sâmbătă, 20 aprilie 2013

Blancanieves (2012)

Blancanieves e un film pe care îl așteptam din motive cvasi-snobești și anume pentru că face un lucru pe care The Artist l-a făcut ceva mai bine: recreează atmosfera filmelor mute. The Artist apelează la istorie, selectează câteva vârfuri și se înalță pe urmerii strămoșilor, Blancanieves apelează la historia fantastică si particularizează elementele basmului Alba ca zăpada la spațiul hispanic al anilor 20. În princpiu ideea e îndrăzneață și binevenită, dar poate cădea ușor în penibil, lucru ce pare să se întâmple undeva în ultima parte a filmului. 



Fiind alb-negru filmul îmbrățișează mai ușor dihotomia tranșantă bine-rău, o rochie devine neagră din albă, coroana unui copac pare un nor negru pe cerul albicios. Apoi filmul este plin de eufemisme, mama vitregă și haină este o dominatrix, vânătorul vede în expresia strangulată a Carmencitei (viitoare Blancanieves) mai degrabă o expresie a orgasmului, mărul otravit pare un fruct fetiș, sfârșitul mamei vitrege seamănă cu extazul sfintei Tereza, cei...cațiva pitici sunt niște circari toreadori, unul dintre ei inevitabil travestit, iar coma Carmencitei e folosita în scopuri cvasi-proxenete vecine cu necrofilia (sugerate, desigur). Toate aceste elemente nu ar fi atât de rele, la final avem de-a face cu un univers de tip Parnassus desfășurat în ritm de flamenco, însă jocul cu mărgelele de sticlă e destul de periculos si cu două tăișuri, iar filmul de față nu cred ca a urmat întocmai regulile jocului. 



Muzica filmului este extraordinar de frumoasă însă alaturată imaginilor devine redundantă și agresivă, mai bună de ascultat separat. Filmul are o distribuție foarte bună și abundă în priviri pătrunzătoare, zâmbete excesive și scrâșnete vindicative de dinți. M-am bucurat să o revăd pe Maribel Verdu și să o cunosc pe Macarena García. Avand in vedere că avem de-a face cu un film anacronic și mut, cred că simpaticul cocoș Pepe e un soi de gag cu privire la curcanul lui Chaplin din The gold rush, un alt element anacronic fiind montajul nebunesc al filmului pe alocuri.


2 comentarii:

  1. L-am cunoscut pe regizorul filmului in Spania. Radea amarnic pentru ca acest film era in productie cu mult inaintea filmului "The Artist". Dar pentru ca n-au avut bani de postproductie, filmul a iesit mult mai tarziu decat "The Artist"(dupa Oscar) si multa lume l-a considerat o copie dupa filmul francez.

    RăspundețiȘtergere