Another Earth vs Melancholia

Se pare că astrele s-au aliniat prolific anul acesta și din încrengătura fatidică a nebuloaselor, a sorilor și-a sorților au rezultat două planete ce ni s-au aliniat frumușel pe bolta cerească, boltă cu funcționalități de mare ecran: Melancholia și  Another Earth. Dincolo de scheletul SF minimalist există o serie de alte asemănări seducătoare între cele două apariții, unele chiar foarte punctuale cum ar fi cele din postul anterior. Geocentrismul, homocentrismul și egocentrismul reprezintă subiecte, dilematici ardente indiferent de epoci și paradigme, iar punerea lor sub un observator relativist actual, modern sau postmodern, întâlnește prin aceste două filme recente o nouă problematizare. 

Însă tot acest mecanism, tot acest panseu la eventuala meta-mega-importanță a omului în univers se află din start sub jugul unei gândiri egomane, acesta-i poate singurul tip de gândire la care putem avea access deocamdată până la eventuala alter-are a lui. Atât Melancholia cât și Another Earth vorbesc despre amenințare, despre două tipuri distincte de amenințare. Melancholia lui Trier constituie o amenințare veridică, palpabilă, cunoscută și iminentă, este un punct precis cu o traiectorie la fel de exactă, Pământul lui Mike Cahill este la rându-i un factor perturbator, însă spre deosebire de Melancholia nu îi este cunoscut potențialul de amenințare, este pare-se o Terra paralelă, o planetă cu aceeași conformație cu cea a Pământului și habitanți-corespondenți. 

Contactul cu acest nou pământ lasă loc unei eventuale schisme, unei cotituri paradigmatice care nu este completată de film, ea este indusă, e seducătoare, e într-o oarecare măsură înfricoșătoare în plan ontologic și deontologic. Melancholia e apologia apocalipticului, Another earth e alternativa minimalist seducătoare a vieții dincolo de lumea cunoscută, este tot o apologie a apocalipticului, una bizar optimistă și poate nu suficient dezvoltată. Bineînțeles din motive pecuniare (Melancholia a mers la Cannes, Another Earth la Sundance) și din alte considerente ce țin de imaginar, Another Earth este cu mult mai schematic, eludat de elemente fabulatorii, e până la urmă un low budget movie care folosește inteligent ce are la îndemână, pe de altă parte schematismul Melancholiei este camuflat de îndrăzneală regizorală, de elemente vizuale care duc spre fantasy și nu spre SF. Lăsând aspectele tehnice gospodărești sau încadraturile de ordin SF deoparte, cele două filme își întersectează orbitele și la nivel de dramă umană, unilateral dezvoltat subiect în cazul lui Another Earth, pluridezvoltat pe nivele în cazul Melancholiei. Personajul feminin din Another Earth (interpretat foarte bine de tânăra Brit Marling) orbitează în jurul noii planete, își dorește să ajungă acolo, speră ca acolo să își spele păcatele pământești, substratul filmului dosește astfel un limb al izbăvirii și ceva trimiteri biblice, în lumea omului modern o planetă nouă pare a fi soluția plastică a renașterii lui, poate reprezenta așa cum spune unul dintre personaje, ieșirea din peșteră, iluminarea sau din contră, întâlnirea cu dublul, cu proiecția vividă a sinelui  se poate dovedi cu atât mai perturbatoare.

Revenind la comparație, nota discordantă stă și în sentimentul de vinovăție, el pare să lipsească din Melancholia, neputința, imposibilitatea, absurdul formalismului și pseudo-adaptarea par a fi elementele cheie la Trier, pe când aici există o structură rețetară: se întâmplă un accident, se înstalează vina și tortura lăuntrică, se caută soluția, apare disperarea, soluția presupune minciună, iar redresarea suferă o turnură care pare a fi mai benefică decât planul soluției inițiale. Another Earth este un film pansament, perturbator prin minimalismul său, brainwash cum spune Marele Ecran, însă e cumva revoluționar, pare a grăi ceva (alături de Melancholia, de Moon, de mai nișatul Primer și de alte creații SF minimaliste) despre structura și mesajul filmului SF, nu știu dacă încearcă să înlocuiască genul, căci cu siguranță ar fi un demers mult prea laborios. Ele par a face parte dintr-o categorie nouă ce are ca principală caracteristică uzitarea unui element SF căruia nu-i explică originile și întreaga structură pentru că el nu este atât de importat în comparație cu mesajul pe care îl are de transmis, mesajul fiind unul...egoman. 

Tweet