marți, 29 ianuarie 2013

Lincoln (2012)

Așa cum s-a întâmplat și în alte dăți, Oscarul găzduiește anul acesta în multe dintre categoriile sale, două filme cu subiecte similare și abordări cât se poate de diferite: Django Unchained și Lincoln. Cele două filme par să fie puse într-un raport simpatic de expectations versus reality. Django este sclavul liber care reușește să se răzbune hilar și draconic dând un exemplu, pe când Lincoln este puterea care a făcut posibilă eliberarea sclavilor, ce-i drept prin tertipuri tipic politice salvate însă de bune intenții. Aș începe prin a spune că Lincoln nu arată tocmai ca un film în regia lui Steven Spielberg. De ce? Pentru că dacă ar fi arătat așa atunci filmul ar fi beneficiat de mult CGI chiar și atunci când nu ar fi fost cazul, de multe filtre și prelucrări ale imaginii. Filmul este plin însă de interioare, neglijent luminate pe alocuri, poate pentru a se induce ideea cum că adevăratul război pentru libertate și eliberare se poartă între pereți oficioși și pagini de semnături reținute. 


Rare sunt momentele în care exteriorul și lumina solară își fac loc în acest labirint de interioare și atunci parcă ieșirea la aer are un iz de falsitate în redare (momente în care pot spune sus și tare: da! asta e un film de Spielberg). Dar să las deoparte interioarele la fel de sufocante ca rochiile lui Sally Field (care o interpretează pe Mary Todd Lincoln, o soție la fel de melodramatică și de sâcâitoare ca operetele pe care le savurează nesățios) pentru a-l aborda timid pe Daniel Day-Lewis. El joacă un rol ce îi va aduce Oscarul mai mult ca sigur, dar care pe mine nu m-a convins pe de-a-ntregul și asta nu din cauza prestației actoricești care evident e una foarte bună, ci din cauza replicilor seci abundente, discursurilor lăbărțate și anecdotice încât se întâmplă de câteva ori să fie întrerupt, la modul hilar, de câte un personaj din vorbăria sa neadecvată contextului.  Apoi pe alocuri Daniel are alura unui vampir clasic, singuratic, foarte înalt, un pic cocoșat, îmbrăcat în frac și cu o frizură ușor haotică (teribil de amuzante imaginile din punctul meu de vedere).


Daniel e deja un actor manierist, își joacă rolurile cu mult talent și cu o profunzime de care nici măcar scenaristul nu e conștient. Intr-unul dintre discursurile sale anecdotic-semi-docte Lincoln trage concluzia că este fit pentru vremurile sale așa cum și Daniel este un actor al naibii de fit for this movie. Însă din trio-ul de trinomuri: Daniel Day-Lewis, Tommy Lee Jones și Joseph Gordon-Levitt, personajul lui Tommy este cel mai fresh, cel mai suprinzător și beneficiază de un set de replici simpatice și inteligente. La nivel de structură filmul imi pare destul de neomogen și inegal, avem lungi discuții entre les murs ce presupun seriozitate politică, seriozitate discursivă, aglomerări nominale, multe referințe la personalitățile, locurile și sintaxa vremurilor respective, iar pe de altă parte observăm cum unele secvențe sunt croite fix după schema de entertaining a Hollywood-ului.


De-a lungul filmului vedem cum Lincoln umblă nestingherit și popular oriunde se duce, nu este insoțit de gărzi mătăhăloase, oricine poate da buzna în biroul său, este un om extraodinar de abordabil, iar odată ce oferă liberatatea multora se întâmplă să fie și asasinat. Moartea lui vine ca un anunț sec, la fel de sec ca și anecdotele sale. Spre final, într-o trăsură, Lincoln discută cu soția despre cum va rămâne fiecare dintre ei în mintea americanilor, acesta este un moment ce pare să iasă din scenariu și să semene mai mult cu notițele de pe marginea acestuia. Acesta este un semn evident al respectului pe care americanii îl au față de propria istorie, o atitudine demnă de urmat.

8 comentarii:

  1. Pentru a întregi dublajul, recomand
    „Kiling them softly”;
    http://www.imdb.com/title/tt1764234/
    astfel trilogia se-nchide în contemporanul nostru.
    Ultimele cinci minute din filmul menționat de mine, bat toate oscarurile propuse deja.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu mi-a placut killing them softly, sorry :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciodată n-am să pot avea unghiurile tale, ochelari mari de baga îmi îngustează privirea; Lincoln, un film pe care Sergiu Nicolaescu l-a făcut deja, numai că el l-a numit -cu ajutorul politicii din timpul lui; Mihai Viteazul.

      Cât adevăr este în filmul acela (care vrei tu să-l alegi -Lincoln, sau Mihai Viteazul) este și în celălalt (care vrei tu să-l alegi -Lincoln, sau Mihai Viteazul).

      Nu pot fi atât de naiv, când în același an alt film îmi ciripește că Jefferson, fondatorul libertății în America (SUA) avea o problemă...

      Pe care film să-l cred?
      „Lincoln” sau „Kiling them softly”?

      P.S.
      La „Mihai Viteazul” am avut unele rețineri, apropo de atentat, la fel ca și la „Lincoln” sau „Kiling them softly”.

      P.P.S. Tu n-ai văzut de fapt „Kiling them softly”!

      P.P.P.S. Mihai Viteazul a avut o problemă cu amendamentul ce-i lega pe iobagi de pământ, lucru bun privind teoria că mă duc acolo unde-i bine și s-ar putea să nu mă plătească.

      Ștergere
  3. Nu a avut garzi de corp pt ca nu prea existau in acele timpuri. Aveam 4 bodyguarzi, dar ei mai lipseau de la serviciu (asa a fost cazul cand a fost asasinat)...
    Serviciul Secret s-a infiintat vreo 50 de ani mai tarziu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. s-au infiintat probabil odata cu "prima asasinare", ma rog, ma uimeste faptul ca mergea atat de degajat (in film, probabil si in realitate), in fine, eu voiam sa subliniez altceva, e primul presedinte american asasinat, colac peste pupaza fix dupa amendamentul 13.. si oricat de popular a-i fi tot trebuie sa fii precaut. Oricum imi place cum s-a creionat degajarea asta in film.

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa il urmaresc, dupa care revin cu comentarii

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu ar strica o regie pentru un film despre conducatori romani, realizat profesionist, intr-o maniera americana. sau, dupa principii americane, un film pur romanesc. Putem sa luam exemplu, deci.

    RăspundețiȘtergere