Kanye West feat Gaspar Noe

Sâmbătă dimineața, momentul ăla al săptămânii în care deschid tvu, primu lucru ce mi-e dat să văd-ăst clip cvasipsihedelic:



care îmi aduce aminte de voidu lu Gaspar Noe:



bonus: Gaga-Madonna lui Jodorowsky clip aici

Tweet

Prostituată spiritual

Îmi pare rău pentru ai mei confrați niponi și pentru al lor nenoroc topografic, însă mă bucur compensatoriu când îmi dau întâlnire la foc valpurgic de veioză demodată cu a lor literatură șugubeață. Vorbe meșteșugite, culese din fabuloasa scriitură a domnului Haruki Murakami (Cronica Păsării-Arc):

Nu, nu înțelegeam.
-Normal, am avut relații sexuale și cu dumneavoastră, domnule Okada, dar au fost relații normale, corecte, cu un scop nobil. Nu mă consider deloc pângărită. 
M-am uitat la ea câteva secunde de parcă era un zid cu pete colorate.

-Ați avut relații sexuale cu mine?
-Da, spuse ea. Prima oară am făcut sex oral, dar a doua oară am avut și relații normale. În aceeași încăpere și prima, și a doua oară. Nu se poate să nu vă amintiți. Prima oară nu prea am avut timp la dispoziție, așa că a trebuit să ne grăbim. A doua oară nu ne-am mai grăbit.
Îmi era imposibil să-i adresez vreun cuvânt.
-A doua  oară am purtat rochia albastră a soției dumneavostră și brățările acestea. Vă amintiți, nu? A ridicat mâna să-i văd brățările mai bine. N-am fost capabil decât să dau din cap.
-Adevărul e că nu ne-am culcat în realitate, iar când ați ejaculat, nu ați făcut-o în mine, ci în conștiința dumneavoastră. Înțelegeți?  A fost o conștiință contrafăcută, dar cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că noi doi am făcut sex. 

-Nu văd de ce am făcut așa ceva.
-Pentru a ne cunoaște mai bine.
Am oftat adânc. Mi se părea nebunie curată, dar a descris scena din visul meu cu o acuratețe incredibilă. Am privit cele două brățări de la mâna stângă plimbându-mi degetele peste gură.
-Recunosc că nu sunt prea inteligent, am zis eu cu voce spartă, deci nu pot pretinde că am înțeles ce încercați să-mi explicați
-În cel de-al doilea vis al dumneavostră, chiar în toiul actului sexual, mi-a luat locul altă femeie. E adevărat? Habar n-am cine era, dar probabil că schimbul acela s-a petercut pentru a vă sugera ceva, domnule Okada. Asta aș vrea să înțelegeți.
Am tăcut.
-Nu trebuie să vă simțiți vinovat că ați făcut sex cu mine. Știți, domnule Okada, eu sunt prostituată. Mai întâi am fost prostituată fizic, acum sunt prostituată spiritual. Sunt tot timpul în tranzit.  

Tweet

Tron: Legacy

Lăsând la o parte redundanța replicilor pe care le rostești concomitent și dimpreună cu actorașii de s-ar împletici de ciudă până și picioru metric al tatălui nostru, făcând ghemotoc fâsurile paternalist-inițiatice:  pornesc în căutarea tatălui, dau peste valori, peste zidu moralei de care mă lovesc cu capu până mă face și pe mine tare ca piatra, până ce ajung în stadiu de temelie materializabilă a reveriei tătucului, făcând abstracțiune de setea sahelică a cadrului-poză de revistă filmul ăsta e cool, e entertaining, știe să te agațe cu pricepere unei cadâne cu priviri de neon. Și ca să rămân în același con de lumină, neoanele astea vestimentare nu-s deloc rele, da, inspiră ce-i drept o leacă de retroporn, dar te țin ancorat în mordorul ăla schemato-fazic. Filmul se vrea a fi un remake, probabil e mai mult un refresh, uitați-vă numa ce măști proaspete etalează:

 

 

 

plus ceva împrospături:

Jeff wow, la doar 60 și ceva de ani :D 

 

Cillian-razantă apariție, dar mă mulțumesc și cu atât :D  

 

și un Michael Sheen travestit de mama focului

Muza principală, Seducția viasualis, are trusa completă la purtător, te leagă suav de pat, nu-ți spune dintru-nceput ce te așteaptă, îți dă câte o pălmuță atunci când trebe și mai presus de toate are și o amică complementară Seducția auris, mare amatoare de muzichie eletronică, nimic mai potrivit pentru backgroundu futuristo-psihedelic :D Spot sci fi de durata unei campanii,  videoclip cu pretenție și țăfnoșenie filmică, laborator experimental, fruct al pasiunii unei minți sedate la bobine, tranzistori și matrici, zbor de fluture turbat la lumină de neon, de oriunde ar veni fascicolul ăstui film el e suficient sieși, e aproape narcisist, se mișcă dandy fără a călca însă în străchini :D

Apropo de coloana sonoră parcă asta de mai jos aduce cu bit-ul ăla obsedant din Inception


Tron-Daft Punk-CLU 


Inception soundtrack

nota de subsol:
The king's speech :D

Tweet

Sita sings the blues

Rama's song 

Prin liceu, profa de română (mama unor gemene cântăcioase..trase la indigo șhhht) ne tot îndruma spre vedele indiene, spre mahabharata și ramayana, citiți copii și-o să vedeți voi ce-o să vă iluminați, fie că eram la eminescu, rebreanu sau preda, se ivea ca o bulină de dialog/monolog întrebarea: copii da' de vede v-am zis, de ramayana v-am zis?, pe atunci n-am prea dat ascultare, mă preocupau alte lecturi mai de deochi :D. Însă roata s-a întors, sub o formă atavică deformată ce-i drept: un desen, o schiță, o sudalmă rațională și obiectivă, răsfoind cu mișcări de muay thai pagini de sacralitate indiană, trecându-le nemilos prin proba de foc a logicii, purificându-le de paradoxuri, trăgându-le de moațe și coafându-le franjurile fabulatorii. 

Schița cu pricina nu este însă o analiză defăimătoare, ci  una de bun simț, care se joacă cuminte în căldarea misticului, având grijă să nu dea pe dinafară bulbucii purtători de zeități lotusiene ci să le așeze frumos, parabolic, pe etajeră, lângă pasta de dinți. Dacă e să te împiedici de cărămida coranului, o zgândări și din ea ies miasme misogine, însă odată ce înaintezi mai la est calci pe treapta hindusă, te odihnești într-un cot pe platforma tibetului de la înălțimea căruia miasma e eludată, e mireasmă, e îmbătatoare, are aromă de paciuli, iar misticu înfășoară cu corola sa pistilul subjugat.

Cvasitragedia Sitei e o deflorare hazoasă foc a unei povești care stă pe același piedestal cu biblia, cum ar fi dacă un desen animat ar indrăzni să pună în băț giulgiul christic sau să calce în picioare strugurii mumă vinului cinei tainice, hm cum ar fi, ar sări cohortele înarmate cu pistoale cu apă..sfințită, ptiu. Narativul se joacă pe mai multe paliere și despoaie misticul din mai multe unghiuri, unul e dialogic, obiectiv, amuzant, altul e pur narativ, schematic, dar pe cât de simplist pe atât de grăitor, altul e profund muzical, altul exogen-proiecție modernă a poveștii clasice. Trebuie să citesc Ramayana, da, doamnă profesoară am s-o citesc într-un obștesc sfârșit, vreau să pot trece și io la cald prin același filtru logic, obiectiv, dar îngăduitor, o așa scriitură pilduitoare cu pretenții veridice.

 

Tweet

Bună, ce faci?

În sfârșit, după o căruță de ani în care filmul românesc a fost așa o bulă, o idee, o problemă socială, o dezbatere, un tăiș, o tortură, iată că a venit timpul unei diastole, unei relaxări a mușchiului ocular, unei inhalări de aer proaspăt cu parfum de odorizant. Desigur am mai scos limba întru întâmpinarea unei brize gâdilătoare, au mai fost încercări de încapsulare filmică a umorului neaoș, dar acum rafala e direcționată așa cum trebuie, acolo unde trebuie. 

Mai precis filmul ăsta e o comedioară glucoidă cu ușoare influențe franțuzite care nu are decât unicul și altruistul scop de a binedispune, de a lua publicul supt o haripă, de a-l cocoloși cu poezioare vizuale, cu slow motion melodios, cu muzichie adevărată, pipăibilă, în tandem perfect cu vizaulul și cel mai important cu textul. M-am săturat domle de trufia mutismului, hai să nu punem muzichie că așa o să fim mai gravi și mai răscolitori, nu domle, muzica nu e un apendice, e a mai aortă a organismului cinamtografic, filmu ăsta e destupat la vena muzicală, deluvian aproape.   

Un cuplu ajuns la saturația relației se aruncă escapist în brațele internetului, fiecare din parteneri pe cont propriu și cont-uri de chat, pentru ca pân la urmă să ajungă tot unul în brațele celuilalt (aproape), un vodevil deci adus pe metereze moderne, cu umor, cu dihotomisme narativ-moralizatoare cam impinse la niște extreme forțat simetrice și complementare, cu ceva forțări dialogice venite din teatru, dar asta e domle, experiența mi-a demonstrat că nu există cale de mijloc, ori vorbim ca la prăvălie ori ca regele lear, ori coborâm în stradă, ori ne cățărăm în turnul de fildeș de unde vorba nu mai seamănă a vorbă ci a suflu pretențios, ondulat, brizbrizuit cu înflorituri baroce. Una peste alta filmul ăsta e un înger necesar în purgatoriul ăsta drăcesc colcăitor de guri hai să nu le zic rele, dar eminamente critice, ce nu se mai satură de hulpăvuit filme-bulă-socială, mai vrem și uzine de vise nu numai laboratoare experimentale :D

Într-adevăr e cât se poate de îmbucurător faptul că filmul românesc s-a remarcat în afară prin coconul social înlăuntru căruia gestează viermele colectiv pregătit a priori pentru eclozare prematură (sunt conștientă de paradoxu anatomic :D) și disecție seacă, însă paradigma asta ar cam trebui să stagneze odată ce și-a făcut un renume și să facă loc sau cel puțin să fie imparțială, să stea alături de filmul de gen, fără remușcări, fără ciondăneli și dat din coate, căci are alături un puiet ce n-o umbrește în niciun fel. 
Cică se vorbește de o continuare, de un bună, ce mai faci, până una alta prefer tarantina de mai jos :D

Tweet

Y tu mamá también :D

De 8 martie dăm din casă, ce filme vizionează dragele noastre mume, surori, prietene, vecine, tușici, bunici și alte fomei care ne trec pragul (de nervi :D). 19 bloggeri și bloggerițe se destănuie și ne spun la ce filme se uită cu jind și după care actori suspină fomeile din viața lor. La mulți ani femeiuștilor, damelor, mamelor și restu care vă simțiți femei :D Enjoy!

Adina aka io :P

Doamne cât trag de sormea până o conving să vadă un film bun, dar merită efortul, uite așa a ajuns ea obsedată de Jared Leto și de Recviem for a dream, am plânsără în hohote dimpreună la Hatchiko, îi mai plac dulcegărele precum Amelie și Everything is illuminated, deci în ceea ce o privește pe sormea n-am nimic de obiectat, dar dacă e să întorc pagina la propoziția mama are mere, căruțe cu mere repetitive, mă apucă damblaua, n-o înțeleg pe mama, cum să te uiți frate la The Long Kiss Goodnight de mai bine de 10 ori sau la The day after tomorrow, ah da, mama are un apetit pentru apocaliptic nesățios, s-ar uita la I am legend zi și noapte, ca să nu mai zic că a văzut toate filmele cu Mel Gibson și...Dolph Lundgren :D. În ceea ce le privește pe amicele mele practicăm ceea ce se cheamă filmu-fetiș, le sun: bă, uita-ți vă la Anticrist, după care ne întălnim la o cafea, ne uităm strabic una la alta și nu mai terminăm cu interjecțiile pe marginea ceștii :D.

Marian

Uite că veni 8 martie şi Adina mă rugă să vorbesc puţin despre oala cinefilă din care gustă femeile din viaţa mea. Încep şi eu cu prietena mea cu care impărtăşesc doar filme romantice sau comedii. Nu-i plac filmele politice, sf-urile sau cele de groază şi nici nu are timp şi răbdare să fac experimente cu filme obscure, aşă de multe ori ne uităm la filme diferite. Din ce am observat eu cu toţii avem un film sau două pe care le revedem cu plăcere ori de câte ori avem nevoie de un impuls, dar sincer nu înţeleg cum cineva are răbdare să vizioneze de mai multe ori la un film ca Persuation. Pentru mine e un film plictisitor, un film cu o poveste de dragoste desprinsă din cărţi şi dintr-o epocă trecută la care nu aş rezista să mă uit nici măcar 30 de minute. Pe lângă acest romantism de secol trecut am mai observat că  A walk to remember sau Love Actully sunt remedii bine venite.

Ajungând la partea maternă  vă spun că mama nu are un film preferat dar s-ar uita de 100 de ori la Pretty Woman. Cel mai adesea ea se multumeşte cu filmele difuzate de  Pro Tv la opt seara şi dacă le-a mai văzut preferă un serial ca Whitout a Trace de pe Pro cinema. Dacă e să-i propun ceva acceptă fără discuţii atata timp cât nu e un film de groază. De cealaltă parte, mama prietenei mele se uită la filme pe care le găseşti pe Diva Channel dar nu refuză niciodată un film cu Steven Segal care este preferatul ei. Norocul meu este că atunci când merg în vizită fiecare are televizorul lui.

Pe lângă aceste doamne distinse vă mai spun că am o colegă de muncă ce nu mă mai lasă să-i recomand filme pentru că ea consideră că orice film cu violenţă are impact asupra stări tale psihice şi fizice.

Indiferent de gusturi eu le urez tuturor femeilor La Mulţi ani de 8 Martie!

 Ștefan

“Asta este un film pentru mine!” …

In general, a auzi expresia asta ma face mai fericit decat insasi filmul in cauza, pentru ca reprezinta nimic altceva decat un preambul pentru doua ore linistite alaturi de femeia pe care o iubesc, departe de grijile jobului, de stresul provocat de facturi, drumuri distruse, politica si orice alta mizerie care da un iz amar vietii de zi cu zi …

 Genul filmului are mai putina importanta, pentru ca ea are incredere in alegerile mele, desi, uneori, ne trezim, dupa cateva minute, ca ne uitam unul la altul si realizam ca ne pierdem timpul degeaba, cum a fost in cazul “Death Proof”, un film nascocit de Tarantino, pe care pariez ca l-a uitat déjà …

Ii plac filmele desprinse din zona glamour a vietii, asa ca a devorat cele cateva episoade ale singurului sezon al “Cashmere Mafia”. I-au placut iconicul “Devil’s Wears Prada”,”Confessions of a Shopaholic” si “Bride Wars”, pentru care a stat treaza la o ora mult peste limita sa de rezistenta. Mai ales pentru ca urma propria noastra nunta …

A adoptat emotional, fara reserve, cateii din “Marley and Me” si “Hatchiko”, si a fost emotionata violent de “If Only”(care mie nu mi-a spus mare lucru), sau “The Boy in the Striped Pyjamas” ,“Changeling” si “The Curious Case of Benjamin Button”. Pentru ea, cel mai bun film al anului 2010 a fost, fara vreo sansa de a ii schimba vreodata parerea, “Shutter Island” …

In general, de multe ori, nici nu conteaza filmul. Conteaza doua ore, in care suntem impreuna, departe de lumea nu doar dezlantuita, ci iesita de-a dreptul de pe orbita …

Asa ca,daca 8 Martie poate insemna si un film bun vazut impreuna, pentru noi, mai mereu este 8 Martie …

Tloni

cand eram mic bunica-mea imi povestea foarte des Pe Aripile Vantului.

din pacate n-a avut niciodata sclavi, dar in timpul razboiului familia

ei a fost fugarita de rusi sau asa ceva, deci se regasea un pic in

filmu asta. cand m-am dus la scoala am aflat cu surprindere ca

sudistii, sclavagistii, curvele si KKK erau de fapt oameni rai.

Anca

 Despre mama am numai cuvinte de laudă, spre deosebire de alte mame nu mi-a îmbuibat capul cu filme proaste când eram mică (poate doar uneori mai căscam şi eu gura la Tânăr şi neliniştit de care s-a săturat şi ea după câţiva ani) deci nu am ce să-i reproşez. Avem şi un punct de intersecţie în ceea ce priveşte genul de filme preferate şi anume filmele după cazuri reale, cele istorice, etc., fapt care nu face decât să mă bucure că pot savura un film bun alături de ea (deşi asta se întâmplă foaaaaarte rar deoarece nu mai locuim de muuuult timp în aceeaşi casă). Deşi nu a făcut parte din elita societăţii s-a cultivat singură şi a ştiut să aleagă ce e mai frumos, mi-a insuflat pasiunea pentru lectură (de calitate) şi pentru filmele sănătoase. Că eu pe parcurs am "deraiat" şi am început să mă uit mai mult la drame şi la chestii  ciudate e partea a doua...

Pantacruel

 

 înainte de toate, aș spune că mă enervează teribil sesiunile astea blogo-cinefile pe teme date. să presupunem că am glumit. îmi place să le citesc la alții, nu să fiu eu, însă, cel care trebuie să se dea de-a berbelacu’ în ditamai spectacolu’. pe de altă parte, nici nu pot refuza o astfel de invitație.

tema din episodul de azi este despre femei si filme.

despre filmele/serialele tâmpite și enervante pe care le preferă blondele, brunetele, nevestele, mătușile, condeierele de la birou, bunicile, amantel și celelalte femei din viața noastră. și uite cum m-am lungit eu aiurea și deja i-am pierdut pe drum pe cei câțiva cititori/curioși binevoitori.

asa stând lucrurile,

mi-am adus aminte de faimosul și îndrăgitul colin firth. (vă spun imediat și f pe scurt de ce)

nu cu mulți ani în urmă,

eram aproape exasperat de pasiunea pe care nevastă-mea și mătușă-mea - fara sa se fi vorbit între ele inainte - o aveau pentru un anume colin firth. un actor “f drăguț și un barbat adevarat”, cică. ambele văzuseră și rererevazuseră serialul realizat de bbc, placut dar un pic cam tâmpițel după gusturile mele (na că am atins și tema propriu-zisă!)  – ‘pride and prejudice’.

de atunci,

cum îl vedeam pe firth, cum mă apuca febra/durerea de cap. iar televiziunile il programau pe domnul perfect gentleman (parca intentionat) weekend de weekend.

asa am ajuns sa urmaresc cu mare atentie prestatiile lui colin f si, culmea!, sa il indragesc! ba chiar mi se parea ca devine tot mai bun si mai puternic de la film la film. inebunisem eu de tot sau ce ma-sa era la mijloc?

pragul minim l-am atins anul trecut, cand, dupa un minunat si inubliabil ‘a single man’ m-am trezit că sufăr pentru colin firth care pierde oscarul în fața lui, măi să fie!, jeff bridges... anul ăsta, firește, îi țineam din nou pumnii englezului, după alt rol de 5 stele în ‘the king’s speech’. chiar dacă nu-i acordam șanse în fața rolului fără cusur reușit de bardem.

și cred că ar mai fi multe de spus despre talentatul domn, însă nu acum și nu aici.

Tomata

Nu prea mă mai uit la filme cu altcineva în afară de prietenul meu, dar asta nu înseamnă ca nu vorbesc cu fetele  despre ele. De exemplu, cea mai bună prietenă a mea, cu care de obicei merg la cinema la filmele cu Johnny Depp, cred că se uită la unele filme numai pentru bărbaţii care joacă. De când s-a îndrăgostit de fermitatea lui Christian Bale în Equilibrium, a reuşit să mă molipsească şi pe mine şi savurez orice film cu el. Avem gusturi asemănătoare când vine vorba de bărbaţi, aşa că de cele mai multe ori mergem împreună la filme când ne interesează vreun actor. Apoi, am altă prietenă care s-ar uita numai la filme de dragoste şi comedii romantice. Când simte nevoia să plângă, pac, îşi pune The Notebook şi lacrimile încep să curgă. Iar mama mea... ca orice femeie trecută de a doua tinereţe, savura filmele cu Steven Seagal. Acum nu prea se mai uită la filme.

Anda

Asa cum unii copii americani stiu sa-ti enumere numele tuturor presedintilor Statelor Unite, sora-mea stie pe dinafara actorii care l-au jucat pe Dr. Who din ’63 pana in prezent (sunt zece so far) si prezentatorii de la Nevermind the Buzzcocks. E dependenta de show-urile si serialele BBC. The more sci-fi, the better - Life on Mars, Torchwood, BBC’s Sherlock and so on. The coolest of the cool sunt, dupa parerea mea, sketchurileFry&Laurie, la care m-a convertit si pe mine. 

Irina

In primul rand, e mama. Care se uita cam la orice film cu Patrick Swayze si Richard Gere. N-am intelesc cum poate o femeie sa suspine la aceleasi mutre de 25 de ani, de cand o cunosc eu, cel putin. Dar daca ma uit ca-i tot cu taica-miu, inteleg. Deci, orice e cu astia doi, merge!

Bunica, are o competite secreta cu Tanar si Nelinistit. Anul asta face 88 de ani, nu mai stie cate episoade are, dar tine cu dintii de avansul pe care-l are in fata serialului. Ii mai placeau Fetele Gilmore, ceea ce mi se pare o chestie chiar avantgardista pentru ea, si o apreciez.

Prietena mea cea mai buna este indragostita de House. La modul aproape erotic vreau sa spun. Cred, dar nu sunt sigura, ca urmareste cat de cat si actiunea... dar nu bag mana in foc c-ar cunoaste alte personaje din film. Cel mult o stie pe Cuddy, si asta doar pentru ca-i este rivala. Pe langa asta, ea este obsedata de filmele de groaza. Nu conteaza daca sunt bune, proaste, daca le-a mai vazut sau sunt noi. In facultate si la master am "invatat" impreuna. Cand la mine efectul cofeinei se ducea iar la ea abia se instala, ii puneam un film- o imbrobodeam ca era sa fac pe mine cand l-am vazut prima data- ma intorceam cu spatele si ma culcam. Ea ma tot zgaltaia, sa ma uit la faze, iar eu ii ziceam sa stea linistita, ca eu aud, si imi imaginez ce se intampla.

Mona

Intorcandu-ma putin in timp imi aduc aminte acum ca primul film la care m-au dus ai mei la cinema a fost The silence of the lambs si imi amintesc perfect cateva screenshoturi din el din perspectiva ochilor mei de copil. Mai in gluma sau in serios mereu ii luam pe ai mei peste picior din cauza asta, si privind acum ca filmul este din '91 adica de pe vremea cand eu aveam fix 5 anisori, imi ridic o spranceana catre mama pe care cred ca n-o deranja deloc sa-mi arate the best psychological thriller of all in perioada ceea.

Maica-mea, caci de fapt de asta ne-am adunat aici, e ziua ei si trebuie s-o rasfat cumva vorbind-o pe la spate, avea o mega obsesie imprumutata de la tata cred, pentru Al Pacino. Adica unde era Al Pacino pe sticla, era si mama si de multe ori eram si eu. Si obisnuiau ai mei sa inchirieze casete video, probabil stiti toti despre ce vorbesc, dar multe dintre ele se repetau iar maica-mii i se bulbucau ochii cand dadea peste filmul asta al lui Al Pacino: Sea of Love, despre care n-o sa va vorbesc, in schimb o sa va las melodia care se tot repeta in film si pe care mi-o amintesc si azi, din cauza re-re-revizionarii lui.

Mama, la multi ani!

Diana

Pentru mine filmele sunt strans legate de sora mea, cred ca am petrecut sute de ore benoclandu-ne la tot felul de productii mai mult sau mai putin cunoscute. Pierdeam zile/nopti in sir cu maratoane de filme. De 8 martie nu pot sa scriu decat de bine despre ea :) Sormea e furnizoarea de filme, ea le alege, le culege, si mi-a inspirat pasiunea pentru cinema :d Plus ca suntem la unison cu orice parere aproape: Almodovar e tare, ne place Woody Allen,  Bunuel, Bergman, m-a pus sa ma uit (din fericire) la Fellini, la filme dubioase la care nu m-as fi uitat nici sa ma tai singura (ex: la niste filme de Lina Wertmüller). Rar se intampla sa avem pareri diferite, de obicei desfiintam sau adoram un film, asa ca cel putin pe tema asta nu ne certam.

Schizoid-A lost Hope

Dificil de gasit pe cineva care-mi imparta gusturile cinefile (noir, giallo, wushu), asa ca o sa ma axez pe ceea ce ma scoate din sarite la persoanele feminine din jurul meu: mizeriile gunoaiele peliculele siropoase, de la The Way We Were la How Do You Know cu pauza pentru The Notebook, Mr. Fix It si orice alta productie jenanta in care afisul e dominat de Jennifer Aniston, Kristen Bell, Rachel McAdams, Amanda Seyfried si Katherine Heigl din generatia noua, Meg Ryan si Sandra Bullock si toate celelalte pipite trecute de varsta mijlocie. Mi se intoarce stomacul pe dos ca nu suporta sa se uite cu mine la Animal Crackers, It Happened One Night, My Man Godfrey sau The Philadelphia Story, dar sar cu entuziasm cand aud de ceva situat intre Private School, Breakin' si An Education, Easy A. Lorelai, where art thou?

Veone

 Exista DVD-uri care ofera, ca special features, comentarii ale cineastilor, care explica anumite scene, personaje sau idei; rostul acestor adaosuri este o experienta cinematografica mai bogata. Desigur, aceste bonusuri nu pot fi mutate de pe un DVD pe altul, fiecare referindu-se la filmul sau. Eu am insa ceva mult mai pretios: un special feature valabil pentru orice film, aplicabil la orice DVD. Se cheama The Ideal Partner To Watch A Movie With si este, sunt convins ca v-ati prins deja, sotia mea. Exista companioni de film care vorbesc prea mult sau, dimpotriva, nu scot absolut niciun sunet, ca si cum n-ar fi acolo, in vreme ce altora li se pare interesant sa faca caterinca, ceea ce poate fi OK la un film prost, dar, la naiba, caterinca la Kurosawa?! Maria, in schimb, rade cand e de ras (si prietenii stiu cum rade Maria!), vorbeste cand e de vorbit, tace cand e de tacut, se baga in mine cand apare violatorul din Deliverance, ma tzastaie cand fac o gluma groasa si, cu mutritza ei de inger, in timp ce stam comod in pat si ne uitam la film, pravale cate o judecata sobra de genul: "Criticii or sa-l desfiinteze!" sau "Scenariul prezinta deficientze de neiertat!"

 In materie de gusturi nu pot sa spun ca ne suprapunem perfect, in schimb ne completam spectaculos: daca ea nu suporta Rescue Me ("Asta e un mos care se imbraca tinereste, dar pe mine nu ma duce de nas"), si eu am dormit copios la Last Station (Maria iubind literatura rusa) si mi-am indus coma artificiala la Julie & Julia (Mariei placandu-i Meryl Streep si retetele culinare surprinzatoare). In schimb, aria comuna este foarte mare, de la Breaking Bad si 24 la Michael Haneke si placerea vinovata Casino Royale, iar ca preferinte personale Maria poate bifa - si sa vedem daca va infirma sau completa - Eyes Wide Shut, Kill Bill, Inglourious Basterds, Black Swan, orice Chaplin. 

 Pe final, doua mentiuni: mama este si a fost intotdeauna fascinata de Pe aripile vantului si Dr. Jivago, pe care cred ca le-a vazut de mai multe ori decat am vazut Maria si cu mine la un loc episoade din Scrubs. Iar bunica mea, care are 94 de ani, tocmai imi spunea recent: "Ma uit acum la Rosalinda [de fapt Esmeralda, n.V.] si la Jug, dar dup-aia gata, cand s-or termina, nu ma mai intereseaza nimic". Bineinteles insa, stiu ca se alinta, pentru ca asa spune de 15 ani, de cand au aparut telenovelele!

Jovi

După ce m-am gândit la provocarea Adinei, mi-am dat seama dintr-o dată că, de fapt, eu nu sunt atent la ce văd femeile din viaţa mea, ci mai degrabă le fac recomandări despre filmele mele favorite, care sunt urmate (doar de unele dintre ele, normal!) cu mare atenţie. Aşa că m-am pus pe treabă, am făcut un mic sondaj printre cele mai bune prietene, făcând un pic abstracţie de familie, şi au reieşit următoarele rezultate:

A. Sunt femei serioase, care apreciază filmele la fel de serioase, cum ar fi: Il Postino, o recomandare pentru „cei dispusi sa accepte lectii- lectii de dragoste, de poezie, de prietenie... de viata...” sau Everybody"s Fine, “despre asteptarile unui tata de la copiii sai, despre copiii care nu vor sa dezamageasca si despre cum fiecare membru al familiei are lumea lui complicata”.

B. Sunt femei cărora le plac comediile de calitate, precum clasica The Party, pentru ca e mereu "proaspată" si râd de fiecare dată la fel de sănătos!

C. În fine, se pare că mi-am construit viaţa în jurul femeilor romantice, care plâng la scenele din filmele preferate, care se înduioşează la ele (filme care au acelaşi efect şi asupra mea). Pentru ele, cele mai bune filme sunt Sweet November (chiar de două ori!), Once, Atonement, Splendor in the Grass, Gone with the Wind.

Nu ştiu dacă e ceva ciudat în ce am spus mai sus, poate doar faptul că eu nu ştiu adevăratele pasiuni (cinematografice) ale femeilor din viaţa mea.

P.S. Soţia mea a spus: „îmi plac filmele ce le alegi tu pentru noi, mi-au plăcut mult Lost şi filmele biografice, gen Ray, Walk the Line sau La vie en rose”. Pe soacră-mea nu am întrebat-o (se uită la OTV), nici pe maică-mea (se uită la Antena 2) :D.

 Andres

Am o problema cu sora mea... Nu ar fi tocmai problema, insa faptul ca se uita la Poirot in nestire (a zis ca nu se uita in nestire, ya right!), ma dispera uneori. Si nu asta ar fi partea tragica, ci ca vine sa imi impartaseasca. Poirot in sus, Poirot in jos. De acord, e un film genial, bla bla, dar lasa-ma sa traiesc femeie!!! Apropos, cica ultimele serii sunt din ce in ce mai tari... nu ca m-ar interesa, dar poate sunt si fani in zona. Tot ea, draguta de soramea, ma tot prinde cu diverse seriale. Am vazut in urma stresului generat de nebunia ei cateva serii: Mad Men, Spartacus (seria 1 si prequel), Misfits... geniale de-a dreptul si cam neterminate. Dupa lungi incercari si tatonari ma uit la primul episod, imi spune sa mai vad unul. M-a prins filmul. Vreau mai mult. Vad tot. Si acest tot nu are final pentru ca, pam-pam!, nu s-au termiant filmarile, urmeaza si alte serii, episoade!

Cel cu care nu a reusit sa ma corupa, dar m-a stresat la culme este Glee. Am inteles, e tare, dar la fiecare faza tare, venea la mine "hai sa vezi ceva!" si doar ranjetul usor diabolic o trada. Am ajuns sa nu vreau sa vad acest film tocmai din cauza stresului generat... Pana voi vedea primul episod, ca dupa aia s-a terminat.

Si ca sa fie nebunia curata, sta alaturi de mine si revede acele filme. De ce? Nu pot sa inteleg. Cred ca e o mica maniaca! Dar fiind vorba de filme, o iertam.

Bine ca nu e luna barbatilor, ca l-as fi parat pe tata cu toate filmele lui antice "in batai": karate, kung-fu, Van Damme style, Rambo style, antichitate style, frantuzisme style. Filme vazute, revazute, fumate de mult!

Mihai 

Hmm, delicat subiect, sa vedem. Femei, 8 martie si filme. Filme, femei, si 8 martie. Incerc sa-mi dau seama care dintre formule ar fi cea potrivita (fara a obosi prin epuizarea tuturor permutarilor) si care este relatia dintre elemente. Prea complicat si probabil fara rost, unde sa mai pomenesti femei fara filme si cu atat mai mult femei de 8 martie fara filme, imagine la care adaugam o duzina de trandafiri si o cutie de bomboane, pentru a respecta canoanele occidentale, si c’est fini.

Revenind la cinemateca noastra, s-o luam asa. Maica-mea de exemplu, mi-e greu s-o incadrez int-o tipologie. Cand eram mic imi amintesc ca se uita la Dallas, apoi nu tin minte sa se fi uitat la vreo telenovela, iar in prezent se uita deopotriva la CSI New York, House, Grey’s Anatomy sau Dexter (dupa cum le nimereste, n-are obiceiul sa-si planifice vizionarea vreunui serial). Un all time favorite trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca nu cunosc. Nu-i plac comediile de tipul Seinfeld sau Friends care au acel ras de fundal la orice faza mai amuzanta, adica cele care au „hăhăit” (mie-mi plac). Prietena mea si la capitolul filme imi pare un paradox personificat – lucru pe care nu uit sa i-l reamintesc zilnic. Asadar este innebunita dupa filmele lui Bergman, dintre care favoritul, daca nu ma insel, este Wild Strawberries (asta ori Face to face sigur), pe acestea insa le contrabalanseaza cu filme gen Sex and the City (la care am fost aproape tarat la cinema) sau seriale de tipul Gossip Girl sau Gilmour Girls (pentru a evidentia extremele). Numitorul comun sa spunem ca sunt filmele cu Paul Newman din a sa tinerete, dar carei femei nu-i place de Paul Newman in tinerete, nu?

Ce sa mai, la multi ani de 8 martie, cadoul din partea mea fiind Dangerous Liaisons.

Cafeneaua Turistică

Poate sunt printre cei fericiti, asa ca mari altercatii cu prietena pe alegerea unui film nu am avut. Am inceput si eu sa dau mai multa atentie cinematografiei europene in general, celei spaniole in particular si chiar si celei romanesti (apropo, aici trebuie facut ceva, este omniprezenta atmosfera prafuita, care iti creaza aceeasi senzatie, indiferent de film si subiect).

Nu reusim sa ne reconciliem in ceea ce priveste trilogia Stapanul inelelor. Sunt unele dintre putinele filme pe care le-am vazut de cateva ori bune, iar pentru ea unele dintre putinele pe care nu reuseste sau nu vrea sa le vada. De unde aceasta dragoste pentru hobbiti, elfi, etc.? Poate de la literatura pe care o citeam in adolescenta, poate de la modul in care e facut filmul, de la efectele speciale care mi se par fara cusur si acum. Avem de-a face cu o succesiune de filme cu o continuitate a firului epic, fiecare parte te face sa o astepi cu nerabdare pe urmatoarea.  

Ilustrez, de sezon, cu Liv Tyler in rol de femeie elfa.

Bogdan-Sub soare

Imi plac comediile romantice cu conditia sa nu fie unul din cele 3-4 tipare retocite de mii si mii de ori, cu acelasi scenariu, acelasi dialog, aceeasi escalare a povestii. Deci daca nu este si prost jucata si previzibila ma pot uita cu placere.

Din pacate Irina (aka the girlfriend) la fiecare titlu de gen aparut spera ca va gasi sensibilitatea pierduta a Hollywood-ului. Asa ca m-a batut la cap sa ii aduc "When in Rome" sau "Letters to Juliet". Daca la "scrisori" nu am ajuns sa ma uit, a trebuit sa fiu martor cum Beth isi gaseste iubirea la Roma in timpul unei nunti, pleaca cu ea inapoi in America si de aici cursul firesc al asteptarilor. Nu zic ca e cel mai prost film...insa respecta atat de clar reteta incat plictiseste dupa 5 minute. Asta si replicile puerile ca de clasa 9-a. Am sperat ca Danny  Devito va salva providential acest filmusor...dar pace si liniste.

Khronos

Dintre toate prezențele feminine din proximitate cel mai ușor mi-e să analizez filmele jumătății mele mai bune. Topul ei începe cu povestea psihedelică a lui Aronofsky - The Fountain (urmărită şi de trei ori în aceeaşi zi), plasată undeva sus de tot ca mai apoi să coboare printre Han Solo, Grave of the Fireflies și seria The Girl with the Dragon Tattoo, The Girl Who Played with Fire & The Girl Who Kicked the Hornets' Nest alături de multe alte titluri. Un clasament mai mult decât decent la care se adaugă şi câteva serii pe măsură începând cu South Park şi terminând cu Boardwalk Empire, listă de preferinţe care se intersectează frecvent cu sistemul meu de valori aşa că aici nu am de adus obiecţii.

În ceea ce priveşte cosa nostra, dacă stau bine să cuget, nu găsesc nicio membră a familiei care să fi agreat produsele clişeistice obosite expulzate pentru gospodine de obicei în intervalul orar 14:00-20:00. În schimb pot cita o listă de filme româneşti cât de cât simpatice pe care o mare parte din generaţia X le-a tolerat, dacă nu chiar agreat într-o perioadă sau alta a maturizării cinefile. Titluri care mi-au fost recomandate de-a lungul anilor de aceste personaje feminine familiale. Filme simple precum Brigada Diverse, Nea Mărin Miliardar, Operaţiunea "Monstrul", sau chiar titluri superioare de import: Lawrence of Arabia, Spartacus şi On the Waterfront.

Tweet

Hereafter

Reacție la primele 10-15 minute: bă, serios, ăsta e film de Eastwood? Du-te bă d-aci, n-are cum, zici că-i 2012 da' mai cu ștaif și poezie :D

Reacție următoarele 20 minute: bă Matt Damoane multe fuseși la viața lu matale da' psychic vorbitor cu morții neah, gagicii ăleia Jennifer Love Hewittt i-ați cerut voie să-i luați cu împrumut un codru dă pâine?  oi vrea tu să faci pe mama omida legitimă, dar ești cam insipid și previzibil:

-Dă-mi palmele!

-OMG i'm so excited, acu e partea in care imi zici de tata și cum mi-a facut el rău și cum îi pare rău și ce bine e pă lumea ailaltă și să nu îmi fac griji și să am încredere în mine că viața merge înainte nu?

-Bitch shut the fuck up, încerc să mă concetrez acilea, îmi asudă palmili...Deci...un bărbat...brunet

-Da, da, da

-Îi pare rău...te-a rănit, îi pare rău

-Da, da (smiorc, smiorc)

-Dar zice că tre să mergi înainte și speră să-l ierți

-(hohote de plâns) mulțumesc, mulțumesc, acum viața mea va fi extraordinară

-Five bucks

-Ah, ok, sure, sure. Ah unde îmi pusei portofelu louis vuitton, drace!

-Lumea de dincolo are și ea fisurile ei :D

 Reacție la restul filmului:  bă povești disparate unite forțat la final mai văzurăm, puse babelește  una peste alta,  chiar ne cam săturarăm de ele, iar dacă le mai și pui pe fondu vieții de după mi se duce dracu castelu de cărți.  Post existența e tratată superficial, purgatoriu plin umbre panteiste cu limbariță puse pe redempțiune și moralicisme e deja un topos comun, e ca...parcarea din fața mall-ului. Interesant cum totuși un personaj ține la un moment dat un discurs pe fix tema asta a superficialității ideii de viață de dincolo ajungând cumva la o concluzie uroboroasă: bă dacă toți își imaginează că lumea de dincolo arată așa, atunci așa o fi, poate demersul nu merge de la cutume și matricea culturală spre individ ci invers.   

Absolut criminal de enervant sentimnetu că ceva nașpa se va întâmpla în secunda doi, pe fondul unei muzici morbid preludice, a unor lăbărțisme scenice frumos curgătoare.  A lăsa privitorului switchul la îndemână e o predare de arme cam neinpirată domn Eastwood. Parcă drama realistă e de domeniul lu matale, rămâi la treburile lumești și lasă-l pe...Shyamalan să se ocupe de exorcizări :D

Tweet

Ecce Homo

Mamă, nu demult mi-am dat seama prin ce se deosebește ființa umană de animale. Știu că omul vorbește o limbă, are cunoștințe, principii, rang social...Dar nu posedă și animalele aceleași însușiri? Bineînțeles cu deosebirile de rigoare. Poate că animalele au și credință. Omul se laudă că e stăpânul a tot ceea ce există, dar se pare că, în esență, nu se deosebește  cu nimic de animale. Însă, mamă, mă gândeam la ceva. Probabil n-ai să înțelegi. Numai omul este înzestrat cu darul de a avea secrete. Înțelegi ce vreau să spun?

Mama a roșit puțin și mi-a zâmbit fermecător.

Pasaj pescuit dintr-o carte aleasă la întâmplare Amurg- Osamu Dazai, subiectul ei cam tristo-intangibil aproape că a trecut pe lângă mine, decăderea unei familii aristocrate într-o japonie postbelică, însă ăst pasaj s-a precipitat în eprubeta memoriei și e numa bun de agitat la flăcăruia dezbaterilor pe tema: ce naiba este omu :D 

Tweet

Alice (1988)

Poate cea mai inovativă abordare de până acum a parcă mult prea uzatei povești carrolliene, uzată nu în sensul de cârpiță deșirată, terfelită perpetuu de la pagină la peliculă ci uzaju survine cumva pe cale simbolistă ca urmare a unei sforțarii a decodării,  ce vruse să spună autoru (ăla livresc): viața ca pat al lui Procust, veșnicul și nesfârșitul drum inițiatic, relativism și dihotomism menghinate, parabolă religioasă, socială, politică...fantezist-sexuală? basm mistic, psihanalitic, christic, masochist, narcotic, satiric, oricum s-a vrut a fi, abordarea de față s-a curățat de text, de verbal, s-a minimalizat ajungând până la forma sa incipientă, microcelulară, de euglenă –mantră al cărui poc submicroscopic îmi țiuie încă în urechi: said the mad hatter, said the mad hatter. 

Simplificarea s-a întins ca ciuma și pe palierul vizual unde de asemena s-a făcut conștiincios curățenie, bucolicul gratuit a fost aspirat dincolo de vizuina iepurelui, lundu-i locul un sketch, o adunătură de elemente conectate la o rețea capilară ceva mai pulsatorie, mai ațâțătoare în simboluri (mă repet :D). S-a făcut deci curățenie generală, vălătucul  semiotic rezultat nu rămâne însă suspendat în aer,  el se precipită peste mundanul sărăcăcios făcându-l strălucitor, compensându-i monotonia  printr-o transpunere într-un imaginar tangibil, în imediata apropiere a sensului. Probabil că simbolistica e și ea gradată, măsurabilă cu pasu peșterii platoniciene, aici sensu stă aproape de foc, își freacă palmele și nu-și părășeste amica-i realitate, stă cu ea la povești, o ia pe după umeri, îi îngână un cântec de leagăn și împart aceeași bezea pe băț. Spațiul e fascinant, câmpenesc pe alocuri, clasurofil în cele mai multe cazuri, Alice își face o lume pe măsura ei, o probează, o retușează, o umanizează, îi cântă din fluier, iar universul nou creat se înalță șerpește din canceul sec cel de toate zilele.

film powered by Thursday's child

Tweet

The Graduate

Rușine să-mi fie, pucioasă merit drept în gavane, cum putui io să nu văd până acuș astă mândrețe de film masochist-optimistic, pupa-l-ar mama...cred că emfaza bate mai mult din direcția afinității bolnăvicioase pentru Dustin Hoffman cel tânăr, but still, bă ăștia care faceți povestuci gâlgâinde de glucoză peste limita absolutului (A Walk to Remember, The Notebook, Dear John sau mai recentu' Love and other drugs) luați aminte aici, nu e suficient să arunci acolo doi iubăreți, să le forțezi chimia cu ceva agitatori și catalizatori, să pui în cârca unuia din ei o boală incurabilă, să-i bildunguișeti antitetic ca până la final îndrăgosteala să devină pleonasm.

Nu domne tre să mai bagi degețelu prin mundan, să-l treci doar o leacă prin borcanu’ cu miere după care să-ți atingi doar o lecuță buzele cu el nu să te duci ca apucatu la fagure și să nu mai ieși cu capu din el până ce nu-ți simți greutatea dublă. Despre tinerelul ăsta ce experimetează cu mama pentru ca mai apoi să rămână cu fiica Freud ar fi avut multe de zis, iar mie nu-mi rămâne să spun decât că filmul ăsta e un fursec bun de savurat la orice vârstă, e plin de bule dialogice atât de fresh chiar și după 40 de ani, bule pe care le-aș săpuni prin același cerc de plastic din care a ieșit The social network...ce-i drept împing cam departe balonașele asociative :D

Tweet

Dă-te mare că citești

Nu mă simt în stare să vortexez nici o peliculă (trezit dimineață, dormit 3 ore :D), deși aș avea ce, am fost azi la avanpremiera primei-comedii-romantice-românești-după-mult-timp-aparent-insipido-simetrico-bucolico-bubonică, dar cu accente glucoide french Buna! Ce faci? despre care am să scriu cât de curând :D duce-ți-vă fraților și vedeți ăst fursec de film, e ceea ce cam lipsea cinema-ului din ultimii ani, ceva pudră peste filmu-idee-de-granit. Nu sunt în stare, deci prefer să răspund unei lepșe venite din partea Ancăi :D

1. Ce cărţi ai citit anul trecut?

Pfoa, odată îmi țineam o agendă, nerdy but useful, acu m-ar fi ajutat. Dar să răsfoiesc o leacă memoria, m-am delectat cu două istorii secrete, am citit Murakami în draci, de care nu mă mai satur, l-am descoprit pe Lynch cel livresc, om spiritual nene, plutitor pe frunză de lotus, am luat două îmbucături în sânge de Vian: Voi scuipa pe mormintele voastre și Smulgătorul de inimi, literatură asiatică în general: Dai Sijie,  Akutagawa, Inoue și ceva obrăznicături ca Sânul lui Roth și fierea lui Bruckner.

2. Ce carte/cărţi citeşti în acest moment?

În sfârșit citesc epistolele lui Amoz Oz-Cutia neagră

3. Ce cărţi vei citi în acest an?

Îmi propun ca anu ăsta să dau iama în Hesse, să citesc tot de Murakami, parcă mi-e dor de Bulgakov și Saramago...și sper să descopăr și alți scriitori asiatici :P

4. Care este cartea ta preferată?

Hai să urc una pe podium, ba nu, două, hai trei: Toți oamenii sunt muritori-Simone de Beauvoir, Copii de la miezul nopții-salman Rushdie, Pendulul lui Foucault-Umberto Eco

5. Care este cartea care ţi s-a parut cel mai puţin interesantă?

cartea de...telefon :D sau doi-ul de treflă 

6. Care este melodia care îţi creează o atmosfera relaxantă atunci când citeşti?

Hm, pey în funcție de ghiveciu din căști: led zepellin, lissa gerard, regina spektor, suie, band-uri coreene :P deloc relaxant anyway, nu caut relaxare atunci când citesc

7. Eşti pasionată de jocurile pe calculator? Dacă da, care este jocul tău preferat?

În numele lui Baphomet nu, granița începe și se termină cu macao, mai mult nu pot, sunt a mai neinteresată de partitura asta. 

8. Care este filmul tău preferat?

Ha. Pas :D

9. Ai da bani pe o carte interesantă sau pe o trusă de farduri?

Tata are o vorbă bă dacă îi pui lu fie-mea un vraf de cărți în mijlocu șoselei stă acolo și le citește, tată tre să fiu mai întâi nevătămată, să am ochii la locul lor în orbite ca să pot ceti apăi dacă stau acolo îmi flutură paginile, mâinile și capul ca în bancurile cu alinuța, deci dă-le în mă-sa de farduri :D

Tweet

The Green Hornet

De ce în numele lui baphomet m-oi fi uitat la filmu ăsta?

Slăbiciuni de femeie:  auzisem că unul dintre personaje e un chinez simpatic, geniu al mecanicii, posesor de capacități fantasmagorice vecine cu tactica vizual-slow motională Action Men style via bășcălie Scott pilgrimică,

eh, bun motiv, nu? :P Jay Chou pe numele său

mai auzisem că joacă ză greatest villain alive Christoph Waltz însă aici nu e decât  un bastard penibilos, nu prea convingător, cu alură de pimp dance santa ia-mă nene, leagă-mi nicovala de-un picior și dă-mi drumu în fosa marianelor, dar pistoletu ăla al lui e de toată coma. În afar de bărbătușii ăștia de ce nu-mi spuseră-ți mă că joacă și domnu-fursec James Franco, apare și el acolo cât să-ți ajungă de-o îmbucătură, dar dă aromă domne, mă scuzați, dar altă calitate și lungime n-am găsit :P:

M-am săturat de eroul născut din uteru trezoreriei, măcar Batman e porn-latex-addict :P, ăsta nici outfit mai acătării n-are, unde e eroismu pur, fără de criptonită, mantii, chiloți, ștrampi, embleme, măști, unde e pornirea deontică, noroc că există Kick Ass :P așa mai avem o șansă și-o speranță. Eroul ăsta, viespea verde (uat? :)), bine că nu e cărăbușu de mai, rădașca descăpățânată sau helix pomatia) e mult prea pueril, mult prea tâmp, mult prea fustangiu, mult prea egocentric încât de eu-ul lui prostesc umflat cât un zeppelin nu mai apuc să văz gadgeturile și bășcăliuțele care nu-s așa rele și pe deasupra mai bea și cafea făcută professional.   

De hlizit te hlizești, n-ai cum, dar hlizeala o ia înspre grimasă ca mai apoi să înțepenească în rânjet de Joker. Replici tâmpite, Cameron Diaz în reluare (bleah, nu ți-a ajuns fătucă zi și noapte cu tom cruise :)), dihotomisme aruncate ca bumerangu de un copilandu șleampăt, sâc nu mă nimerești, mie imi place hibridu copchile :D.

Tweet