miercuri, 13 aprilie 2011

The Dark Side of the Heart

preludiu:

"I don't give a damn
if women's breasts are like magnolias
or like dried figs;
a complexion like a peach
or like sandpaper.
I give a importance equal to zero
to whether they awake with an aphrodisiac breath
or a breath like insecticide.
I am perfectly capable of bearing a nose
that would take first prize at a carrot show;
but one thing is for sure!
and in this I am intransigent.
Under no pretext whatsoever will I forgive them
for not knowing how to fly. " 
(în spaniolă sună înzecit mai mirific :D)
The dark side of the heart
      Záhrada
          The mirror

Lirismul filmului ăstuia se încolăcește ca styxu pe după gâtul erosului și mi-l sugrumă până ce-și dă duhu în brațele thanatosului. Entitățile astea două, Erosu 


și Thanatosu 


sunt la fel de consistent întrupate, personificate, persiflate, coborâte de pe tronu unei suzeranități exacerbat de ideologizată și reîncoronate cu încrengătura de spini a imediatului. Poetul e prins în menghina ăstor doi luciferi,


nu-l deranjează florile de mucigai adunate ciorchine la geamul odăii sărăcăcioase, n-are nicio problemă cu zvâcul creator, el e prolific, nativ, ocrotit demiurgic, nici angoasa sartriană nu-i e vecină de palier, ci el, poetul, ăsta e în asentimentul mundanului, soarbe din el nesățios și se lasă absorbit în mixul teluricului pântecos. Și bine face căci își țese în juru-i un cocon de umanitate fermecătoar haloidă ce-mi aduce aminte de pupa enciclopedică a lui Henry Miller. Conceptele-pilon ale lumii (iubirea, moartea, eul) sunt dezabiate cu lejeritate
și pricepere de amorez



într-un cadru aproape suprearealist, zic aproape deoarece la mijloc nu e vorba chiar de o transfigurare simbolică, de un joc secund, de o morganizare a sensului, ci mai degrabă de o augmentare și de o hiperbolizare a lui în mare parte sculpturală:

  

Interlocutorii nu sunt niciodată neutri în raport cu amoru și cu amoru artei, ei împart aceeași complicitate creatoare oarecum naivă,  iar dialogurile-strofă sunt dirijate de un picior metric dansant, rimat de un cod lingvistic cu aromă de cuminecătură sacră. Gâlceavă dulceag-zeflemitore cu lumea, joie de vivre de sorginte argentiniană, optimism bitter, ce să mai o fursecăreală ontologică întinsă cu deferențe glucoide de majordom pe tipsie argintată așa cum numa poezia în cârdășie cu cinamaul pot servi. 


                        Starry Night Over Rhone, Van Gogh

marți, 12 aprilie 2011

Sexoglosar

Domn Gaspar pun pariu că ai citit cartea asta:

în țara asta (Japonia) ți se oferă orice mijloc de a-ți satisface libidoul, mi-a zis Frank. Vreau neapărat să merg în Kabukicho. Până ai venit tu, m-am uitat pe o hartă și am văzut că nu e departe de aici. Uită-te aici, pe harta porno. Câte semne de sex-shopuri în Kabukicho! parcă ar fi galaxia Andromeda!
 (merge și în supă...maso :D)

Într-o Japonie bogată în turism sexual, un tînăr face pe ghidu și plimbă un american dubios, probabil vreun killer mitoman și psihopat (când aflu vă spun :P), prin localuri deocheate pline ochi de fetișuri, sodome și gomore care prin părțile alea nu-s decât fărâme de industrie, iar pentru a te descurca la ananghie trebuie să cunoști terminologia:
ps: cartea e savuros de comică și deocheată foc că mi-e și rușine s-o deschid în metrou :))


ana-gaură
ana de yaritai-vreau să ți-o trag
anaru sekkusu-sex anal
asoko-păsărică
aijin-amant
dendokokeshi-vibrator
dokodemo dotei dakara deso desu-imi dau drumul pentru că sunt virgin peste tot  :))
shigoku-a freca
sukebe-pervers
sukebejijii suki desu ka -îți plac moșii perverși?

nota de subsol, pentru romantici  :P
ai shiteru-te iubesc

luni, 11 aprilie 2011

Morgen

 dialog aproximativ, obsesiv, repetitiv:

-@#%!@*Alemania
-Morgen
-@#%!@*Alemania@#%!@*
-Morgen, omule, morgen!!!

 În cadrul NexT-ului, pe lângă scurtmetraje se mai difuzară și câteva lungmetraje ca de pildă Morgen. No bine, mulțam fain pentru proiecție. Molcomismu ardelenesc (no offense :P) se regăsește întocmai în pleiada de scene căzute pe gânduri, moțăinde, amorțite, contorsionate de cârceii unui staticism bolnăvicios, nejustificate de prezența vreunei eventuale semnificații adânci. Un tractor vine sacadat pe o tarla, și vine și vine, până ce i se termină poteca-șenilă, un om merge printr-o băltoacă de simt că-mi îngheață picioarele așteptând să iasă la mal, o camionetă conduce lin în noapte, toate pendulate leneș până în tinda reveriei și dincolo de ea.
O tăietură pe ici pe colo, un montaj mai sprințar, mai puțin convalescent nu strică, mi s-a cam luat de sfântă scenă filmată din sezut, sub un salcâm protector, moromețian, o scenă lungă trebuie să aibă și ea un rost, să îți inducă tensiune, măcar dacă e acompaniată muzical trece mai repede. Bun, trecând peste prăpăstiozitatea ăstor scene filmul e atât de neaoș încât parcă ai senzația că decorul nu e nici măcar decor ci o decupătură din topos, conservată, neatinsă, bio. Pentru privitorul exogen probabil că localismul pare incredibil de pitoresc, de…macrameic și bucolic reconstruit, însă nu prea cred că s-au amenajat intentionat prea multe, avem deci de-a face cu o veritabilă piesă de muzeu în perfecta stare de conservare. Din nou o gestionare leneșă, folosită însă avantajos.
La fel mă întreb cum vede privitorul aromân relația de imediată înfrățire dintre cele două personaje, căci cu siguranță îi este străin acest tip de bonomie străbună, de altruism, de gratuitate neșlefuită, de comunicare nonverbală, de bun simț veritabil, dezobilicat de mâzga instituțiilor opace și de placenta rece a civilizației. Frumoasă demonstrațiune versetică, povața mantrică, iubește-ți aproapele, se întrupează euharistic în sânul poveștii ăsteia simple, atașamentul, în ciuda barierei lingvistice, survine firesc, fiecare reprezintă pentru celălalt factorul exogen, însă nu patogen, fiecare găsește în celălalt completarea axiomei existențiale seci, formând un corp comun congruent, palindromic. Legământul ăsta nu ține de melancolisme și consfătuiri verbalizate, nici n-ar avea cum, și nici măcar gestuale, ci el se leagă în jurul unui pahar de țuică, a unui codru de pâine și a unui pachet de cărți. Schematic, simplu, frumos, povățuitor, exemplar, didacticist, însă tot nu-i iert melciozitatea :D

Secretary

Nu știu de ce, dar am avut tot timpul senzația că filmu ăsta ar fi un remake, frumos așa ar fi fost, paralelă atavică fictivă generată probabil de remake-ul după I spit on your grave.
Primele scene imi dădură un șut în fundu conștiinței de unde țâșniră ligamentele bunului simț helixate frățește cu mușchiul feminist fix pe coasta adamică sau ca să mă situez în registrul masochist al filmului, scenele cu pricina îmi dădură câteva palmuțe la fundul gol.  




Jocul torționăresc dintre șef și secretară survine în urma unui acord tacit, ca un spasm al sindromului stockholmian, un sindrom periferic, suburban însă. Regulile jocului se dezvoltă cumva în răspărul lunilor de fiere bruckneriere pentru ca mai apoi să cadă într-un colaps glucoidal specific americănesc. Nu poți domne să umbli la mecanism cu mâini pantagruelice și să te aștepți ca el să funcționeze perpetuu. Nu poți să guști suprarealismul ca mai apoi să te întorci la perspectiva cuminte, renascentistă, ceva se rupe, ochiul și mintea intră într-un conflict dilematic, odată ce l-ai așezat frumos în anticamera sodomei, privitorul, voyeuristul se așteaptă constant și pavlovian la pălmuțe, la becuri roșii giratorii, dar tu îi oferi în schimb, la sfârșitul tratamentului, o subcutanată cu glocoză, not fair.



Mă calcă pe bătături obsesia restituirii ordinii morale în ceea ce-i privește pe americani și ale lor încercări de balansare a deontului, urmărite din umbră de unchi draconici, iar cu o poză de final săgetătoare, a la funny games nu se face primăvera:




Filmu recompune fișa de post a unei meserii ce poartă deja povara unei cruci magdalenice și își propune o distorsiune lingvistică a termenului haloizându-l, desenându-i o aureolă în degradé, degradantă, profund perversă, profanatoare.



Până acum maggie gyllenhaal mi se părea mai neutrala ca atomu cu număr egal de protoni și electroni, însă pe post de obrăznicătură maggie se electrizează, orbitalizează, sfidează formula chimică.









Cu toate astea parcă nu m-a convins reacția în lanț, trecerea de la o stare la alta, metamorfoza secvențială, rozul, trusa cu fetișuri, toate par ușor clișeice compensate însă de seisme-secvență.  





Dialogurile sunt bune, tăioase, scrutătoare, în tandem cu relația năbădăioasă dintre ăștia doi. 

Peter: Are you doing something sexual? 
Lee: Does this look sexual to you?



duminică, 10 aprilie 2011

Ink

Ink dă din coate și se încadrează taman bine în categoria de filme cvasi-anonime, coafate fistichiu pe bani puțini cu fixative, geluri, maclavaisuiri care-ți atacă rădăcina și ți se strecoară sub scalp acolo unde începe adevărata spălătură. Până la coșmarul lui Nolan a existat un lung șir de vise care și-au respectat sorgintea maternă: subconștientul, ăsta e unul dintre ele. 
Nu e tocmai un vis bulbucat și bucălat cu norișori, vată pe băț roz și unicorni ci e unul încorsetat între două lumi, intruziunea dintre ele, adică între somnul-semnificație și mundanul-tern e una destul de firească, aproape mecanicistă. Mai precis, o pleiadă de omuleți, coborâtori dintr-un fel de limb-portalic
purtători de figuri cât se poate de umanoide veghează la bunul somn al omenirii, 
 numa că mai există și câte un factor perturbator șterpelitor de conștiințe, iar echilibrul trebuie restituit prin mijloace care nu au de-a face cu supranaturalul sau telepaticul, deși ar fi putut avea, ci totul se rezumă la full contact, te-am prins că vrei să intrii în visu omului, te-am caftit de nu te vezi. 
Filmul e burdușit cu astfel de cafteli, montate bine, surprinzător pentru un buget atât de mic. Personajele au așa o aura de ciudățenie digerabilă, ușor simbolistă și într-o oarecare măsură dereglată ca un tv cu imagine puricoasă. 
 which reminds me of this dude:
elijah wood în Sin City
mai ales că afișul filmului arată deloc promițător:

Povestea e circulară, autofagocitară, prosternândă la altarul destinului, e acolo și-un efect de fluture frumos construit, 
 un villain urât foc :D cu coloană vertebrală sinuos-relativistă, 
o imagine experimentală saturat-opacă, enervantă pe alocuri, însă mai presus de toate plutește ectoplasma unui scop creștinesc care se prelinge șerpește prin lumea cunoscuta ca abisu lu cameron. 

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Alex Leo Șerban.

azi de dimineață eram la Cărturești, așteptând să înceapă un seminar dedicat criticii june de film, seminar susținut de gorzo și alți câțiva criticomani cu ștaif de prin străinătățuri cand fuserăm anunțați de moartea lui alex leo, am rămas trăsnită de-a dreptul, nu prea îmi vine să cred nici acum...mama ei de viață, mama ei de cutie cu bomboane fetide și mucegăite...
retro.vizoare / by a.l.ș. via panta 

vineri, 8 aprilie 2011

A Woman, a Gun and a Noodle Shop

Ca de obicei chinezii fac origami din palimsestu original. Povestea ar fi preluată din manopera fraților Coen, Blood Simple. Aproape că nici nu mă interesează aspectul ăsta căci filtrul cultural, cromato-local, prevăzut la capăt cu o lupă panoramic înglobatoare, prin care a fost trecut sulu original a avut efect de shredder. Toată stima pentru simțu adaptării atât de bine dezvoltat la chinezi precum o anomalie benefică, plecăciune în fața osmozei culturale, însă povestea e atât de târșâită prin colbul istoriei amoroase că mă înec tușind: moșu, nevestuica tinerică, amantul și un bol cu noodles, hm poate dacă s-ar fi împrumutat un tacâm din cămara bucătarului șef Greenaway poate ar fi ieșit un meniu ceva mai variat. Cea mai înnebunitoare scenă din film:



În rest deluviu clătitor vizualicește și cam atât, dar măcar pentru baia asta iordanică tot merită văzut:
mă rog sunt și ceva prezențe tâmpe descendente din spițe de clovni vasali și homunculi vodevilieni: