O lună în Thailanda (2012) ...și-o noapte de angoasă

Debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, O lună în Thailanda, mi-a adus aminte de filme precum La vida de los peces, Marți, după Crăciun, Blue Valentine, Shame sau pe alocuri, în zonele mai flamboiant-stilistice, de Les Amoures Imaginaires. Dacă ați trecut prin aceste filme veți înțelege că O luna în Thailanda este o reprezentare acrișoară și tinerească a amorului cu ceva amprentă existențialistă. Mai exact personajul principal, Radu, este un bărbat care societal trăiește la limita confortului, iar moral la cea a nesimțirii. Dar dacă e să ne uităm obiectiv la îndoielile sale amoroase vom reuși să dăm compotamentului său valențe ceva mai însemnate și să îi punem semi-angoasele undeva sub cele ale lui Antoine Doinel, de exemplu, pesonajul laitmotiv al regizorului Francois Truffaut.

Radu nu se simte împlinit alături de actuala sa prietenă deși practic nu ar avea de ce, tânjește după fosta și se gândește că cel mai bine ar fi să își rezolve acest mic conflict lăuntric chiar de revelion. Radu este un bărbat imatur, dar care caută ca orice alt om fericirea, numai că mijloacele prin care plănuiește să o atingă sunt neclare, nefiltrate și cam egoiste. The pursuit of happiness of MR. Radu începe deci în noaptea de revelion și are o traiectorie interesantă, Radu pornește  în căutarea fostei, cutreieră cluburile și străzile unui București clarobscur, curat și  prietenos. Această cotitură în mentalul și probabil sufletul personajului poate reprezenta foarte bine un bun subiect de disecție psihanalitică, la fel ca și multe alte secvențe conotative ale filmului. 

O luna in Thailanda

Shame

Radu este un personaj amar și egocentric, visul său escapist de a merge în Thailanda se pare că rămâne intact indiferent de parteneră și chiar dacă reușește să ajungă la buza fericirii așa cum își propusese, ne dă totuși senzația că nu va fi niciodată un om sincer cu cea pe care o are lângă el. Filmul are o structură circulară, poate mult prea ermetică, dar este aerat de un dialog chiar bun, comic pe alocuri (și apropo de comic recomand scurt-metrajul Horizon, tot de Paul Negoescu) de interioare pașnice care beneficiază de un ritm aparte, un fel de slo mo sugerat doar (nu explicit ca la Xavier Dolan, spre exemplu). Intersantă alegerea coloanei sonore, a melodiilor pe care tinerii le ascultă de revelion, aceste sonorități nu ne dau parcă voie să plasăm temporal filmul și mizează pe o stagnare atmosferică poate mistica (poate exagerez) căci până la urmă este vorba de o noapte nu tocmai obișnuită. Ea reprezintă un moment de cumpănă astrologic vorbind lucru ce se reflectă și la nivel de microcosmos, în alegerile lui Radu. 

Modalitatea de filmare, încadraturile folosite sunt parcă mult prea cuminți și statice, dar ele au efect atunci când surprind zone ale Bucureștiului, în acele momente filmul se transformă într-un soi de Midnight in Bucharest. Filmul este deci liric atunci când se închină arhitecturii și atmosferii urbane și ușor absurd atunci când se axează pe elementul uman. Mi-am permis să fac unele referințe mai ales la cinematografia franceză actuală deoarece O lună în Thailanda tinde să fie un film cool și fresh, ușor diferit de peisajul românesc actual, dar care mai are însă de lucrat până la uniformizare. 

Tweet