luni, 30 iulie 2012

Kar Wai Wong: dragoste, alchimie, sinestezie


Filmele regizorului Kar Wai Wong sunt un soi de tributuri aduse unui sentiment pe cale de dispariție: dragostea sinestezică. Cinematografia, excluzând-o pe cea independentă și îndrăzneață care adună premii pe la festivaluri precum Sundance, se încumetă să redea îndrăgostirea, post-îndrăgostirea și eventual happy-ever-after-ul printr-o  narațiune precisă și prin intermediul unor personaje-basorelief. De la Gone with the wind la Titanic dragostea suferă de această concretețe, de acest decupaj patologic. Kar Wai Wong reușește să iasă din această schemă, contextul geografic și cultural permițându-i probabil această detașare și  să decupeze nu numai povestea și personajele, dar și culoarea, căldura, muzicalitatea, toropeala, lentoarea ce caracterizează această dragoste sinestezică.


Tot acest conglomerat de elemente asociate până la urmă fiecărui simț în parte funcționează  deoarece ceea ce le leagă de fapt este timpul sau mai bine zis suspendarea lui. În In the mood for love cei doi protagoniști merg slo motion printr-o ploaie călduță, coboară câteva trepte parcă în lăuntrul organic al unui orășel alocal, nu timpul le guvernează mișcările lente și cuvintele abia rostite, ci altceva, sentimentele. Sentimentul pare a fi la Kar Wai Wong formula timpului relativizat. În cadrul filmului ușor futurist 2046 viitorul nu are de fapt timp, el este poate un nivel oniric al sentimentului, în Chungking Express și My blueberry nights dragostea e iarăși blajină, răsfirată, toropită, tulburată.  Osmoza  completă dintre personaje și toropeala atmosferiei înconjurătoare are loc chiar în primele sale filme ca Days of being Wild unde personajele transpiră veridic, unde un ceas pare să bată aceeași oră mistică, același timp al sentimentelor.


Nuanțele de roșu, de verde, de galben, toată cromatica este una de-a dreaptul organică, filmele lui sunt organisme, ființe vii cu voință proprie și mișcări ce sfidează productivitatea speciilor anterioare. Aceste mișcări sunt acompaniate de o muzicalitate cromatică la rândul ei, în In the mood for love spre exemplu o ceașcă de cafea de un verde pal este dusă duios către o pereche de buze roșii, iar pe fundal se aud versurile: Aquellos ojosverdes (acei ochi verzi).



Astfel că simțurile comunică între ele mediate de bagheta dirijorului Kar Wai Wong, privitorul aproape că nu trebuie să facă niciun efort, el nu trebuie să decripteze gesturi sau reacții, stimulii i se oferă nemijlociți, filmele lui se deschid ca niste orificii în care orice privitor sensibil, chiar și cel neavizat își poate rosti cele mai mai mari secrete, de altfel Kar Wai Wong  își invită în câteva rânduri atât personajele, cât și privitorii să sape o gaură undeva într-un loc ferit și să-și rostească secretele  în ea. Kar Wai Wong este unul dintre puținii regizori alchimici, filmele sale sunt rămășite, artefacte ale unei sinestezii ce depășește rațiunea (în sensul dat de Blaise Pascal). Dacă vreodată se va uita trairea sinestezică prin dragoste atunci relicvele lui Kar wai Wong vor reprezenta mine de aur și îndrumar ritualic pentru revitalizarea unui sentiment pierdut, primordial.

Un articol scris pentru SemneBune

6 comentarii:

  1. Genial articolul. Precum filmul In the mood for love care m-a răscolit la nesfârşire de fiecare dată când l-am revăzut şi revăzut. Ca un iubit pentru totdeauna.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    forever young, forever lover :D

    RăspundețiȘtergere
  3. "dragoste sinestezica" da, ce formulare fericita! Foarte bine observat, foarte bine exprimat in cuvinte... Un articol de nota 10!

    RăspundețiȘtergere
  4. interesanta formularea cu dragostea sinestezica. Dar in analiza ta pare cam mult pus accentul pe simturi, e adevarat iti slujea tie pt edificarea expresiei. Dar eu cred ca în „in the mood for love” toata acea atmosfera creata: apa care se scurge incet pe caldaramul intunecat, lumina reflectata in mii de irizari, muzica violoncelului cu un ritm ce le misca pe toate, de parca era mersul universului, al lucrurilor, încearcă să arate naşterea misterioasă a unei experienţe importante a omului, cum e cea a iubirii. O apariţie misterioasă a unei experienţe interioare care rămâne secretă, buzele care o şopteşte unei gropi neputând decât s-o redea necunoscutului din care a ieşit şi lucrurilor obişnuite printre care a apărut: un templu părăsit, picăturile de ploaie, întâlnirea întâmplătoare a doi oameni, o scară întunecoasă… e reuşita regizorului purtarea privitorului prin mijloace exterioare spre naşterea unei experienţe interioare, cea a iubirii, naştere care e neglijată de multe ori in filme(vezi concretetea de care vorbeai), să arate legătura experienţelor noastre cu lucrurile printre care trăim, să le învăluie cu o semnificaţie misterioasă care ne scapă aşa cum ne scapă şi apariţia, sensul, sfârşitul iubirii. Este parcă şi ceva oriental în această conexiune natură-lucruri-om-experienţele şi trăirile acestuia.

    RăspundețiȘtergere
  5. observatia da este foarte buna, aceea referitoare la geneza iubirii, frumos spus :)

    RăspundețiȘtergere