duminică, 29 iulie 2012

The Dark Knight Rises (2012)

Înglobând dihotomia bine-rău pe fondul anarhiei și având ca loc de desfășurare un oraș elitist și fetișist prezentat (Gotham city) The Dark Knight Rises poate foarte ușor trece drept alegorie politică. Atunci când de coada și trena lui mai atârnă și un nefericit eveniment terorist (cei 12 morți de la cinematograful din Denver)  filmul are neșansa de a purta în cârcă o serie de alte figuri de stil pe langă cea de alegorie politică, el devine (fără de voia sa) o metaforă, o hiperbolă și-un simbol pentru setul de ego-valori-americane. Din păcate Batman a avut neșansa să i se atribuie nefondate ponderi politice, din punctul meu de vedere. 


Ieșind din macro-planul socio-politic (de care eu una nu am nevoie pentru a analiza acest film) și focusându-mă strict pe structură, poveste, imagine, personaje, twisturi și spațiu pot spune că The dark knight rises este cel mai bine înglobat, mai serios și mai legat film din trilogia lui Nolan. Regizorul a reușit să ridice ștacheta termenului blockbuster, făcănd un film pentru public evident, dar menținând la cote ridicate respectul intrinsec al filmului, respectul de sine. Ca să dau un exemplu The avengers este tot un macro-film pentru public, dar este atât de vândut publicului încât nu se mai au în vedere elemente care să țină strict de organicul filmului, de relația lui cu sinele, cu structura sa. Desigur că personaje ca cel al lui Anne Hathaway (și nu mă refer neapărat la personaj cât la forma în care el este prezentat) reprezintă hrană pentru publicul vulturesc, personajul ei este unul coregrafic, erotizat, super-estetizat și alte exemple ar mai fi, însă ele au  avut parte de o dezvoltare de bun simț. 


Restul scenelor din categoria instrinsecă mai sus menționată ne arată cum Christopher Nolan a vrut și s-a străduit să ne ofere un final de trilogie profesionist realizat, maniacal la nivelul imaginii și derulat cât se poate de corect la nivel narativ. Deși are o lungime considerabilă (2h 40) secvențele sunt proporționale, discursul la fel de bine dozat, el ar fi putut cădea foarte ușor în prăpastia penibilului, dar a rămas pe o linie de plutire acceptabilă asta și datorită unei intrepretări foarte bune. Deși are un chip extrem de expresiv lui Tom Hardy nu reușim să îi vedem decât ochii și să îi auzim vocea căci restul feței îi este acoperit de o mască ce mă duce cu gândul la Hannibal, iar atitudinea sa la Bronson. Bane, personajul interpretat de Tom Hardy este realmente înspăimântător și rece, discursul lui denotă o perfidie veridică și patologică, ce-i drept moartea lui e cam bruscă, însă acest lucru se petrece rapid deoarece în scenă intră un twist poate chiar mai rece decât aura lui Bane. Anne este o reală surpriză, rolul din Batman i-a potențat considerabil talentul într-un mod surprinzător. Bale e destul de omogen cu prestațiile anterioare, personajul lui Michael Caine este ceva mai sensitiv, la fel ca și cel al lui Gary Oldman, iar Joseph Gordon Levitt interpretează un rol poate nu atât de ofertant, dar curat executat. 


Multe voci spun că spațiul de desfășurare al filmului ar fi cam circular și restrâns, dar dacă e să luăm în considerare interstițiile spectaculoase panoramice ale orașului aș zice că Nolan știe foarte bine ce are de făcut cu spațiul ce i-a fost dat și nu numai cu spațiul ci și cu figurația care e la rândul ei una numeroasă. De apreciat este și obsesia perpetuă a lui Nolan pentru handmade, tancurile, mașinăriile, gadgeturile toate sunt reale, CGI-ul acolo unde este folosit arată la fel de handmade și de realist, acest film este rezultatul unei munci considerabile până la urmă, Nolan este un regizor tradiționalist aș putea spune, pare să agreeze lucrurile făcute bine și într-un spațiu real. Battle-ul epic coboară în stradă, în plină lumină diurnă, Batman se confruntă corp la corp cu Bane, Batman este întâi de toate un om care a devenit supererou, ce-i drept a avut o putere la dispoziție: puterea financiară și tocmai de aceea este poate cel umanizat supererou din istoria comics-urilor. 

Finalul pare să sune la fel ca una dintre replicile filmului frica fără speranță nu își are rostul (redare aproximativă), astfel că finalul este ușor ambiguu și pare să coboare din coasta lui Inception. Nolan a reușit să găsească o metodă convenabilă și pașnică de a încheia trilogia, el știe să redea vizual efortul perfecționist al unei întregi echipe. Nolan seamănă un pic cu Batman, puterea financiară a filmului a reușit să creeze un erou credibil nu numai un succes de public. 


6 comentarii:

  1. good :) sa mai treci pe aici cu o parere :D

    RăspundețiȘtergere
  2. trec trec. bag ceva si pe blog. :) marfa articolul, btw!

    RăspundețiȘtergere
  3. vazut, foarte placut! app. felicitari pentru interviu, chiar mi-a placut!

    RăspundețiȘtergere