500 days of summer îmi era până acum etalon în materie de comedie alternativă romanțată în sirop acrișor. Avem acolo un personaj feminin cu o viziune asupra dragostei ceva mai nonconformistă și cam pragmatică și un partener cu simțiri tradiționale și sincere. În Celeste and Jesse Forever (titlu cam nefericit asociat unui poster la fel de neinspirat) cele două personaje par să se încadreze într-un pattern oarecum similar. Se iubesc, se îndrăgesc, se iubesc prietenește, sunt împreună și separați în același timp, ei trăiesc într-un amalgam de antiteze pe care exteriorul nu le poate vedea decât ca fiind aberante, însă ei își văd relația contradictorie ca pe o normalitate.
Prietenia după dragoste este mai degrabă un concept occidental care nu cred să fie acceptat de prea multe paradigme culturale, societale etc. Povestea filmului este și mai confuzantă deoarece își are sursa inspirațională în pulpa realității. Ce-i drept nu prea pare a fi așa căci ne este prezentat un cadru cam idealist, Celeste are un job fistichiu acela de trend forecaster, face yoga, trăiește într-un univers cultural pretențios și bombastic, are un coleg gay, replicile ei sunt egocentrice, deștepte, pragmatice și alerte, dar în spatele zidului acestuia se află o femeie care disecă dragostea până la măduvă, lucru ce știrbește sentimentul de aură și mister până într-acolo încât Celeste își reprimă neputința de a menține viu sentimentul iubirii transformându-l într-un ceva cu mult mai tangibil, mai ușor de întreținut (probabil) acela al prieteniei.
Privit mai atent filmul surprinde cu finețe câteva aspecte interindividuale destul de importante și vitale care pe alocuri pot deveni angoasante, însă reușește să introducă umorul acolo unde basmul-pe-dos devine prea real. Imaginea filmului este și ea destul de bună, avalanșa de close-up-uri ne transmite parcă intenția filmului de a intra cât mai în interiorul vieții celor doi, coloana sonoră este și ea foarte bună, iar gustul de pe urmă e unul ușor amărui, tomnatic, autumnal (dacă e să mă raportez la 500 days of summer) și destul de realist.
Prietenia după dragoste este mai degrabă un concept occidental care nu cred să fie acceptat de prea multe paradigme culturale, societale etc. Povestea filmului este și mai confuzantă deoarece își are sursa inspirațională în pulpa realității. Ce-i drept nu prea pare a fi așa căci ne este prezentat un cadru cam idealist, Celeste are un job fistichiu acela de trend forecaster, face yoga, trăiește într-un univers cultural pretențios și bombastic, are un coleg gay, replicile ei sunt egocentrice, deștepte, pragmatice și alerte, dar în spatele zidului acestuia se află o femeie care disecă dragostea până la măduvă, lucru ce știrbește sentimentul de aură și mister până într-acolo încât Celeste își reprimă neputința de a menține viu sentimentul iubirii transformându-l într-un ceva cu mult mai tangibil, mai ușor de întreținut (probabil) acela al prieteniei.
Privit mai atent filmul surprinde cu finețe câteva aspecte interindividuale destul de importante și vitale care pe alocuri pot deveni angoasante, însă reușește să introducă umorul acolo unde basmul-pe-dos devine prea real. Imaginea filmului este și ea destul de bună, avalanșa de close-up-uri ne transmite parcă intenția filmului de a intra cât mai în interiorul vieții celor doi, coloana sonoră este și ea foarte bună, iar gustul de pe urmă e unul ușor amărui, tomnatic, autumnal (dacă e să mă raportez la 500 days of summer) și destul de realist.
trebuie sa-l vad. curand chiar :) am iubit 500 days of summer, asa ca ma convinge din start comparatia :) frumoasa prezentarea. intr-adevar, titlul este de-a dreptul neinspirat...
RăspundețiȘtergereMersi de recomandare, sigur e urmatorul film pe lista celor care urmeaza sa le vizionez.Si cum zicea si Angela mai sus , da , titlul e destul de ciudat...cred ca cineva a fost cam neinspirat cand l-a ales.
RăspundețiȘtergereinteresant
Ștergere