Imaginarium-the story that holds the universe

Un film in fata caruia nu te poti decat inclina pana ce dai cu capul de podea unde poate vei gasi o crapatura prin care sa te strecori in imaginarium (un fel de wonderland-ul lui Alice sau...al lui Burton). O poveste faustiana care exploreaza cu legitimitate si multa creativitate felii ale constructului fiintei umane trecute prin sita megaimaginatiei lui Gilliam, rezultatul: o inlantuire de elemente baroce, dar nu haotice, draconice, dar nu haine. Parnassus e un fel de Robin Hood al imaginatiei, un Faust boem, mai egocentric ca Buddha, un apendice fantasmagoric al unei lumi supurande de materialism si rationalism sau irationalism searbad. Ca dupa fiecare film de-a lui Gilliam ramai cu acea senzatie de iluminare pentru ca stie cum sa se foloseaca de instrumentele semioticii pentru a ajunge la revelare. Multidimensional fara sa fie...3d :P

Tweet

Groh groh Dorian Gray

Pasind agale prin galeria de filme vazute in ultima vreme ma opresc o leaca sa admir potretul lui Dorian G( r) ay, ma opresc desigur la cel care ma enerveaza cel mai tare. Nu imi ia mult sa imi dau seama ca am de-a face cu o replica cam prea thrillerizata a unui roman superb (la vremea citirii). Viziunea mea asupra potretizarii cinematografice a metamorfozei lui Dorian nu este tocmai horror, inca mai sper la o transpunere impresionista. Nu stiu daca Ben Barnes e cel mai potrivit pentru tipul asta de rol, poate ca ar fi mers cineva cu o mai mai mare flexibilitatea a mimicii faciale ca de... in monsieur Gray isi dau intalnire ingerul si dandydemonul asa cum ii sta bine romantismului wildesc. In schimb aparitia lui Colin Firth, izvorul vorbelor de duh, aduce un plus de quelque chose, facand ca polul spiritual al povestii sa se incline adanc, firul narativ schiopatand, lansandu-l pe Dorian la mila unei palete regizorale cam palide, filmul purtandu-i totusi numele...Aparitia lui Sybil e mai mult decat sibilinica, iar cireasa...amara, potretul bineinteles, ajunge sa fie o reprezentare 3D jalnica si vomitiva, permanent grohaitoare, deranjant de stupida...bietul Wilde si-ar plange in pumni la auzul vocalizelor porcesti ale potretului hiperinsufletit...

Tweet

Avatar-Fairytale gone bad

12 ani a scormonit Cameron in al sau imaginarium dupa cateva idei cam...albastre. Explozia de culoare ii subliniaza cu brio latura feminina, dar masculinitatea nu se da batuta cazand lin pe patul confortabil al vesnicului mit initiatic. Povestea arhicunoscuta, insa avatata in format 3D il propulseaza pe Cameron in parinte al stilului, nemeritat omagiu, dar ce sa-i faci, lumea cinematografica e mai stabila cand o sustin atlasi cu ego herculean. E trist faptul ca ne pandeste un viitor in care cadrele sunt concepute in ideea de a-l incanta pe spectator mai ceva ca un spot publicitar si a-i gadila simturile hipersensibile la efectul tridimensional. Repertoriul replicilor cameroniene se imbogateste cu una noua (i see you) poate ceva cu mai putin lipici decat i'll be back-ul de odinioara, dar cu ceva mai mult sclipici (glam, pardon) si redundanta. Per ansamblu nu e deranjant, dar iti picteaza o panza trista a valului de filme ce va sa vina, facute cu un scop pur comercial, dar camuflat de "pelicula" efemerului 3D. Avatarul va avea propriul sau avatar, matriosca devenind evident trilogie, bonus Cameron va aborda si stilul...manga.

Tweet

Candy is dan(dy)gerous

La finele vizionarii acestei infuzii (Candy) de delir narcotico romantic m-am intrebat cu ce s-ar deosebi de filme geniale precum Recviem pentru un vis, Trainspotting sau The panic in Needle Park. Picatura diferentiaiva ar fi poate prezenta unui cuplu interesant (un aproape poet-Heath Ledger si o aproape pictorita-Abbie Cornish) imaturi, perfect dependenti de droguri care din dorinta de a se cameoloniza pe background-ul societal se transforma in aproape hot si aproape tarfa. Insa aceasta dorinta de schimbare si adaptare nu rezolva aura de iresponsabilitate ce ii insoteste la fiecare pas, iar momentul in care impulsul spre actiune se loveste de zidul mut al neputintei apar panica si greselile. Imaginea cuplului alaturi de copilul mort este de un dramatism aparte, aduce cumva cu reprezentarea triadica a familiei in viziunea lui Picasso. Filmul abunda in imagini de o frumusete aparte, nedispunand de suprarealismul din Trainspotting sau de amaraul palpabil din Recviem, dar fiind potentate de un joc actoricesc curat si de o coloana onora bine distribuita. Filmul reuseste sa sublinieze la modul dureros linia simpla a vietii si sa iti indrepte concentrarea spre sfera existentialista unde linia se intrerupe si unde umplerea vidului aferent devine usoara prin prezenta drogurilor. Inca un motiv sa-l regretam pe Heath.
Coming soon Avatar;)

Tweet

Topaiala si ciuruiala

Pierduta prin jungla sutimilor castigatoare ca un zoon politikon pe o scara evolutiv democratica m-am minunat aseara de reactia topaitoare a domnului Geoana la aflarea asa ziselor rezultate. Aproape ca imi da o lacrima basesciana cand ma gandesc la electroratul inteligent al domnului Geona care poate ca aseara a deprins ceva din reactia castigatorului in...sondaje si anume o dara de instabilitate lasata de personalitatea melciana si puerila a candidatului pesedist. Am pufnit in ras la auzirea multumirilor demne de covorul rosu...as fi inteles daca la mijloc ar fi fost vorba de o diferenta de 5 pana la 10 sutimi. Un viitor presedinte cu oarece mentiuni diplomatice in cv s-ar fi stapanit si ar adus vorba in discursul sau victorios si de o oarecare marja de eroare, de rabdare, de numararea efectiva si ar fi lasat topaielile pentru a doua zi cand balonul de sapun al exit-poll-ului s-a fi spart sau nu. Cand fragilul balon s-a spart la lumina bec-ului a aparut inevitabil cel numit frauda...luptati-va baieti cu morile de vant, ca vantu' ce v-a impins pana aici se pare nu si-a folosit toata "energia".

Tweet

Corny Twilight

Pentru ca ma intalnesc tot mai des cu oameni care imi apreciaza blogomunca, cea mai recenta dintre aprecieri apartinand unui fost coleg de liceu, actual coleg de facultate (merci Cezar;)), am decis ca ar trebui sa imi pun mai des tastele la...bataie. Si cum cel mai bine se scurge printre amintitele taste vascozitatea filmocriticii negative o sa incep prin a pune cateva funii de usturoi la streasina boxoffice-ului. Cum vampirita face ravagii mai ceva ca porcina era inevitabila iesirea fortata sub ciomagul pesuasiv al soramii intr-un Cinemapro ticsit de tineret flamand absorbit precum lipitorile in tapiteria scaunelor. Isteria nejustificabila narativ sau artistic, ci poate doar scuzabila...carismatic reuseste sa nauceasca pana si bagheta regizorala care se pare ca nu mai distinge povestea...povestii de statutul "starurilor" astfel ca Robert isi face aparitia in scena la modul cat se poate de penibil pentru un film, insa nu si pentru un...videoclip sa zicem, sau o aparitie pe covorul rosu. Stereotipurile curg in valuri, evident purpurii: paralela sforaitoare cu Romeo si Julieta (care am serioase dubii ca s-ar studia in anul terminal:P), esti ratiunea mea de-a fi dar cu toate astea te parasesc, aparitia trio-lui amoros din ratiuni pur estetice care se pretind catartice (altfel ne-am plictisi si zaharisi)...la care se adauga replici extrem de comice chiar si atunci cand nu e cazul, de fapt mai ales atunci, actori ce par a se afla sub influenta unor narcotice nu a indicatiilor scenice, un Michael Sheen reciclat din Underworld, Dakota Fanning e si ea pe acolo, n-am inteles de ce, o avea datorii la intretinere... neuniform, prost spre execrabil, dar copios, amuzant pana la lacrimi, un sequel care aduce bani, din pacate...Ma intreb ce ar fi fost Robert fara sansa acestui rol: un tanar talentat, dar obscur, din nou...pacat.

Tweet

Taxidermia

Prima oara cand am auzit de filmul asta era prin liceu (Alexicule, iti mai aduci aminte?:P) pe vremea cand aveam internet ocazional, deci posibilitati de vizionare zero...iata ca in sfarsit am avut ocazia sa ingurgitez o portie sanatoasa de psihedelism in stare pura. Nu se recomanda celor cu stomac sensibil. Pe scurt povestea urmareste 3 destine...masculine inrudite: un tanar slujnic care ar starni invidia pana si marelui masturbator al lui Dali (nu spun mai multe aflati si singuri :P), un campion al...mancatului care ajunge sa fie mancat de propriile pisici supradimensionate si ar mai fi un taxidermist care impaiaza fetusi, pe tac-su (moment ce imi aduce aminte de Tidelandu-ul lui Gilliam) si mai apoi pe...sine. Un film cum numai europenii pot indrazni sa faca, tulburator, original, greu de inghitit pentru esofagele cu prejudecati.

Tweet

2012-dummy day

Sambata seara, Cinemapro, coada pana in strada asa ca fugutza fugutza ne-am indreptat in numar de 5 spre Patria...aici sala full. Curioase sa aflam cum se sfarseste lumea am dat peste un film bascalios, penibil, teribil de previzibil, cu un scenariu scris pe genunchi pe principiul: avem cateva scene ticsite de efecte speciale waw cu ce sa mai umplem haul apocaliptic dintre ele, pai sa zicem cu cateva personaje de umplutura precum o pitipoanca siliconata nedespartita de patrupedul inzorzonat, un rus putred de bogat, un presedinte american, evident de culoare, care se sacrifica pentru natiune, cercetatori geniali de origine indiana lasati de izbeliste, un nebun cu mari abitilati clarvazatoare si lista poate continua.

De mult nu am vazut ceva atat de tras de par, personajul principal reusind sa scape din fiecare situatie intr-un mod ce te determina sa exclami "ba ma lasi"(vezi pilotarea avionului de un asa zis incepator sau cursa nebuna cu masina printre cladirile megalitice ce se prabusesc, printre mingii de foc sau scoarta intens crapatoare)...interesanta discrepanta dintre imaginile realmente escatologice si reactiile comico-schizoide ale personajelor aflate in fata dezastrului, la care se adauga suparatorul laitmotiv al...crapaturii ce marcheaza "metafore" evidente...Replici tampite...de umplutura...regizorul se descotoroseste la un moment dat de personajele aditionale, astfel incat cuplul adamic sa raman fericit forever and ever la umbra unui mar al carui fruct mi-a stat in gat. 2012 poate face o plecaciune adanca in fata seriozitatii zilei fatidice de poimaine, dar poate ca toata comicaria dezastrului are si ea un scop catartic sau cel putin unul de subliniere a inconstientei, inculturii, clumsiness-ului, vorbelor goale, aparentei tehologizari, pragmatismului egocentric in speta apartinand spiritului american.

Tweet

Lemming

De la Anticrist incoace (in ordinea vizionarii nu a realizarii) primul film seismic nu atat de cataclismic sau cataleptic, dar oricum cam din aceeasi sectie...maladiva: Lemming. Va intrebati poate ce-i ala un lemming: un soricel nevinovat specific zonei scandinave...in cazul de fata intepenit pe o teava...ce rol are el in poveste? Probabil acela de umbra platoniciana, oglindire personificata a vietii personajelor...Personajele, doua sharlote cum bine puncta Cristian Tudor Popescu (Charlotte Gainsbourg si "medusa" Charlotte Rampling). In viata unui tanar cuplu model si modern, pe langa lemmingul resuscitat captiv pe teava chiuvetei, apare Alice, un personaj hipnotic care nu se fereste sa spuna lucrurilor pe nume...cu caps lock mai precis, ca mai apoi sa-si dea delete in casa noilor "prieteni" mai tineri. Dupa moartea ei povestea o ia razna si elemente fara legatura incep sa curga, de la simbolul popperian al varfului de munte pierdut in nori, la camera web auto(aero)purtata, la crima pasionala nejustificabila, incomprehensibila. Rezultat: ceata...densa. In rest bun de vazut pentru starea de tensiune indusa doar de forta actorilor si a cadrelor semiobscure. Foarte intersant cum cele mai simple lucruri pot induce o astfel de stare.

Tweet

District 9 -Kafka si...kafteala

Cand amintesti in vreo discutie amicalo-cinefilica de actualitate, parabola sociala a fatidicului district 9 intreaga masa masculina (si nu numai) rasuna intr-un extaz admirativo-maladiv incununat de etichete adjectivale ce merg de la supermisto la varianta slum...belea, extaz sustinut bineinteles si de amprenta digitala (in dulcele stil my precious) a lui Peter Jackson.
Filmul decoleza bine, in stil dcumentarist si futurist, nici n-apucam sa ne asezam bine in scaune ca picam in oala bolborosinda cu actiune, ne tinem respiratia, ca mai apoi sa ne scufundam intr-un strat gros de gargara telenovelistica, mai mai ca ne da o lacrima...ciudat pentru un film SF. Un nene cu accent ciudatel ce ocupa o pozitie obtinuta pe... pile, face pe evacuatorul de extraterestri, gaseste o jucarioara, o deschide bineinteles conform principiului la ce e bun acest buton si metamorfoza kafkiana poate incepe...repudiat de societate devine parte integranta a lumii pe care o"teroriza", inevitabil isi face un prieten extraterestru cu care trece prin incercari harapiene din care ies inevitabil mai mult sau mai putin teferi, pentru ca la final sa avem parte de lacrimogena replica a eternei...reintoarcei aducatoare de va urma-uri si desigur...bani. In rest un film alert, bun de vazut, bine realizat, un film ce a indraznit sa fie mai mult, dar care a ramas cu un picior intepenit in vascozitatea genului.

Tweet

Francesca-The italian...job

Vremea urata se pare imi pune ceva piedici in avantul meu scriitoricesc, dar caderea cu nasul in movilita cu filme este inevitabila si ma trezesc ca imi irita fosele nazele o fatuca pe nume Francesca. Fatuca n-are nicio vina, insa aluatul debutant in care a fost "malaxorata" a reusit sa ma scoata din sarite. Scene lungi, enervant de lungi, planuri mult prea intregi (ce-i drept am o afinitate obsesiva pentru gros-planuri si plan detalii), personaje filmate aproape numai din profil, replici nenaturale, tampitele, de umplutura, actiune seaca, mesaj lipsa, sau poate prea..."masonic" ca sa il pot detecta. Daca din film ar fi lipsit camatarii autentici cu tupeu, care au dat un pic de culoare in obrajii Francescai si scena ingenuo- fabulist-incestuasa dintre fatuca si nashul ei atunci filmul n-ar fi fost mai mult decat o carpa uscata de sters praful. Daca dom' Bobby are suficienti gologani si dorinta de a-i investiti in cinema-ul romanesc pai sa-i lase domle pe oamenii care se pricep sa isi faca meseria sau macar sa ia ceva lectii.

Stop cadru-Moment Inglorios
Saptamana trecuta, la Studio am reusit sa vad in sfarsit cea mai recenta pata de sange de pe scaunul regizoral al lui Tarantino. Foarte reusit amestecul de utopie vindicativa, sarcasm bolnav, umor molipsitor(Brad Pitt facand pe "italianul" memorabil) rezultat: o poveste sangeros de bine spusa, jucata superb- poliglotul si talentatul Christoph Waltz (Landa) poate va avea increstat in frunte un oscar in loc de zvastica. Se simte pe undeva dedicatia filmului si parca iti vine sa zici la sfarsit, in ciuda cruzimii si a unui oarecare licar de compasiune, "ba, bine le-au facut". In vremuri mass-medizate revansa istorica a unor masacrari absurde se poate incarna iata in productii cinematografice. Bravo!

Tweet

Tovarasi, frumoasa e viata!

Dupa derularea trailerului epocii de aur mungiene, saptamana trecuta la Studio, o pustoaica din stanga mea exlama Mama ce ma enerveaza Mungiu asta, alte filme nu stie sa faca...comunism si iar comunism. Sper ca ea sa fi mers si saptamana asta la Studio sa-si infirme prejudecata pentru ca ceea ce a facut Mungiu de aceasta data nu este o drama despre cat de rau o duceau romanii in comunism ci o comedie spumoasa (am ras cu lacrimi) despre rezultatul comico-absurd al unor directive la fel de absurde. Filmul este alcatuit din 4 legende...adevarate care parca spun in felul lor o poveste despre un anumit tip de esec. Avem deci esecul unei inspectii... cu final "ametitor", esecul unei "photoshopuiri" ...bascalioase, esecul unui ignat ignifug si cel al alfabetizarii muntenesti. Impecabil, m-am amuzat copios, toata sala tremura de atata ras, sper ca situatia sa se repete si cu...dragostea in timpul liber.

Tweet