How I met a great director - a short story

Zilele trecute am făcut un soi de călătorie. Eram pe una dintre străzile Parisului, caldarâmul era un pic umed, plouase de curând, iar soarele acela chipeș și răbdător, care se ivește ca o veste bună după ploaie, mătura harnic trotuarele de la un capăt la altul. M-am oprit pentru un moment lângă o boulangerie, croissantele luceau în spatele geamurilor și păreau să rimeze cu soarele acela blând, mirosea a proaspăt și a ploaie. Vederea mi se îmbunătățise surprinzător de mult, mi-am scos ochelarii imaginându-mi hilar că aș fi un soi de eroină pe cale să-și descopere puterile, era neobișnuit, reușeam să văd totul cu o claritate uimitoare până în capătul străzii, puteam zări rând pe rând toate ghivecele de flori de la verande, puteam vedea și picăturile care se scurgeau de pe frunzele lor. Mergeam agale, știind că am timp berechet, ajunsesem devreme, iar cel ce urma să mă aștepte în cafeneaua din capătul străzii sosise deja, știam asta, îi place să ajungă tot timpul mai devreme. Făcuse o scenă acum câțiva ani în fața unui cinematograf pentru că ratase începutul unui film renumit, cu toate că îl mai văzuse de câteva ori înainte.  

Mă aflam cam la jumătatea străzii, un cuplu ieșea vesel din spatele unei uși vechi pe care vopseaua o părăsise cu mult timp în urmă, nu te-ai fi așteptat să iasă atâta veselie și culoare din spatele acelei uși. Ea purta o rochie roșie lungă, volatilă, pantofi aproape la fel de roșii, pășea zglobie și ușoară ca un fulg, partenerul ei îi zâmbea sincer, o ținea galeș de mână, dar părea să fie în permanență atent la fiecare mișcare a femeii, ca un dirijor. Vorbeau, evident despre soare și cumpărături. Un dangăt de clopot aflat la  câteva străzi distanță se împletea armonios cu muzica unui acordeon căruia nu reușeam să îi găsesc sursa. Cele două melodii se întâlneau deasupra acelei străzi și o decupau de tot ce o inconjura. Am ajuns într-un final la capătul străzii, în fața cafenelei. Cineva mă aștepta la o masă cu o cafea aburindă, citind cu mult interes un ziar. El își ridică ochii către mine, de parcă mi-ar fi simtit cumva prezența în fața cafenelei, îmi zâmbi și mă invită cu un gest aproape copilăresc înauntru, era un regizor extraordinar, încă mai este.

N-am fost de curând la Paris și nici nu am avut vreun vis idilic despre vreo întâlnire cu vreun regizor, însă am avut plăcerea să privesc câteva imagini impecabile, cinematografice prin prospețimea și calitatea lor, pline de atmosferă, cu o adâncime surprinzătoare în fața unui Samsung Curved Ultra HD TV. Ce ați citit mai sus reprezintă experiența vizuală transpunsă într-o poveste, într-o secvență cinematografică, într-o oarecare măsură personală și detaliată a ceea ce am văzut pe ecranul acestui TV Ultra HD. 

Da, este vorba despre acel televizor curbat. Ca să fiu și un picuț tehnică se pare că această curbură a televizorului mărește dimensiunile câmpului de vizionare printr-un efect de panoramare, iar distanța este egală de la oricare punct al acestuia către ochi, adică un fel de 4K la tine acasă. Iar adâncimea imaginii și culorile foarte clare dau un efect de profunzime. Dacă vreți să aflați mai multe despre celelalte atribute tehnice ale acestui Samsung puteti intra aici și tot acolo veți da peste un concurs  prin care participanții, în funcție de pasiunea pe care o au (filme, călătorii sau sport), își generează propriul trailer în care joacă rolul principal. Ei se pot înscrie într-un concurs prin tragere la sorți cu premiu în funcție de pasiunea selectată J

Apoi, mai am o întrebare pentru voi, despre ce regizor credeți că este vorba în povestioară? Am senzația că va fi ușor de ghicit, iar cel sau cea care lasă primul sau prima comentariu aici cu numele corect al regizorului va primi o invitație dublă la filmul La grande bellezza. Sunt curioasă cum arată așa un film pe un televizor curbat.

Tweet