A happy event este probabil un truc, însă unul destul de reușit și bibilit de mânuțe tremurânde și priviri ce îmbucă firul vieții cu gămălia timpului. Ar cam fi cazul să ies din registrul stilistic sacadat al bătrânicii care își coase bonețica pe-o prispă impresionistă căci filmul de față emană un suflu tineresc molipsitor și înduioșător.
Este un film de personaj, un film matriarhat, el pare sa restituie, aparent sub forma unei povești ușurele cu miros de croissant et chocolat, statutul pierdut al maternului sau mai bine zis veridicul si spiritualitatea acestui statut. Il numeam truc la început deoarece structura sa are menirea evidentă de a cuceri, de a emoționa, este un film don juan-esc, modalitatea în care Nicolas o cucereste pe Barbara aparține registrului cinefil, între ei își face loc până și Kar Wai Wong cu al său In the mood for love, astfel spectatorul cât de cât cinefil cade în mrejele acestei structuri donjuanești. Mai apoi suntem îmborțoșați cu o idee, aceea a maternității mistice, a unei maternități totale și într-o oarecare masură epuizante. Ideologic filmul este mai degraba feminin decât feminist, garnisit cu gingășie tipic frațuzească, cu mici incursiuni ce vorbesc publicului cu candoare narativ-ludic-suprarealista.
Spațiul de desfasurare este unul restrâns, dar suficient, aproape uterin, pare ca suntem adăpostiți de această poveste placentară, hranitoare. Barbara nu este tocmai o femeie simplă ce descoperă farmecul maternitații și absurdul adiacent ci personajul său e unul complex, inteligent, poate de aceea avem parte de incursiuni si meta-reflecții consistente în jurul procreerii si al nașterii. Problematica maternitații se află în stransă legatură, ombilicală, cu o serie de domenii de la psihologic la patologic, filme precum Rosemary's baby, The banishment, We need to talk about Kevin, Tree of life s-au îndreptat spre mai multe aspecte unele mai tangibile, altele de sorginte metafizica, însă A happy event atinge coștient un punct sensibil, dureros și oarecum tabu: maternitatea ca ritual, maternitatea ca schismă, ca hop paradigmatic. Nu este un film simplist deși ne expune o poveste simplă, ci e un film tangibil al cărui derm ne îndeamnă la proximitate și totodată la stagnare si reflecție.
Filmul va rula de vineri, 20 iulie la Noul Cinematograf al Regizorului Român
inainte voiam sa-l vad, acum, dupa descrierea facuta de tine, vreau sa-l devorez:) nu stiu de ce mi-am pus atat de multe sperante in filmul asta, dar am incredere in el. o cronica frumoasa, felicitari! te invidiez ca l-ai vazut :p. imi plac si actorii foarte mult
RăspundețiȘtergereare pe aici cineva copii?
RăspundețiȘtergereyep :D
Ștergere@ angela da, sunt foarte simpatici actorii, sper sa iti placa la fel de mult ca asteptarea :P
RăspundețiȘtergere@ scorchfield u have a point there, dar un ..exercitiu de imaginatie nu strica, pana la urma asta isi propune si filmul :)
Și ca să nu las lucrurile neterminate, sora lui Kurt Vonnegut a zis:
RăspundețiȘtergere„Jumătate din viață ți-o distrug părinții, cealaltă, copiii!”
Frumoasa recenzia :)
RăspundețiȘtergere