luni, 3 octombrie 2011

The Sleeping Beauty 2011

A regurgita basme cu spasme postmoderne poate părea un act redundant, o mișcare de noviciat, scrâșnirea optimistă a unei visări tâmpe, o încercare perspectivistă ivită pe fondul unei eventuale lipse de originalitate, un gimmick și un măr grimmic mâncat până la cotor. Regurgitarea meta-basmelor (adică acele basme etalon ce se bucură de o popularitate ce trece dincolo, meta de așteptările autorilor lor) e un trend care poate avea într-o oarecare măsură o latură educativă, ambiționându-se să sufle în gura lupului oleacă de aer puturos, 


să-l resusciteze ritualic pentru a îi bălăngăni stârvul în iarmaroace postmoderne (aka mall-uri), să insufle aer cald pe sub rochiile pantagruelice ale prințesăretului ca să se vadă câtuși de puțin secretele victoriei, victoria prințului etalon desigur. Readucerile la viață din ultimii ani ale acestor meta-basme s-au dovedit a fi niște abordări bizare, deși contextul cultural, tehnica vizuală, targetul permisiv, destupat hipotalamic le oferă un câmp deschis interpretării multiple, filmele din acestă categorie nu s-au abătut foarte tare de la poteca prestabilită și nu neapărat de dragul prezervării sensului inițial, ele au dat-o cotită intrând pragmatic prin crânguri înnodate baroc și mercantil, dar au avut grijă să-și creeze o pleură de pretențiozitate, de alternativ și mistic.  


The Brothers Grimm de Terry Gilliam e o astfel de bizarerie, Alice in wonderland a lui Tim Burton rămâne în aceeași gaură de iepure deși istoricul regizorului promitea o abordare complet detașată de original, mai recentul Red Riding Hood își face scufiță și pelerină din carnea supărândă a Twilight-ului, iar în viitorul apropiat Snow White va avea parte de aceeași descărnare semiotică. 

Însă The sleeping beauty s-ar putea să fie alternativa salvatoare. Tușa franțuzită se simte în umorul fin, zaharos, în simplitatea fantasticului, în tangibilitatea lui. 


Acolo unde pot foarte bine exista efecte vizuale costisitoare se află încadraturi minimaliste, handmade suprarealiste, având însă același efect asupra pupilei, o  pupilă polisemantică dacă vreți, cea din ochi și cea de pe scaunul din dreapta. 


Epicul filmului se adapă din povestea genuină numai atât cât îi trebuie pentru a-și justifica titlul, în rest el abordează aproape teatral toposul, locațiile sunt internalizate poveștii și nu invers, cotorul epic original pare să meargă înspre exterior, să se fructifice și să adapteze exteriorul la consistența sa, fiind astfel politically correct cu ambele surse. 


Somnul centenar al frumoasei adormite este umplut cu reverii comice, delicate în agală măsură, nu lipsesc nici ironiile aduse structurii, moralei basmului însuși, nici momentele de interogație existențialistă. 


O alchimie îndrăzneață, ușor exagerată cu propriile forțe de reprezentare, însă un experiment ce demonstrează că se poate aduce meta-basmul pe celuloid și altfel, fără a păstra patternul integru de teama chircirii frunții tradiției, lăsând prezentul să intre în poveste fără a-l redimensiona procustian, fără a-l pune să bea din licoare până ce dă cu capul de tavan sau până ce poate încăpea pe gaura cheii, povestea se mulează pe calapodul privitorului permisiv păstrându-și totuși doza fantasmagorică. 


-film powered by Marian
Din  acceași categorie Valerie and her week of wonders

2 comentarii:

  1. Eu l-am scos la iveala, dar nu l-am vazut inca. Daca il pui in aceeasi categorie cu minunanta si simbolica lume a lui Valerie, chiar trebuie vizionat!

    RăspundețiȘtergere
  2. eh, asta-i cu mult mai amuzant si mai putin mistic, dar ca variante alternative la basm sunt sonstruite cam pe aceleasi principii...

    RăspundețiȘtergere