miercuri, 13 iunie 2012

Peep Show cu Ki-duk Kim

 Bad Guy (2001, regie Ki-duk Kim)

 3 Iron (2004, regie Ki-duk Kim)

Poongsan (2011, scenariul Ki-duk Kim)

Poongsan (2011) prezent anul acesta și la TIFF este un film coreean care deși îl are pe Ki-duk Kim doar în postura de scenarist arată fix ca un film în regia sa, ce-i drept unul adaptat urbanului, cam emfatic la nivel actoricesc și oleacă cosmetizat moralicește. Cam același transfer al notei de autor a avut loc și în cazul filmului Biutiful (2008) unde la fel, Kim semnează doar scenariul, însă spiritul ki-duk-ian respiră prin porii întregului film. Se poate vorbi deci de un frumos manierism. Muțenia paradoxal de imperceptibilă a personajelor masculine, ilogicul relațiilor zbuciumate dintre personaje, sacrificiul spontan freudian la fel de ilogic, dar seducător, sunt câteva dintre elementele ce alcătuiesc imaginarul ki-duk-ian. Kim acordă o atenție deosebită universului feminin pe care îl privează de morală, dar nu și de sacru, în The isle, Bad Guy sau Samaria femeia este o târfă sacră, iar Kim pare să o ocrotească uneori punându-i înainte o efemeră fâșie de geam sau poate pur și simplu avem de-a face nu cu o ocrotire ci cu o expozițiune, cu iluzia unei supraimpresiuni, cu un peep show ...sacru. 

6 comentarii:

  1. fereastra asta e prezenta si in Time :)
    nu e cumva Poongsan, ca la TIFF asa era trecut

    RăspundețiȘtergere
  2. ups
    am mancat o litera :D
    rectific, thanks
    daaa...tre sa fie si In time..dat fiind subiectul

    RăspundețiȘtergere
  3. în cele 5 anotimpuri este altfel, nu așa precum scrii: „Kim acordă o atenție deosebită universului feminin pe care îl privează de morală, dar nu și de sacru”
    ...hai că nu-i Alien :)

    RăspundețiȘtergere
  4. acolo femeia e magdalenica :D deci tot sacra dupa parerea mea

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. De fapt femeia este sacră oricum, eu bat câmpii, mă gândeam la femeia divină, la zeițe, dar am revenit cu picioarele pe pământ.

    RăspundețiȘtergere