Filmul putea la fel de bine să poarte numele unui alt film: Where the Wild things Are dacă e să mă raportez la stranietatea lucrurilor care se petrec în acest film și la importanța locului în care acestea se desfășoară, pe alocuri cele două filme chiar au ceva în comun: animale bizaroide supradimensionate și tranformările copilăriei. Beasts of the Southern Wild așa cum o indică și titlul este un film sălbatic mai ales din punct de vedere al structurii. El pare să nu dețină un fir narativ logic, cu atât mai puțin unul în răspăr. Toate momentele filmului sunt delimitate de lacune spațiale sau temporale care ne indică faptul că avem de-a face cu un altfel de film căruia trebuie să îi aplicăm diferit aparatul perceptiv. Nu îl pot încadra într-un gen anume așa cum abia de îi pot încadra întâmplările pe o axă cronologică sau într-o anumită arie geografică specifică.
Împrejurimile și împrejurările par post-apocaliptice, o mână de oameni încearcă să supraviețuiască pe o insulă inundabilă numită Bathtub și plină de rămășițe a ceea ce trebuiau să fie adăposturi. În egală măsură filmul poate reprezenta un fel de metaforă-protest la adresa unei civilizații îndepărtate și absurde, mâncătoare de...biscuiți cu gust de pui. Ultimul cadru al filmului pare a fi un marș de cucerire către această civilizație. Apoi filmul este și un cumul de experiențe ale unei fetițe de 6 ani, Hushpuppy pe numele ei. Poate haosul redării acestor experiențe și ușoara tentă freudistă a filmului se nasc pe fondul imaginarului, simțirii și percepției unei fetițe de numai 6 ani. Cât de clare pot fi lucrurile din jur la o așa vârstă, vocea sa din voice off emană însă o filosofie aparte, naturalistă și grăitoate, ea e de părere că viețuitoarele comunică prin bătăile propriilor inimi. Vocea ei din off este cea care pare să așeze lucurile, acele rămășițe despre care vorbește spre finalul filmului. Și tot spre final lucrurile par să sară din lac în puț, literalmente, Hushpuppy pare să facă o călătorie în trecutul presupus al mamei, cea care face focul să se aprindă și apa să fiarbă numai prin simpla ei prezență.
Agonia și moartea tatălui sunt cele care construiesc din Hushpuppy un caracter puternic, atipic vârstei sale. Trăsăturile personajului fetiței, toposul rece și trist, precum și aura intrigantă a tatălui m-au dus cu gandul la Winter's Bone, film nominalizat la Oscar în 2010 la categorii similare cu Beasts of the Southern Wild. Granițele neclare dintre moarte și viață, trecut apropiat și prezent, între aici și acolo, permanenta senzație de suspendare într-o atmosferă nesigură fără vreo speranță vizibilă, păzită de un rău invizibil care pare că se ascunde în ape tulburi, toate mi-au dat senzația că văd un film de Terrence Malick pe pluta lui Aguirre. Beasts of the Southern Wild e un film greu de îmblânzit, un film care mi-a ridicat o sprânceană și un semn de întrebare.
Împrejurimile și împrejurările par post-apocaliptice, o mână de oameni încearcă să supraviețuiască pe o insulă inundabilă numită Bathtub și plină de rămășițe a ceea ce trebuiau să fie adăposturi. În egală măsură filmul poate reprezenta un fel de metaforă-protest la adresa unei civilizații îndepărtate și absurde, mâncătoare de...biscuiți cu gust de pui. Ultimul cadru al filmului pare a fi un marș de cucerire către această civilizație. Apoi filmul este și un cumul de experiențe ale unei fetițe de 6 ani, Hushpuppy pe numele ei. Poate haosul redării acestor experiențe și ușoara tentă freudistă a filmului se nasc pe fondul imaginarului, simțirii și percepției unei fetițe de numai 6 ani. Cât de clare pot fi lucrurile din jur la o așa vârstă, vocea sa din voice off emană însă o filosofie aparte, naturalistă și grăitoate, ea e de părere că viețuitoarele comunică prin bătăile propriilor inimi. Vocea ei din off este cea care pare să așeze lucurile, acele rămășițe despre care vorbește spre finalul filmului. Și tot spre final lucrurile par să sară din lac în puț, literalmente, Hushpuppy pare să facă o călătorie în trecutul presupus al mamei, cea care face focul să se aprindă și apa să fiarbă numai prin simpla ei prezență.
Agonia și moartea tatălui sunt cele care construiesc din Hushpuppy un caracter puternic, atipic vârstei sale. Trăsăturile personajului fetiței, toposul rece și trist, precum și aura intrigantă a tatălui m-au dus cu gandul la Winter's Bone, film nominalizat la Oscar în 2010 la categorii similare cu Beasts of the Southern Wild. Granițele neclare dintre moarte și viață, trecut apropiat și prezent, între aici și acolo, permanenta senzație de suspendare într-o atmosferă nesigură fără vreo speranță vizibilă, păzită de un rău invizibil care pare că se ascunde în ape tulburi, toate mi-au dat senzația că văd un film de Terrence Malick pe pluta lui Aguirre. Beasts of the Southern Wild e un film greu de îmblânzit, un film care mi-a ridicat o sprânceană și un semn de întrebare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu