The Raid este poate cel mai revigorant action flick din ultimii 10 ani (să zicem) datorită în principal performanței nu actoricești cât fizice a protagoniștilor, datorită preciziei montajului și a energiei molipsitoare emanată de fiece fight scene. Anonimatul actorilor are aceeași logică și însemnătate ca în cazul unor filme precum Banlieue 13 sau Ong-bak, omul cu skill-ul potrivit la locul potrivit fiind zicala sănătoasă ce dictează traiectoria filmului. Traiectorie e însă un cuvânt mult prea plin și complex pentru adevărata pondere narativă a filmului care podere ar fi putut lipsi desăvârșire. Putea fi la fel de bine un mediu metraj cvasi-mut. Însă ceea ce l-a adus la dimensiunile unui lung metraj sunt câteva scene-monolog cu tentativă de dialoguri emfatice (cam nereușite și evident inutile).
Filmul (coproducție americano-indonesiană) beneficiază și de un spațiu generos și neutru (un bloc cu aspect dubios de hală, buncăr, bunraku) în care se poate adăposti lejer orice socio-parazit fie că e drog dealer, dealer de orice altă natură inclusiv umană, underdog, rebut al societății etc. Așadar spațiul ofertant și ușor manevrabil lasă loc (spațiul lasă loc, iată măreția lui) unei neobosite desfășurări de forțe. Dihotomia personajelor este cât se poate de clară și de mitică, la fel și prezența unui personaj aproape infailibil de priceput la mânuirea oricărui tip de armă. Spațiul este în cazul de față o găselniță, omul și montajul sfințesc însă locul, mișcările actorilor sunt coregrafie pură, neverosimil de verosimilă, ele fiind secondate de mișcările montajului, un tandem reușit deci între cele două tipuri de mișcări fără stângăcii sau călcături pe bătături.
Dacă tot vorbim de coregrafie în termeni mai mult sau mai puțin proprii este imperios de amintit și jocul secund al soundtrack-ului care pe alocuri este cât se poate de...dusbtep. Date fiind aceste componente seductive, la care aș mai adăuga clarobscurul arty-saturat al luminii și realismul gamer-esc, The raid este un film ce poate fi ușor etichetat drept cool, suprinzător prin energie, îndrăzneț la nivelul efortului fizic (natural) depus de actori, ingenios, amuzant și pe alocuri sadic, inteligent montat, este un exemplu extraordinar de prelucrare a unui calup generos de acțiune brutal de brută.
Ca si coregrafie a scenelor action e destul de bun dar overall o mare pierdere de vreme. As prefera orice cu Jackie Chan sau filmele cu Tony Jaa (Ong Bak). Cateva artificii tehnice nu mi-l scapa de senzatia mindless - pointless - heartless. Brainwash de festival la sectiunea de night terror.
RăspundețiȘtergerenu e mey pierdere, e placere :))
RăspundețiȘtergeretu ai ceva cu cold-hearted-bitches-movies lately :))
@Richie: Ai dreptate la primele 2 fraze :)). Nu e atat de grozav, cum zici si tu daca il iei ca un tot nu e cine stie ce. Si da si eu prefer ceva cu Jackie Chan :)) un drunken master acolo
RăspundețiȘtergereeu l-as fi redus cum ziceam la niste dimensiuni rezonabile...40 de minute sa zicem :D si abia atunci ar fi intrat la sectiunea night terror :D
RăspundețiȘtergereIncearca sa vorbesti despre un film mai optimisit, nu de alta dar nu prea fermecator un astfel de film...
RăspundețiȘtergerewell, check my history :))
RăspundețiȘtergere