duminică, 16 octombrie 2011

The Three Musketeers

N-am să încropesc un rotocol metaforic pentru mușchetari, n-am să le fiu axiomatic solidară, n-am să le întind o sabie punitivă, nici concentric frățească, n-aș avea de ce pentru că filmul e destinat eminamente unei filtrări vizuale și dermice. Mă așteptam să văd un fel de adaptare oarecum defăimătoare, bășcăloidă, însă reînvierea lui Dumas e de un New Age paradoxal-liniștit, narativul face pereche compatibilă cu tehnica combatului slo mo de la Snyder citire (300 eroii de la termopile, Sucker Punch, Watchmen). 


Văd tot mai des o alăturare comentaristică, cronicărească între mușchetari și Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides 3D, lucrul pe care îl au în comun este evidența continuării, în rest Pirații (mă refer exclusiv la cea de pe urmă parte) se dovedesc a fi insipizi atât la nivelul epicului, al jocului actoricesc cât și al elementelor de 3d, Mușchetarii uzitează însă onest 3d-ul, eu aș pune un semn de aproximație între Muschetari și Stardust sau Sherlock Holmes. Au cam același dozaj de seriozitate, același respect pentru sursa narativă și cam aceeași construcție suficient de solidă a personajelor. Rămânând la capitolul personaje, Mușchetarii au marele atu de a fi adus oleacă de sânge proaspăt în peisajul filmelor costisitoare, ferchezuite în simetrii și dimensiuni versailleze: Matthew Macfadyen (Athos), Luke Evans (Aramis), Ray Stevenson (Porthos), Logan Lerman (D'Artagnan)  


figura Millei Jovovich a fost și ea reîmprospătată (probabil că după franciza Resident Evil ea devine fetish pentru regizorul Paul W.S. Anderson ), iar personajele lui Orlando Bloom și Christoph Waltz sunt poate cele mai stereotipizate din întregul film asta poate și din cauza maliției și perfidiei lor. 




Filmul e construit bine, corect, iar montura vizuală e exacerbat de atentă la detaliile decorului, care de multe ori nici nu e decor ca atare ci locațiile împrumută filmului filigrane din lustruiala, din poleiala, din aura lor princiară, ba nu le împrumută, le dă din toată inima fără de gaj. Amuzant în anumite limite, filmul ar fi putut oricând să cadă în firida unei obscurități penibile, dar este salvat de fețele proaspete și improspătate, de culoare și baroc, de slo mo seducător, de fight-uri, skilluri, locomoții măsurate atent. 

bonus: sneak peak seducător


6 comentarii:

  1. Si eu l-am vazut aseara. Mi-o placut destul de mult. Revin cu o cronica probabil azi.

    Ps: Milla e sotia regizorului Paul W.S. Anderson... deci fetish legitim.

    RăspundețiȘtergere
  2. =))) băi, merci că-mi ziseși de fetiș că mă știi doar, nu mă prea bag în viețile dânșilor

    RăspundețiȘtergere
  3. Mie mi s-a parut mult mai prost... Nu-mi dau seama daca e pentru ca am adorat cartile cu muschetarii sau nu...

    Si tehnic la 3D in timpul unor lupte, de exemplu, mi se parea ca slow-motionul sublinia ca actorii nu prea se pricep la spada (la Macfayden am vazut asta, de exemplu). In schimb, scenografia a fost brilliant!

    RăspundețiȘtergere
  4. hm, da, am observat și eu efectul ăsta :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Tocmai m-am "certat" cu cineva care a aruncat filmul în noroi. I-am scris că nu e atât de rău precum zice el. Acum simt nevoia să susţin că nu e atât de bun cum zice domnia ta! :)))

    Cel puţin nu pentru gusturile mele. E faină nota comică, mergând uşor spre parodie. Mi-a plăcut scena primului contact dintre gascon şi Rochefort, în care tânărul îl provoacă la duel iar Rochefort îl împuşcă pe la spate, fără nici un fel de complexe cavalereşti. :))

    Pot să trec şi peste infuzia de Jules Verne peste Alexandre Dumas.

    Dar... ăla era regele? Ăla era cardinalul? Hai că regina mai merge dar... omg, Milady a vrut să joace în Matrix şi au refuzat-o? :D Prea mult au coborât ştacheta aici, prea s-au adresat unor copii. Altfel filmul e destul de savuros. Mila mi-a plăcut, e şi senzuală tipa. Şi da, sângele proaspăt de actori face bine nu numai vampirilor ci şi spectatorilor. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. bre, nu l-am luat din noroi ca sa-l asez in jilt :)) zisei doar ca amuzant în anumite limite, filmul ar fi putut oricând să cadă în firida unei obscurități penibile :D dar a ramas stabil pe un strat de...mâl convenabil...terapeutic :D

    RăspundețiȘtergere