Kyra Kyralina - despre mediocritate și rahat turcesc

Buticul revine, sper să vă comunic ceva mai des decât am făcut-o până acum despre filmele pe care le văd. Am să încep cu mademoiselle Kyra Kyralina. Pe facebook găsiți filmul cu numele de Kira Kiralina, iar cartea lui Panait Istrati o veți găsi cu deloc modernul titlu, Chira Chiralina, grupul de sunete “chi” fiind un fel de fonetism defunct care nu prezintă coolness. Filmul lui Dan Pița se vrea a fi un film baroc, eye candy, dar nu reușește decât să ne livreze blide cu rahat turcesc, baclavale, muzici orientale, jocuri actoricești îndoielnice și amatoricești în mare parte, o scenografie forțată, poluată fonic de jocul cu mărgelele de sticlă ale unor candelabre ostentative și o poveste privată de ritmul firesc ce i se cuvine.

Poate că o să vă încânte un singur lucru la acest film, muzica. Însă e atât de mult pusă pe repeat încă până și compozitorul ei, Adrian Enescu, este profund dezamăgit de rezultat. 

Găsiți restul cronicii pe Revista 9 acolo unde veți mai putea citi din când în când articole scrise de Butic. 

Tweet