmplat cu O lume nouă (regia Luiza Pârvu), Trece și prin perete (regia Radu Jude), Kowalski (regia Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (regia Iulia Rugină), patru scurtmetraje care și-au unit forțele și care și-au găsit un numitor comun: moartea. 

Scurtmetrajul O lume nouă este filmat într-un muzeu din SUA și prezintă povestea unor emigranţi români din Pennsylvania anului 1908. O idee ambițioasă și foarte bine pusă în practică. Olimpia Melinte este o tânără însărcinată care vine în America după soțul său în speranța unui viitor înfloritor, însă îl găsește aici doar pe vărul laconic al soțului. Vă imaginați continuarea. Costumele și scenografia sunt reușite, la fel și atmosfera filmului.


Kowalski e un scurtmetraj simpatic construit ca un soi de omagiu adus filmelor lui Tarantino. Avem de-a face cu un plan-secvență de 17 minute în care îi vedem în rol de gangsteri ușor penibili pe Andi Vasluianu, Șerban Pavlu și Dorian Boguță. Restul e...dialog.


Trece și prin perete e un scurtmetraj construit în stilul deja specific lui Radu Jude adică plin de umor, de satiră, de situații și personaje autentice. Nu de puține ori am auzit povești despre morți vii atunci când eram mai mici. Jude explorează copios superstițiile pe marginea acestui subiect și le pune pe seama unor personaje și mai simpatice. Mi-a plăcut modul în care este filmat, la nivelul fetiței care ascultă poveștile și care inevitabil se înspăimântă spre deliciul latent al bunicului și vecinilor care vin în vizită.


Iulia Rugină ne-a obișnuit deja cu un umor proaspăt și comestibil. Să mori de dragoste rănită se încadrează în aceeași notă umoristică și ne vorbește despre dragoste, sinucidere și muzică. Filmul are o imagine foarte bună, iar aspectul său telenovelistic-tembel pe alocuri m-a dus cu gândul la filmele lui Almodovar.


Puteți vedea omnibusul Scurt/4: Istorii de inima neagra în cinematografe din luna noiembrie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu